Skip to main content
All Posts By

Raluca Margean

Cu o diplomă de economist în mână și după mai mult de un deceniu petrecut în companii multinaționale pe diverse joburi, în 2016 am realizat că vreau să fac ceva cu totul diferit de tot ce realizasem până în momentul respectiv. Voiam ceva care să-mi permită să-mi pun în valoare latura creativă a personalității mele și astfel m-am apucat de organizat ateliere pentru copii și am început să scriu. Mi-am creat propriul blog, apoi am continuat să scriu și pe alte site-uri și bloguri, pe diverse teme (dezvoltare personală, parenting, cărți, lifestyle, orice). Și ceea ce a început ca o pasiune a devenit, în scurt timp, o sursă de împlinire personală și profesională. Scriu pentru că-mi place. Și vreau să scriu în continuare despre subiecte în care cred și aduc valoare oricui citește conținutul creat de mine. În rest, sunt o femeie care iubește. Iubesc copiii, iubesc cărțile, iubesc călătoriile, iubesc viața. Viața mea este plină de culoare și îmi place să stropesc din belșug în jurul meu, să-i colorez și pe alții...Tot ce-mi doresc eu de la viață este să-mi pot păstra zâmbetul cât mai mult timp (pentru totdeauna, dacă se poate) și să-mi văd copiii fericiți. Restul sunt detalii care mă ajută să-mi îndeplinesc scopul mai sus definit.