Peste 80% din suprafața pământului este de origine vulcanică. Fundul mării și unii munți s-au format din nenumărate erupții vulcanice, iar emisiile gazoase de la vulcani au format atmosfera pământului. Vulcanii sunt o forță incredibilă a naturii și ne modelează planeta într-un mod fascinant și captivant. Vom vorbi în acest articol despre cum se formează vulcanii, ce fenomene spectaculoase produc și cum influențează viața și peisajele din jurul lor. De la focul fierbinte din interiorului Pământului și până la spectacolul impresionant al erupțiilor, veți afla informații uimitoare despre aceste minuni naturale, iar la final vom crea împreună un vulcan spectaculos!
Ce sunt vulcanii?
Un vulcan este o deschidere în scoarța terestră prin care lava, cenușa vulcanică și gazele sunt expluzate la suprafață. Lava, care este rocă topită sub suprafața Pământului, se acumulează în camere magmatice sub presiune ridicată. Atunci când presiunea devine prea mare sau când roca suprapusă devine mai slabă, lava erupe la suprafață, formând un vulcan.
Erupțiile vulcanice pot fi de tipul unei explozii (mici sau mari) sau pot fi efuzive, adică emit râuri de lavă fluidă.
Vulcanii au jucat un rol semnificativ în modelarea reliefului și a peisajului terestru și au influențat istoria și cultura multor popoare din întreaga lume. Se poate spune că vulcanii sunt arhitecții geologici ai Pământului deoarece ei au creat mai mult de 80% din suprafața planetei noastre, creând un mediu propice pentru ca viața să prospere.
Forța lor explozivă a format munți și cratere, iar râurile de lavă au creat de-a lungul anilor soluri remarcabil de fertile care au permis civilizațiilor să înflorească.
Astăzi, vulcanii sunt distribuiți pe tot globul, în regiuni cunoscute sub numele de „Centuri de Foc”, unde plăcile tectonice se ciocnesc și se aranjează una sub alta, creând condiții favorabile pentru activitatea vulcanică. Aproximativ 1.500 de vulcani din întreaga lume sunt considerați încă potențial activi, 161 dintre acești vulcani (peste 10%) situându-se în America de Nord.
Din ce sunt alcătuiți vulcanii?
Vulcanii sunt alcătuiți dintr-o varietate de materiale și substanțe care se găsesc în interiorul și în jurul lor. Principalele componente ale unui vulcan includ:
Magma. Este rocă topită care se găsește în interiorul Pământului (la 70-200 km sub suprafața Pământului). La aceste adâncimi, magma este, în general, mai puțin densă decât rocile solide care o înconjoară și care o acoperă, și astfel se ridică spre suprafață prin forța de plutire a gravitației. În unele cazuri, ca în zonele subacvatice în care plăcile tectonice ale scoarței Pământului se separă, magma se poate deplasa direct la suprafață prin fisuri. În alte cazuri, se adună în rezervoare mari subterane cunoscute sub numele de camere magmatice înainte de a erupe la suprafață. Magma este forța principală din spatele erupțiilor vulcanice.
Lava. Este magma care a ieșit la suprafață prin erupții vulcanice. După ce ajunge la suprafață, magma este cunoscută sub numele de lavă și se poate scurge în jurul vulcanului sub formă de râuri de lavă sau poate forma conuri și domuri de lavă.
Gaze. În timp ce magma se deplasează către suprafață, gazele dizolvate în magmă se eliberează în atmosferă prin erupție. Aceste gaze includ vaporii de apă, dioxidul de carbon, azotul și alte gaze, care pot avea un impact asupra mediului înconjurător și pot influența clima.
Cenușă vulcanică. Aceasta este formată din particule fine de rocă și sticlă care sunt pulverizate în aer în timpul erupțiilor vulcanice. Particulele se pot răspândi pe distanțe mari și pot afecta sănătatea oamenilor și a animalelor, precum și agricultura și infrastructura locală.
Conuri de scurgere. Ele sunt formate din materialele solide, precum cenușă, pietre și roci, care sunt expulzate din vulcan în timpul erupțiilor și se acumulează în jurul deschiderii vulcanice. Conurile de scurgere pot varia în dimensiune și formă, în funcție de tipul și intensitatea erupției.
Cum se formează vulcanii?
În ceea ce privește modalitățile de formare a vulcanilor, acestea au legătură cu mișcarea plăcilor tectonice. Iată cum se pot forma vulcanii:
1. La granița plăcilor tectonice
Majoritatea vulcanilor din lume se formează de-a lungul granițelor plăcilor tectonice ale Pământului. Acestea sunt întinderi masive ale litosferei planetei noastre care se deplasează continuu, ciocnindu-se una de alta.
Când plăcile tectonice se ciocnesc, una se cufundă adesea adânc sub cealaltă în ceea ce este cunoscut sub numele de zonă de subducție. De obicei, o placă oceanică subțire și grea subduce sau se deplasează sub o placă continentală mai groasă. Când se întâmplă acest lucru, placa oceanică se scufundă.
Apa prinsă în stâncile din această placă face ca unele dintre roci să se topească. Roca topită, sau magma, este mai ușoară decât roca din jur și se ridică. Magma se adună în camere de magmă, dar acestea se află la mulți kilometri sub suprafață.
Când se acumulează suficientă magmă în camera de magmă, aceasta își forțează drumul spre suprafață și erupe, provocând adesea erupții vulcanice.
Vulcanii de subducție tind să fie stratovulcani explozivi. Sute de vulcani se ridică din zonele de subducție care înconjoară Oceanul Pacific. Această centură celebră este cunoscută sub numele de Inelul de Foc sau Cercul de foc al Pacificului.
2. În mijlocul plăcilor tectonice
Nu toți vulcanii se formează la granița plăcilor tectonice. Aproximativ 5% din vulcani se formează în mijlocul plăcilor, nu la marginile acestora. Acești vulcani din interiorul plăcii sunt cauzați de zone neobișnuit de fierbinți din adâncimea Pământului. Magma se ridică din punctele fierbinți și erupe ca lavă prin crăpăturile de pe suprafața Pământului formând vulcani. Pe măsură ce o placă se mișcă încet printr-un punct fierbinte, se poate forma un lanț de vulcani sau insule vulcanice.
Exemplu de astfel de insule vulcanice sunt Insulele Hawaii.
3. În zonele în care plăcile tectonice se îndepărtează una de alta
Vulcanii numiți vulcani rift se formează la divergența zonelor tectonice (atunci când plăcile se îndepărtează unele de altele). De obicei, acest fenomen poate fi observat în regiunile unde crusta terestră este subțire și se întinde, formând fisuri și crăpături.
Odată ce plăcile tectonice se îndepărtează, presiunea scade în astfel de zone, iar magma începe să urce din adâncurile Pământului prin fisurile și crăpăturile formate în crustă. Magma care urcă la suprafață poate crea un sistem de camere magmatice sub forma unui lac de magma. Pe măsură ce magma continuă să urce, poate izbucni la suprafață prin fisurile din crustă, formând un sistem de cratere sau conuri vulcanice.
Procesul de formare a vulcanilor de rift este adesea parte a unui lanț mai mare de forme de relief asociate cu divergența plăcilor tectonice. De-a lungul timpului geologic, riftul poate să se adâncească și să se extindă, iar vulcanii de rift pot continua să se formeze și să evolueze în aceste zone active.
Exemplu de vulcani de rift: valea vulcanică a Marelui Rift din Africa de Est.
De câte tipuri sunt vulcanii?
Unii vulcani arată spectaculos, alții nu sunt la fel de pitorești, însă toți sunt unici și captivanți. Vulcanii diferă ca mărime și formă, de la mici conuri de cenuşă care se ridică la doar câteva sute de metri înălţime până la cei mai masivi munţi de pe pământ. Unii au forme conice perfecte, iar alții au o formă mai neregulată.
De asemenea, unii vulcani erup o singură dată în intervale care durează câteva zile sau mai puțin (aceștia sunt numiți monogenetici), în timp ce alții pot avea perioade de activitate care se întind pe perioade de câteva milioane de ani (aceștia sunt numiți poligenetici).
Fiecare tip de vulcan este format din diferite tipuri de rocă și au diverse seturi de caracteristici vulcanice. În principal, compoziția chimică a magmei determină caracteristicile sale fizice, care, la rândul lor, controlează dinamica erupției și cât de ușor poate curge lava. Conținutul de gaz și rata de erupție influențează, de asemenea, cât de exploziv este un anumit vulcan.
Deși fiecare vulcan este diferit față de ceilalți, ei pot fi încadrați în trei mari categorii, și anume: conurile de cenuşă, vulcanii compoziţi (stratovulcani) şi vulcanii scut.
Conurile de cenușă
Aceștia sunt vulcani mici care au forma unor dealuri abrupte, conice, cu un crater proeminent în vârf. Sunt compuși din cenuşă vulcanică și fragmente de rocă solidificată, care sunt expulzate la suprafață în timpul exploziei vulcanice. Aceste materiale sunt apoi transportate de vânt și se așează în jurul deschiderii vulcanice sub formă de straturi de cenușă, formând un con pronunțat, cu un profil abrupt.
Conurile de cenușă pot varia în dimensiune în funcție de intensitatea și durata erupției, însă de obicei au mai puțin de 300 de m. Conurile de cenușă pot fi situate pe vârful unui vulcan mai mare sau pot fi formate independent ca rezultat al unor erupții mai mici sau a unor cratere parazite pe flancurile unui vulcan principal.
Conurile de cenuşă tind să fie vulcani explozivi, dar pot produce şi lavă. De obicei, vulcanii conuri de cenuşă se pot dezvolta rapid, dar au o durată de viață mai scurtă decât tipurile de vulcani cu creștere mai lentă.
Un bun exemplu de con de cenușă este vulcanul Paricutín din Mexic, care a crescut de la o crăpătură într-un câmp de porumb la un con de peste 300 de metri înălțime pe parcursul unui an în anii 1940.
Vulcanii compoziți
Vulcanii compoziți pot fi cei mai pitorești dintre toți vulcanii. Aceștia sunt conici, cu o formă concavă care este mai abruptă aproape de vârf. Au în mod obișnuit vârfuri acoperite de zăpadă care se află deasupra terenului montan din jur.
Vulcanii compoziți sunt vulcani mari (mii de metri înălțime) și sunt alcătuiți în general din fluxuri de lavă, depozite piroclastice și depozite de flux de noroi, precum și cupole de lavă. Ei sunt activi pe perioade lungi (de la zeci până la sute de mii de ani) și erup periodic.
Exemple de vulcani compoziți se află în Anzi chilieni: Nevado Ojos del Salado și Vulcanul Llullaillaco.
Vulcanii scut
Vulcanii scut sunt aproape exclusiv alcătuiți din fluxuri de lavă fluide care pot călători la distanțe mari de la orificiile lor de ventilație. Ei sunt vulcani masivi cu pante ușoare. Erupțiile lor sunt de obicei efuzive și pot apărea în zona vârfului și de-a lungul fisurilor situate de-a lungul flancurilor lor. Vulcanii scut experimentează multe erupții de-a lungul duratei lor de viață.
Exemple de vulcani scut: Erta Ale din Etiopia, Kilauea din Hawaii sau Muntele Takahe din Antarctica de Vest. Vulcani scut se găsesc și în Insulele Galapagos din Ecuador, dar și în Islanda.
Ce sunt vulcanii activi?
Vulcanii activi sunt considerați vulcanii care au erupt în Holocen (epoca geologică actuală, care a început la sfârșitul celei mai recente ere glaciare, acum aproximativ 11.650 de ani), sau care au potențialul de a erupe din nou în viitor.
Cu alte cuvinte, un vulcan activ este un vulcan care a avut o erupție în istoria recentă și care prezintă încă semne de activitate vulcanică, cum ar fi emisia de gaze, vapori sau lavă. Termenul „activ” se referă la faptul că vulcanul este într-o stare de activitate periodică sau continuă și este susceptibil să erupă din nou în viitorul apropiat sau îndepărtat (potențial activ).
Un vulcan activ prezintă de obicei diverse grade de activitate, de la fumuri și emisii de vapori până la erupții mici sau mari de lavă și cenușă.
Exemple de vulcani activi sunt:
- Vulcanul Kīlauea în Hawaii
- Vulcanul Stromboli în Italia
- Vulcanul Erebus în Antarctica
- Vulcanul Santiaguito în Guatemala
Vulcanii care au experimentat erupții în Holocen și sunt considerați „potențial activi” includ:
- Vulcanul Hood în Oregon
- Vulcanul Cotopaxi în Ecuador
- Vulcanul Fuji în Japonia
- Vulcanul Katla în Islanda
Ce sunt vulcanii adormiți?
Vulcanii adormiți sunt considerați cei care sunt capabili să erupă și probabil vor erupe din nou în viitor, dar nu au avut o erupție de foarte mult timp (peste 10.000 de ani).
Unii vulcanologi adaugă mai multe clasificări pentru vulcanii adormiți, aceștia putând fi:
- vulcani cu un „sistem îndelung latent”, adică nu au erupt în mii de ani
- vulcani cu un „sistem recent activ” care au erupt cu câteva decenii sau chiar cu secole în urmă.
Mai sunt și alte categorii de vulcani adormiți, de exemplu, vulcani „neliniștiți”, care nu erup, dar experimentează unele semne că magma se acumulează sau se mișcă sub suprafață. Mauna Loa, din Hawaii, s-ar putea califica pentru această categorie, deoarece se confruntă cu inflația solului și cutremurele care sunt o dovadă a schimbărilor din camera magmatică a vulcanului.
Ce sunt vulcanii inactivi?
Vulcanii inactivi sunt cei care nu vor mai erupe, însă în timp ce pentru unii vulcani, este ușor să spunem cu încredere că nu vor mai erupe, există multe sisteme vulcanice care pot rămâne liniștite timp de mii de ani și apoi să erupă din nou.
Unul din vulcanii despre care se poate spune că nu va mai erupe este Muntele Thielsen, din Oregon. Acesta a erupt ultima oară acum aproximativ 300.000 de ani și, de atunci, eroziunea a uzat o mare parte din conul vulcanului antic. Astăzi, muntele este rece și liniștit și nu va mai erupe niciodată.
Fazele erupției vulcanice
Erupțiile vulcanilor trec prin mai multe etape, începând de obicei cu mai multe cutremure și emisii de gaze, apoi trecând la evacuarea inițială a aburului și a cenușii, acumularea domului de lavă, prăbușirea domului și exploziile magmatice, iar la final erupțiile de cenușă și lavă .
1. Cutremure și emisii de gaze
Pe măsură ce magma se mișcă sub un vulcan, această activitate creează mai multe cutremure care adesea cresc în intensitate și putere. Fumarolele, care sunt fisuri care se deschid pentru evacuarea gazelor, încep să arunce abur, dioxid de carbon, sulf și alte gaze otrăvitoare. O creștere a emisiilor de gaze și cutremure semnalează adesea o erupție viitoare, deși erupția efectivă ar putea avea loc după câțiva ani de la cutremure. Cutremurele și emisiile de gaze sunt de obicei prima etapă a unei erupții vulcanice.
2. Expluzarea cenușii
Un semn că o erupție vulcanică poate fi iminentă începe cu expulzarea cenușii și aburului prin orificiile de ventilație nou deschise. Erupțiile freatice au loc atunci când magma încălzește apele de suprafață sau subterane care sunt eliberate prin orificii și fisuri.
3. Acumularea domului de lavă
Următoarea etapă a erupției vulcanului este formarea unui dom de lavă. Acumularea domului de lavă poate să nu fie vizibilă cu ochiul liber, însă vulcanologii folosesc sateliți GPS și alte echipamente pentru a observa această activitate. Pe măsură ce vulcanul devine mai activ, trece printr-o serie de acumulări de cupole și prăbușiri care în cele din urmă duc la erupții violente.
4. Lava
Activitatea pe care o prezintă un vulcan care duce la o erupție poate avea loc pe parcursul mai multor ani, luni, săptămâni sau zile. După o serie de acumulări ale domului de lavă, și în funcție de tipul de vulcan, pot avea loc diverse erupții. Unele dintre acestea pot avea o lavă mai puțin vâscoasă și mai curgătoare și răspândesc lava pe o suprafață mai mare. Alte erupții prezintă explozii scurte și distincte de lavă groasă sau păstoasă la gura vulcanului și pot include stropi de sticlă vulcanică întărită, bombe de lavă, bucăți de lavă și mici fluxuri de lavă.
Lava este alcătuită din cristale, sticlă vulcanică și gaze vulcanice. Pe măsură ce magma se apropie de suprafață și se răcește, începe să cristalizeze mineralele și să formeze bule de gaze vulcanice. Când lava erupe, aceasta este alcătuită dintr-un nămol de cristale, lichid și bule. Lichidul „îngheață”, formând sticlă vulcanică.
Din punct de vedere chimic, lava este formată din siliciu, oxigen, aluminiu, fier, magneziu, calciu, sodiu, potasiu, fosfor și titan (plus alte elemente în concentrații foarte mici).
Vâscozitatea magmei depinde de cantitatea de dioxid de siliciu din compoziția sa. Moleculele de siliciu formează lanțuri lungi în magmă, iar cu cât există mai mult siliciu, cu atât magma este mai vâscoasă și se va mișca mai lent.
5. Explozia
Unii vulcani pot avea erupții violente, care implică explozii puternice, devastatoare, înalte de peste 15 km. Magma explodează în aer și se rupe în bucăți numite tephra. Acestea pot fi de diferite dimensiuni, de la particule minuscule de cenușă la bolovani de mărimea unei case. Erupțiile vulcanice explozive pot fi periculoase și mortale.
În 1902, când Muntele Pele din Martinica a erupt, peste 29.000 de oameni au fost uciși aproape instantaneu de fluxul piroclastic compus din cenușă și gaz. Când Muntele Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr., oamenii din orașul Pompei au fost îngropați de cenușă fierbinte până la 17 metri înălțime de-a lungul orașului.
Care sunt cei mai periculoși vulcani din lume?
Există mai mulți vulcani care pot avea efecte dezastruoase în cazul în care ar erupe, însă un vulcan din Europa este considerat cel mai periculos din lume. Este vorba despre Muntele Vezuviu din Italia. Acesta, în cazul în care ar erupe, ar reprezenta o amenințare pentru 3 milioane de oameni.
De asemenea, Muntele Etna din Italia este considerat unul dintre cei mai periculoși vulcani din lume, având peste 200 de erupții din anul 1500.
Guvernul Statelor Unite afirmă că vulcanologii monitorizează îndeaproape și vulcanul Popocatépetl din Mexic, acesta având potențialul de a face extrem de mult rău. Ultima erupție majoră raportată a avut loc în anul 800 d.Hr., iar dacă un eveniment de magnitudine similară s-ar întâmpla astăzi, se estimează că sute de mii de vieți ar fi în pericol imediat.
Muntele Pinatubo din Filipine este de asemenea, foarte periculos, mai ales ținând cont de erupția din 1991 când peste 100.000 de oameni au rămas fără case,300 au murit direct din cauza erupției și alte sute au murit din cauza bolilor din campusurile de evacuare.
Alți vulcani periculoși sunt considerați:
- Muntele Rainier din statul Washington – deși nu a mai avut erupții semnificative în ultimii 500 de ani, acest vulcan este considerat periculos datorită înălțimii sale, cutremurelor frecvente, sistemului hidrotermal activ și mantaua extinsă a ghețarului.
- Sakurajima din Japonia – Deși nu au mai avut loc fluxuri de lavă din 1946, activitatea vulcanului Sakurajima continuă să afecteze zona înconjurătoare, provocând deteriorarea culturilor și perturbarea traficului, iar cenușa vulcanică umedă scurtcircuitând rețeaua electrică a insulei în 1980.
- Muntele Merapi din Indonezia, Asia– care a prezentat o activitate eruptivă constantă din 1548
- Vulcanul Nyiragongo din Republica Democratică Congo, Africa – datorită lavei sale foarte fluide, care poate curge cu o viteză incredibilă.
- Mauna Loa din Hawaii– este cel mai mare vulcan din lume și unul dintre cei mai periculoși, datorită capacității sale de a produce fluxuri de lavă voluminoase, cu mișcare rapidă.
Care au fost cele mai mari erupții vulcanice din istorie?
Cea mai mortală erupție din istoria înregistrată a fost explozia din 1815 a Muntelui Tabora din Indonezia. Explozia a format un crater de 6 km în diametru și peste 3.600 de metri adâncime. Un val supraîncălzit de cenușă fierbinte și gaz s-a ridicat la 72 de km sus în cer, producând numeroase fluxuri piroclastice când s-a prăbușit.
Erupția și pericolele sale imediate au ucis aproximativ 10.000 de oameni, însă acesta nu a fost singurul său impact. Cenușa vulcanică și gazul injectat în atmosferă au ascuns soarele și au răcit suprafața Pământului, provocând ceea ce este cunoscut sub numele de anul fără vară. Foamea și bolile în această perioadă au ucis încă aproximativ 82.000 de oameni, iar condițiile sumbre din acea perioadă au reprezentat o sursă de inspirație pentru poveștile de groază gotice, precum Frankenstein a lui Mary Shelley.
Alte erupții vulcanice devastatoare înregistrate în lume au fost:
- În 1883 în Krakatau, Indonezia – erupția a provocat un tsunami care a ucis peste 36.000 de oameni
- În 1902 în Insula Martinica, Muntele Pele – atunci au murit aproximativ 30.000 de oameni
- În 1985, în Columbia, America de Sud vulcanul Nevado del Ruiz a produs o erupție puternică ce a provocat râuri de noroi care au ucis aproximativ 25.000 de oameni
Care sunt urmările erupțiilor vulcanice?
Erupțiile vulcanice puternice pot avea efecte negative dezastruoase pentru mediu, climă și sănătatea persoanelor expuse. De asemenea, aceste erupții au fost asociate cu deteriorarea condițiilor sociale și economice.
Statisticile au arătat că, în timpul erupțiilor vulcanice și a consecințelor lor imediate, a crescut morbiditatea din cauza afecțiunilor sistemului respirator și s-au înregistrat mai multe probleme de sănătate, inclusiv boli de ochi și piele. De asemenea, au fost efecte psihologice negative, probleme de transport și comunicare, probleme de eliminare a deșeurilor și de aprovizionare cu apă, prăbușirea clădirilor și întreruperi de curent.
Alte efecte înregistrate au fost deteriorarea calității apei, secetă, distrugerea culturilor și vegetației.
Aceste probleme apar din cauza gazelor care ies la suprafață împreună cu magma, și anume: dioxid de carbon și dioxid de sulf, monoxid de carbon, hidrogen sulfurat , sulfură de carbon, disulfură de carbon, acid clorhidric, hidrogen, metan, acid fluorhidric sau bromură de hidrogen, precum și metale grele (mercur, plumb, aur). Efectele depind de distanța de la un vulcan, de vâscozitatea magmei și de concentrațiile de gaze. Pericolele mai apropiate de vulcan includ fluxuri piroclastice, fluxuri de noroi, gaze și abur, cutremure, explozii de aer și tsunami.
Vulcani în Romania
În România, cei mai cunoscuți și spectaculoși vulcani din România sunt Vulcanii noroioși din Buzău. Aceștia au forma unor movile conice și se formează la suprafața pământului prin erupția gazelor naturale care ies de la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri.
Puțini știu că există în diverse zone ale țării forme geografice rezultate în urma unor activități vulcanice. Iată câteva exemple:
- Lacul Sfânta Ana – este rezultatul unei explozii vulcanice care a avut loc acum aproximativ 32.000 de ani. Craterul format în urma erupției s-a umplut cu apă, rezultând lacul pe care-l admirăm astăzi.
- Munții Vrancei – în această zonă au fost erupții vulcanice, care au lăsat în urmă formațiuni geologice specifice vulcanismului, cum ar fi conglomeratele vulcanice și straturile de bazalt.
- Munții Piatra Craiului – aici se regăsesc formațiuni de roci vulcanice, cum ar fi tufurile și cenușa vulcanică, rezultate în urma erupțiilor vulcanice.
- Vulcanul Ciomatu – Puturosu din Munții Harghita – acest vulcan a erupt ultima oară în urmă cu 30.000 de ani și un studiu recent arată că între 8 și 24 de kilometri cubi de magmă clocotesc sub acest munte, ceea ce ar putea indica un risc de vulcan activ.
Alte curiozități despre vulcani
Iată câteva curiozități despre vulcani:
1. Cenușa vulcanică proaspătă, făcută din rocă pulverizată, poate fi aspră, acidă, nisipoasă, sticloasă și mirositoare. Cenușa poate provoca leziuni plămânilor persoanelor în vârstă, bebelușilor și persoanelor cu probleme respiratorii.
2. Fulgerele vulcanice apar mai ales în norul de cenușă în timpul unei erupții și sunt create de frecarea cenușii care iese la suprafață. Aproximativ 200 de relatări ale acestui fulger au fost văzute în direct.
3. Un vulcan în erupție poate declanșa tsunami, inundații fulgerătoare, cutremure, curgeri de noroi și căderi de pietre.
4. Există peste 500 de vulcani activi în lume. Mai mult de jumătate dintre acești vulcani activi sunt în Asia și fac parte din „Inelul de Foc”, regiunea care înconjoară Oceanul Pacific. Statisticile arată că Indonezia este țara cu cei mai mulți vulcani activi din lume, adică 55. Japonia și Statele Unite urmează cu un număr de 40 și 39. Franța, Islanda și Regatul Unit au 9 vulcani activi.
5. Vulcanii activi din SUA se găsesc în principal în Hawaii, Alaska, California, Oregon și Washington, dar cea mai mare șansă de erupție în apropierea zonelor în care trăiesc mulți oameni este în Hawaii și Alaska.
6. Sunetul unui vulcan în erupție poate fi liniștit și șuierat sau exploziv și puternic. Crăpăturile puternice parcurg sute de kilometri și provoacă cele mai multe daune, inclusiv pierderea auzului și spargerea geamurilor.
7. Un pericol deosebit îl reprezintă fluxurile piroclastice, avalanșele de roci fierbinți, cenușa și gazele toxice care se scurg pe pante cu viteze de până la 720 km pe oră. Un astfel de eveniment a fost responsabil pentru distrugerea oamenilor din Pompei și Herculaneum după ce Muntele Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr. În mod similar, fluxurile de noroi vulcanice numite laharuri pot fi foarte distructive. Aceste valuri de noroi și moloz care curg rapid pot alerga pe flancurile unui vulcan, îngropând orașe întregi.
8. Cenușa este un alt pericol vulcanic. Spre deosebire de bucățile moi și pufoase de lemn carbonizat rămase după un foc de tabără, cenușa vulcanică este făcută din fragmente ascuțite de roci și sticlă vulcanică, fiecare cu o lungime mai mică de doi milimetri. Cenușa se formează pe măsură ce gazele din magma în creștere se extind, spulberând rocile care se răcesc în timp ce ies din gura vulcanului. Nu este doar periculos să inhalezi, ci este greu și se acumulează rapid. Cenușa vulcanică poate prăbuși structuri slabe, poate provoca întreruperi de curent și este o provocare pentru a o îndepărta cu lopata după erupție.
Experiment pentru copii: cum creezi un vulcan care erupe
Învățarea prin experimente este o modalitate distractivă, dar și super eficientă de a stârni curiozitatea copiilor și de a înțelege lumea din jurul nostru. Cu ajutorul experimentelor, copiii pot înțelege concepte și noțiuni din diverse domenii, pot observa fenomene în acțiune și pot trage propriile concluzii în urma descoperirilor.
Prin urmare, cel mai bun mod de a învăța despre vulcani este să încerci să faci unul acasă. Construirea unui vulcan care erupe este unul dintre cele mai simple, dar și captivante experimente, de aceea v-am pregătit mai jos câteva instrucțiuni despre cum se poate face.
Vulcanul clasic: instrucțiuni și materiale necesare
Poți construi un vulcan cu ajutorul unor ingrediente și materiale comune, care se găsesc de obicei în orice gospodărie.
Materialele pentru vulcanul propriu-zis:
- Plastilină pentru a construi forma vulcanului
- 1 pahar 100 mL care se va introduce în interiorul vulcanului și aici se va prepara lava
- 1 pahar mai mic
- 1 farfurie pe care să așezi vulcanul
Ingrediente pentru lavă:
- 1 linguriță bicarbonat de sodiu
- 50 mL oțet
- colorant alimentar roșu (3-4 picături)
- !! Opțional: Se poate folosi și o picătură de detergent de vase pentru a face spuma “pufoasă”.
Mod de lucru:
1. În jurul paharului de plastic, începe să construiești forma vulcanului din plastilină. Când este gata, pune-l pe farfurie. Nu este bine să-l pui direct pe masa de lucru, deoarece când lava va erupe, va face puțină murdărie!
2. Adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu în paharul de 100 mL, în interiorul vulcanului. Acolo este magma încinsă care se acumulează și se pregătește să iasă la suprafață.
3. Într-un alt pahar mai mic, adaugă 50mL de oțet și 3-4 picături de colorant roșu. Pregătește-te, în câteva minute, vulcanul ”se va trezi” și va fi gata să erupă.
4. Adaugă oțetul colorat peste paharul cu bicarbonat de sodiu. Observă reacțiile chimice, cum vulcanul începe să bolborosească și, cu o forță uimitoare, creează o explozie care împrăștie lava afară, în jurul vulcanului. Imaginează-ți câte stricăciuni poate să facă lava obiectelor și ființelor care s-ar afla în preajma vulcanului. Nu-i așa că natura este spectaculoasă?
Alternative pentru vulcanul clasic
Există mai multe modalități de a crea un vulcan. De exemplu:
- În loc de bicarbonat de sodiu se poate utiliza o linguriță de drojdie uscată dizolvată în 50 mL de apă, iar în loc de oțet se va utiliza apă oxigenată de concentrație 10% (funcționează și cu apă oxigenată de concentrație mai mică, însă reacția nu va fi la fel de spectaculoasă)
- În loc de bicarbonat de sodiu de pot utiliza bomboanele mentos, iar in loc de oțet se poate utiliza Coca Cola!!! Această variantă poate provoca multă murdărie!!!
Așadar, vulcanii ne dezvăluie fragilitatea și forța extraordinară a planetei noastre, iar studierea lor ne ajută să învățăm despre trecutul geologic al Pământului, despre modul în care procesele naturale formează și modelează lumea în care trăim. Este important să le trezim interesul copiilor pentru învățare, prin diverse activități informale, precum experimente științifice, educative și distractive.
Surse articol: National Geographic, Dosomething.org, Sciencing.com, USGS.gov
