Skip to main content

De cele mai multe ori, atunci când vorbim despre jocuri senzoriale ne gândim la bebeluși și preșcolari, însă de ce nu ar beneficia de aceste activități extraordinare și copiii mai mari? Școlarii și chiar adolescentii pot descoperi numeroase avantaje în implicarea în jocuri senzoriale. Aceste activități pot fi adaptate pentru a corespunde intereselor și nivelului de dezvoltare al fiecărui copil, oferindu-le acestora oportunități de a explora și învăța într-un mod captivant și interactiv.

Indiferent că este vorba de activități simple, care îi ajută pe tineri să-și gestioneze stresul sau activități mai complexe, care stimulează gândirea critică și creativitatea, jocurile senzoriale sunt instrumente utile pentru învățare și explorare, dar și pentru canalizarea energiilor într-un mod pozitiv și relaxant. În acest articol vom discuta în detaliu despre beneficiile jocurilor senzoriale și vom prezenta mai multe astfel de activități potrivite pentru copiii de vârsta școlară.

Ce sunt jocurile senzoriale?

Jocurile senzoriale includ toate acele activități în care copiii interacționează cu diverse materiale și își antrenează simțurile: văzul, auzul, mirosul, gustul și atingerea. De exemplu, jocurile senzoriale utilizează materiale specifice care oferă senzații tactile diferite și îi ajută pe copii să înțeleagă mediul în care se află, să identifice și să diferențieze textura sau duritatea obiectelor. De asemenea, copiii exersează și alte abilități, inclusiv observarea, anticiparea și estimarea, învață să tragă concluzii sau să folosească cuvinte noi pentru a exprima ceea ce aud, văd și simt.

Prin implicarea directă a simțurilor, jocurile senzoriale ajută la formarea conexiunilor neuronale în creier, esențiale pentru învățare și dezvoltare, însă deși jocul senzorial implică, în general, cele cinci simțuri, se extinde și la conștientizarea spațială, echilibrul și abilitățile motorii fine, cum ar fi folosirea mușchilor încheieturilor, mâinilor și degetelor.

Care sunt tipurile de simțuri dezvoltate prin jocurile senzoriale?

Copii care se joacă cu mâinile în soluții gelatinoase
Sursa foto: Vecteezy.com

Jocurile senzoriale stimulează toate cele cinci simțuri comune, împreună cu trei simțuri suplimentare legate de sistemul vestibular (mișcare), interocepție (senzația de a ști ce se întâmplă în corpul tău, de exemplu dacă îți este foame, sete, cald, frig etc.) și propriocepție (percepția sau conștientizarea poziției și mișcării corpului).

Simțul tactil 

Cele mai multe jocuri senzoriale stimulează simțul tactil. Jocul tactil include activități în care copiii explorează un obiect cu mâinile sau o suprafață cu picioarele. În aceste situații, ei pot învăța despre temperatură, textură, duritate sau dimensiune.

Simțul auditiv 

Simțul auditiv este capacitatea de a percepe sunetele, facilitând detectarea vibrațiilor sonore și transformarea lor în semnale electrice interpretate de creier. Acest simț este esențial pentru comunicare și orientare, dar și pentru aprecierea muzicii. În jocurile senzoriale, simțul auditiv este folosit prin expunerea la diverse sunete, ritmuri și tonalități.

Simțul vizual 

Simțul vizual este capacitatea de a percepe și interpreta informațiile luminoase și culorile din mediul înconjurător. La școlari, integrarea simțului vizual în jocuri senzoriale poate stimula dezvoltarea cognitivă și creativitatea. De exemplu, jocurile de căutare a comorilor în care trebuie să găsească obiecte de o anumită culoare sau puzzle-urile complexe pot îmbunătăți abilitățile de observare, coordonare ochi-mână și recunoaștere vizuală.

Simțul olfactiv

Simțul olfactiv este capacitatea de a detecta și interpreta mirosurile din mediul înconjurător. Copiii își pot dezvolta aceste simțuri prin jocuri precum legarea la ochi și ghicirea diverselor mâncăruri, flori etc. Chiar și activitățile de zi cu zi, precum gătitul sau grădinăritul pot fi considerate jocuri senzoriale olfactive.

De asemenea, jocurile care implică crearea unor povești sau desene inspirate de mirosuri specifice pot dezvolta abilitățile asociate simțului olfactiv și, în plus, pot spori creativitatea și conexiunile cognitive.

Simțul gustului

Simțul gustului este sistemul senzorial prin care putem percepe diverse arome cu ajutorul papilelor gustative de pe limbă. Jocurile de degustare în care copiii sunt încurajați să identifice și să descrie diferite gusturi (dulce, sărat, acru, amar) pot îmbunătăți experiențele senzoriale.

Simțul vestibular

Sistemul vestibular este situat în urechea internă și ne ajută să ne păstrăm echilibrul. În urechea internă, există niște receptori mici sau peri, care se numesc cili. Atunci când ne mișcăm, fluidul din ureche stimulează cilii, transmițând informații către creier despre poziția corpului nostru în spațiu. Cu cât ne mișcăm mai mult în afara poziției verticale, cu atât mai mult fluidul stimulează cilii, intensificând simțul vestibular. Jocurile senzoriale care includ mișcări de rotire, balansare și sărituri pot contribui la dezvoltarea sistemului vestibular.

Simțul de propriocepție

Propriocepția, cunoscută și sub denumirea de conștientizare corporală, este capacitatea corpului de a ști unde se află în spațiu. Receptorii senzoriali implicați în propriocepție se află în mușchi, articulații și tendoane. Ei detectează poziția și mișcarea corpului și a membrelor și trimit informații despre întinderea și tensiunea musculară, precum și despre poziția și mișcarea articulațiilor.

Simțul de propriocepție ne permite să ne mișcăm liber, fără să ne gândim în mod conștient unde se află fiecare parte a corpului. Jocurile senzoriale pentru întărirea propriocepției implică activități de impingere, tragere sau sărituri.

Simțul de interocepție

Interocepția este capacitatea de a percepe și interpreta semnalele interne ale corpului, de exemplu foamea, setea, bătăile inimii, respirația și alte procese fiziologice. Interocepția implică receptori și căi neurale care transportă informații din organele interne către creier, unde sunt interpretate și integrate.

Dezvoltarea interocepției poate ajuta la îmbunătățirea reglării emoțiilor, gestionării stresului și la o mai bună înțelegere a stării noastre interioare. Exemple de activități senzoriale care stimulează interocepția includ tehnicile de respirație și efectuarea de diferite activități fizice, cum ar fi săritul, alergatul sau întinderea și observarea semnalelor corpului lor înainte, în timpul și după activitatea respectivă.

De ce copiii de vârstă școlară au nevoie de jocuri senzoriale

Activitățile senzoriale sunt un instrument important pentru copiii de toate vârstele, deoarece ajută la dezvoltarea armonioasă a acestora. La fel ca bebelușii și preșcolarii, copiii mai mari sunt și ei în plin proces de dezvoltare și explorare a lumii din jurul lor, iar jocurile senzoriale le oferă oportunități de a se dezvolta prin experiențe practice și interactive. Pe de o parte, aceste jocuri le stimulează simțurile, iar pe de altă parte le îmbunătățește capacitatea de concentrare, memoria și creativitatea.

De asemenea, cu ajutorul jocurilor senzoriale, copiii sunt mai bine conectați la ei înșiși și la mediul înconjurător. Ei își dezvoltă abilitățile cognitive, își întăresc conexiunile neuronale și își îmbunătățesc abilitățile motorii fine, esențiale pentru activitățile școlare. În plus, jocurile senzoriale contribuie și la reglarea emoțională și reducerea stresului, oferind copiilor o modalitate distractivă și interactivă de a învăța.

Beneficiile jocurilor senzoriale

Dacă până acum am amintit de câteva dintre beneficiile jocurilor senzoriale, este important să detaliem în continuare cele mai importante avantaje ale acestor activități pentru școlari.

Dezvoltarea socială, emoțională, a limbajului și a creierului

Jocul senzorial îmbunătățește conexiunile neuronale din creier, care îi ajută pe copii să dezvolte abilități mai bune, inclusiv memoria, limbajul oral, comunicarea și atenția. Prin implicarea mai multor simțuri, copiii vor învăța să descrie ceea ce fac și cum se simt, iar acest lucru îi va ajuta să-și exprime mai bine nevoile și dorințele.

În timp ce jocul senzorial poate fi individual, aceste activități pot fi efectuate în grupuri mici, astfel încât copiii să se poată juca unul lângă altul. Acest lucru sporește capacitatea unui copil de a vedea situațiile din perspectiva altui copil, de a-și lua în considerare gândurile și sentimentele și de a învăța cum să-și exprime dorințele. În cele din urmă, copiii învață să se joace împreună, să fie mai toleranți și astfel să-și îmbunătățească abilitățile sociale.

Îmbunătățirea abilităților motrice

Jocurile senzoriale întăresc abilitățile motorii fine prin încurajarea copiilor să-și folosească degetele, mâinile, încheieturile și picioarele în moduri noi. De exemplu, activitățile care implică modelare, amestecare, construire și altele asemănătoare ajută la dezvoltarea capacității de a-și folosi grupuri mici de mușchi și de a-și coordona mișcările. Pe de altă parte, jocurile senzoriale care includ activități precum târâre, împingere sau sărituri îi ajută pe copii să-și îmbunătățească abilitățile motorii grosiere, adică să-și folosească grupele mari de mușchi din corp.

Dezvoltarea abilităților cognitive

Jocurile senzoriale îmbunătățesc capacitatea de concentrare și atenție, stimulează memoria și ajută la dezvoltarea gândirii critice. Activitățile senzoriale necesită concentrarea pe detalii specifice, urmărirea de instrucțiuni și păstrarea atenției la sarcinile de îndeplinit. De asemenea, activitățile care implică recunoașterea și reamintirea texturilor, mirosurilor, sunetelor sau gusturilor ajută la dezvoltarea memoriei de scurtă și lungă durată. Nu în ultimul rând, jocurile care implică construcția, sortarea sau clasificarea materialelor cer copiilor să analizeze informațiile, să găsească soluții și să ia decizii.

Rezolvarea problemelor

Depășirea provocărilor și luarea deciziilor sunt elemente esențiale în procesul de dezvoltare, iar copiii le pot exersa prin jocul senzorial. De exemplu, în cadrul unor experimente științifice, elevii pot fi nevoiți să refacă de mai multe ori pașii pentru a ajunge la rezultatul dorit. Dacă experimentul nu le-a ieșit așa cum trebuia, copiii trebuie să analizeze ce au făcut greșit și să încerce din nou. Dar chiar și în cazul în care experimentul a reușit, ei pot testa diferite variabile pentru a vedea cum acestea afectează rezultatul final.

Conștientizarea spațială

Activități precum construcțiile sau puzzle-urile complexe îi ajută copiii să înțeleagă proporțiile, dimensiunile și relațiile spațiale dintre obiecte. De asemenea, jocurile care implică mișcare, cum ar fi traseele cu obstacole sau jocurile de coordonare, dezvoltă abilitatea de a naviga în spațiu și de a-și poziționa corpul în raport cu mediul înconjurător. Prin aceste experiențe senzoriale, școlarii își îmbunătățesc orientarea spațială, gândirea critică și capacitatea de a rezolva probleme complexe.

Adaptabilitatea

Jocul senzorial îi introduce pe copii într-o lume cu totul nouă de experiențe și materiale. Încercând lucruri noi și angajându-se în activități noi, copiii învață să devină mai încrezători în abilitățile lor. Această dezvoltare îi poate face mai capabili să se adapteze la situații noi pe măsură ce cresc și îi învață că unele provocări pot fi incitante.

Dezvoltarea creativității

Jocul senzorial oferă copiilor materiale interesante și le oferă libertatea de a alege modul în care doresc să manipuleze și să exploreze obiectele. De exemplu, activitățile de pictură pot încuraja copiii să vizualizeze imaginile pe care doresc să le creeze. Acest tip de joacă le arată copiilor că procesul este mai important decât rezultatul final, permițându-le să-și dea frâu imaginației, să pună întrebări și să-și satisfacă curiozitatea.

Relaxare și gestionarea stresului

Nu în ultimul rând, jocul senzorial poate juca un rol critic în calmarea și relaxarea copiilor. În același mod în care adulții pot desena mandale sau pot merge la alergare atunci când sunt stresați, copiii pot frământa nisip kinetic sau pot modela plastilină pentru a-și elibera tensiunea și a se relaxa.

10 jocuri senzoriale pentru școlari

Fie că este vorba de distracție sau dobândirea de noi abilități, copiii de toate vârstele se pot bucura de jocurile senzoriale. Îți prezentăm în continuare 10 idei de activități de joacă senzorială, fiecare dintre acestea reprezentând o modalitate excelentă de a învăța, relaxa și crea experiențe memorabile.

1. Cutia misterioasă

Cutie de carton pe o masă de lemn
Sursa foto: Pexels.com

Cutia misterioasă este un joc senzorial care stimulează explorarea tactilă și dezvoltarea abilităților de recunoaștere a texturilor. Pentru a-l juca, pregătește o cutie opacă, astfel încât copiii să nu poată vedea ce se află în interior. În interiorul cutiei, pune diverse obiecte cu texturi și forme diferite. Copiii vor trebui să introducă mâna în cutie și să exploreze obiectele fără a le vedea, doar prin atingere.

Scopul jocului este ca ei să descrie texturile și formele obiectelor și să le ghicească. Această activitate ajută la dezvoltarea abilităților tactile, la îmbunătățirea vocabularului descriptiv și la stimularea curiozității și imaginației. În plus, este o activitate distractivă care îi va captiva pe copii și le va aduce zâmbetul pe buze.

2. Vânătoarea de mirosuri

Organizează un joc de vânătoare de mirosuri cu o listă cu diverse arome pe care copiii trebuie să le găsească. Mirosurile pot fi o gamă largă de lucruri, de exemplu flori, mirodenii, parfumuri, cafea sau chiar iarbă proaspăt tăiată. Și, dacă vrei să-l faci și mai distractiv, asigură-te că incluzi și mirosuri neplăcute!

Prin identificarea și diferențierea mirosurilor, copiii își dezvoltă abilitățile olfactive. De asemenea, acest joc ajută și la stimularea memoriei și a concentrării, deoarece pentru a găsi mirosurile ascunse, copiii trebuie să își amintească unde le-au detectat anterior și să se concentreze pe identificarea sursei corecte.  

3. Tuburi de sunet

Poți stimula simțul auditiv al copiilor cu ajutorul acestui joc senzorial extrem de amuzant. Tot ce ai nevoie sunt niște rulouri goale de hârtie igienică sau prosoape de hârtie, bandă adezivă și obiecte de diferite texturi și dimensiuni. Lipește cu bandă adezivă un capăt al fiecărei role și umple-o parțial cu materiale alese. Apoi, lipește bandă adezivă la celălalt capăt al rolei, astfel încât articolele să nu cadă. Pune-i pe copii să se joace cu tuburile de sunet și să asculte obiectele care se ciocnesc dintr-o parte în alta. Vezi dacă pot ghici ce obiecte sunt în tub!

4. Bile efervescente de baie

Bile de baie de mai multe culori
Sursa foto: Vecteezy.com

Fabricarea bilelor efervescente de baie este o activitate senzorială excelentă pentru școlari. În primul rând, este un joc care îmbunătățește abilitățile tactile deoarece presupune lucrul cu mâinile. Apoi, după ce bilele sunt gata preparate, copiii se pot bucura de o experiență senzorială vizuală și olfactivă minunată prin scufundarea bilelor în apă și urmărirea efectelor gazoase. În plus, poți transforma jocul într-o activitate educațională, explicându-le elevilor știința din spatele acestui experiment (declanșarea unei reacții chimice între un acid și o bază – bicarbonat de sodiu și acid citric- la adăugarea apei calde).

Iată cum se fac aceste bile!

Ingrediente:

  • 1/2 cană de bicarbonat de sodiu
  • 1/4 cană de acid citric (îl poți găsi în farmacie)
  • 1/4 cană de sare Epsom
  • 1/4 cană de amidon de porumb
  • 2-3 linguri de ulei vegetal (ulei de cocos, migdale sau măsline)
  • 1-2 linguri de apă
  • 1-2 linguri de colorant alimentar (opțional, pentru culoare)
  • 10-15 picături de ulei esențial (pentru aromă, cum ar fi lavandă, mentă sau portocale)
  • 1/4 cană de gel de aloe vera (opțional, pentru o textură mai fină)

Mod de preparare:

  1. Într-un bol mare, amestecă bicarbonatul de sodiu, acidul citric, sarea Epsom și amidonul de porumb.
  2. Într-un alt recipient mic, combină uleiul vegetal, apa, colorantul alimentar, uleiul esențial și gelul de aloe vera, dacă folosești.
  3. Adaugă amestecul lichid treptat peste ingredientele uscate, amestecând constant pentru a evita activarea acidului citric prea devreme. Amestecă bine până ce compoziția devine ușor umedă și se lipește între ea, dar fără a fi prea umedă.
  4. Formează bilele de dimensiuni egale, apoi pune-le pe o tavă și lasă-le să se usuce timp de 24-48 de ore.
  5. După ce bilele sunt complet uscate, le poți utiliza.

Dacă îți plac experimentele științifice și vrei să combini educația cu distracția, caută inspirație la noi pe blog sau înscrie-te la unul din atelierele noastre.  

5. Cursă ninja de obstacole cu anvelope de mașină

Acest joc senzorial este excelent pentru că antrenează simțul vestibular și propriocepția. În plus, mișcările efectuate cu anvelope crește puterea și coordonarea. Tot ce trebuie să faci este să aranjezi mai multe anvelope de diverse dimensiuni, una lângă alta și să-i pui pe copii să sară prin ele. Poți lansa diferite provocări, de exemplu să pui un timp limită în care tinerii să se strecoare prin anvelopele aranjate în diferite configurații. De asemenea, poți lega o frânghie în jurul anvelopei și să-i pui pe copii să tragă anvelopa după ei.

6. Crearea unui instrument muzical – o tobă

În cadrul acestei activități senzoriale, copiii au ocazia să-și stimuleze mai multe simțuri. De exemplu, manipularea materialelor ajută la îmbunătățirea simțului tactil, permițându-le să experimenteze diferite texturi și consistențe. În plus, ajustarea și testarea sunetului produs de tobă dezvoltă simțul auditiv, ajutându-i să discerne tonuri și ritmuri. Aspectele vizuale ale decorării tobei și personalizarea designului contribuie la stimularea simțului vizual și a creativității. De asemenea, acest proiect încurajează și dezvoltă abilități kinestezice prin mișcare și coordonare, făcând din crearea tobei o experiență senzorială completă și educativă.

Materiale necesare:

  • Un recipient mai mare (borcan, tub de carton, conservă sau alt obiect cilindric)
  • Un material pentru membrană (piele sau o bucată de material textil rezistent precum bumbacul sau denimul, un balon sau folie din plastic)
  • Bandă adezivă
  • Foarfecă, lipici, bandă de măsurat, marker.
  • Bețe de tobă (bețe de lemn, pixuri sau tije de plastic)

Instrucțiuni:

  1. Asigură-te că recipientul ales este curat și uscat.
  2. Taie la dimensiunea necesară materialul utilizat ca membrană. Trebuie să acoperi deschiderea recipientului, dar să lași un pic de exces pe margini.
  3. Fixează membrana peste deschiderea recipientului.
  4. Lipește cu banda adezivă marginile membranei pe recipient, asigurându-te că aceasta este bine întinsă și fără pliuri. Dacă folosești piele sau material textil, asigură-te că este strânsă și uniformă.
  5. Folosește bețe de lemn pentru bețele de tobă și personalizează-le după preferințe (vopsește-le sau adaugă o bucată de material moale sau spumă în vârf).
  6. Testează toba lovind-o ușor cu bețele. Verifică sunetul și ajustează membrana dacă este necesar, prin întinderea sau ajustarea fixării.
  7. Dimensiunea recipientului și tipul membranei vor influența sunetul tobei. Experimentează cu diferite materiale și dimensiuni pentru a găsi sunetul dorit.

7. Slime

Copil care se joacă cu slime
Sursa foto: vecteezy.com

Slime-ul este întotdeauna o alegere excelentă când vine vorba de jocuri senzoriale. Este o activitate extrem de populară în rândul copiilor de toate vârstele, este distractivă și oferă posibilitatea de a stimula diverse simțuri.

În primul rând, textura unică a slime-ului, care este moale, elastică și lipicioasă, oferă o experiență tactilă plăcută. Copiii își folosesc mâinile pentru a explora și manipula slime-ul, îmbunătățindu-și coordonarea motorie fină și dezvoltând sensibilitatea la atingere.

De asemenea, slime-ul poate fi personalizat cu diverse arome și culori, stimulând simțul olfactiv și vizual. Adăugarea de coloranți și uleiuri aromatice permite copiilor să experimenteze și să recunoască diferite mirosuri și culori, iar amestecarea acestora adaugă o dimensiune suplimentară de explorare senzorială.

În plus, slime-ul promovează dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor și a creativității, deoarece copiii pot experimenta diferite rețete și texturi pentru a obține slime-ul dorit.

În cadrul atelierelor Wowlab, am inclus un experiment dedicat creării slime-ului, tocmai pentru a-i ajuta pe cei mici să se descopere și să se dezvolte cu ajutorul științei.

8. Săpun gelatinos

Procesul de fabricare a săpunului gelatinos implică dezvoltarea simțului tactil, vizual și olfactiv, dar și alte abilități. De exemplu, măsurarea ingredientelor, amestecarea și turnarea în forme îmbunătățesc coordonarea și planificarea, iar experimentarea cu diverse texturi și culori stimulează creativitatea și imaginația. Iată cum se face:

Ingrediente:

  • 1 pachet gelatină fără arome
  • 3/4 cană apă foarte caldă
  • 1 linguriță de sare
  • 3/4 cană gel de duș cu aroma preferată sau un ulei esențial
  • Sclipici biodegradabil (opțional)
  • Colorant alimentar (optional)
  • Sticlă pulverizată cu alcool

Mod de preparare:

  1. Adaugă gelatina într-un castron de dimensiune medie. Apoi adaugă apa caldă și amestecă până se dizolvă.
  2. Adaugă sare, gelul de duș sau uleiul esențial, sclipiciul și colorantul alimentar și amestecă totul bine.
  3. Pulverizează cu puțin alcool pentru a preveni formarea de bule și apoi adaugă amestecul în forma de silicon.
  4. Pune la frigider și lasă cel puțin 2 ore pentru a se întări.

9. Cursa cu obstacole

Creează un parcurs cu obstacole folosind diverse materiale și texturi. De exemplu, folosește saci de fasole, panouri acoperite cu materiale de texturi diferite (nisip, folie cu bule) și anvelope de cauciuc pentru a sări. Copiii trebuie să parcurgă traseul simțind și identificând diferitele texturi. Mișcările lor contribuie la dezvoltarea abilității de coordonare și la conștientizarea spațială.

10. Drumul senzorial

Aranjează în linie mai multe tăvi de mică adâncime. Umple fiecare tavă cu un material diferit, de exemplu, fasole, orez, bezele, pietre, gheață, paste uscate sau gătite, nisip sau sticle de plastic umplute cu apă.

Leagă copilul la ochi și, ținându-l de mână ca să-l ghidezi, pune-l să treacă prin toate aceste tăvi. Pune-l să ghicească pe ce stă.

Acest joc senzorial este excelent pentru dezvoltarea mai multor abilități ale copiilor. Prin contactul direct cu diverse texturi și temperaturi, cei mici își stimulează simțul tactil. De asemenea, își îmbunătățesc abilitățile de observare, concentrare și atenție la detalii, deoarece trebuie să analizeze și să ghicească diferitele texturi și obiecte. Toate acestea îi ajută să facă diverse conexiuni, ceea ce sprijină dezvoltarea funcțiilor cognitive complexe.

Jocuri senzoriale la Wow Lab

Pentru că știm cât de importante sunt activitățile senzoriale pentru dezvoltarea copiilor, am introdus în atelierele Wow Lab o varietate de experimente care stimulează simțurile și încurajează învățarea prin experiență directă. De la explorarea mirosurilor și sunetelor, până la activități care implică reflexele și iluziile optice, fiecare atelier este gândit să ofere o experiență educativă complexă, menită să sprijine atât dezvoltarea intelectuală, cât și pe cea emoțională a copiilor, într-un mod distractiv și captivant.

Vă prezentăm mai jos 3 din experimentele senzoriale pe care le veți găsi la Wow Lab:

11. Muzica din sticlă

Acest experiment ne demonstrează modul în care viteza vibrațiilor afectează sunetul produs. Pentru a descoperi acest lucru, vom folosi o sticlă și 2 medii diferite (aer și apă).

Prima dată, copiii vor sufla în sticla goală și vor auzi un sunet scăzut. Apoi, vor adăuga puțină apă în sticlă și vor sufla încă o dată. Vor observa că sunetul produs este mai ridicat. Ce se întâmplă dacă umpleți sticla cu apă? Lăsați-i să descopere singuri!

Iată și explicația științifică din spatele acestui mic experiment: Sunetul provine din vibrații. Aceste vibrații creează unde sonore care se deplasează prin medii precum aerul și apa înainte de a ajunge la urechile noastre. Urechile noastre vibrează într-un mod similar cu sursa originală a vibrației, permițându-ne să auzim multe sunete diferite.

Când sufli partea de sus a sticlei, faci să vibreze aerul și să producă unde sonore! Când sticla are o cantitate mică de apă în ea, moleculele de aer au mult spațiu și vibrează mai încet. Când adaugi mai multă apă, rămâne mai puțin spațiu pentru a vibra, ceea ce face ca moleculele de aer să vibreze mai repede și să producă o înălțime mai mare.

Pune-i pe copii să bată cu un creion în sticla goală sau plină pentru a auzi ce sunete se produc. Puteți crea un mic cântecel cu mai multe sticle goale, pe jumătate pline sau pline cu apă!

12. Testul mirosului cu mere și cartofi

Acest joc senzorial este super drăguț și va fi apreciat de toți copiii. Ai nevoie de o bucată mică de cartof decojit și o bucată mică de măr decojit. Taie-le în aceeași formă, ca să nu se poată face diferența la vederea celor două bucăți. Apoi, pune-i pe copii să închidă ochii și amestecă cele două bucăți, astfel încât să nu știe care este una și care cealaltă. După aceea, lasă-i să se uite, dar spune-le să se țină de nas și să mănânce fiecare bucată. Pot ghici ce este fiecare?

DE ȘTIUT!

Nasul și gura sunt conectate prin aceleași căi respiratorii, ceea ce înseamnă că gustăm și mirosim alimentele în același timp. Simțul gustului poate recunoaște sărat, dulce, amar și acru, dar când îl combini cu simțul mirosului, poți recunoaște multe alte „gusturi” individuale. Dacă renunți la un simț (aici mirosul), îți limitezi capacitatea creierului de a face diferența dintre anumite alimente.

13. Testarea timpului de reacție

În această activitate, copiii participă la un experiment simplu de aruncare a riglei și învață despre reacții și reflexe, cu ajutorul simțului vizual și tactil. Iată cum se procedează:

Un copil trebuie să țină o riglă astfel încât un capăt să fie puțin mai sus de degetul arătător. Un alt copil trebuie s-o prindă înainte să cadă pe masă.

În momentul în care vezi rigla, ochiul trimite un mesaj cortexului vizual din creier, care percepe că rigla a căzut. Cortexul vizual trimite un mesaj cortexului motor pentru a iniția prinderea riglei. Cortexul motor trimite un mesaj măduvei spinării, care apoi trimite un mesaj mușchiului din mână/degete. Toate acestea implică neuroni individuali care transmit mesaje electrochimice altor neuroni. Întregul proces durează între 150 și 220 de milisecunde, iar rezultatul final este contracția mușchilor pe măsură ce mâna apucă rigla.

Acest experiment nu testează un simplu reflex. Mai degrabă, măsoară timpul de răspuns la ceva ce vezi.

Poți face experimentul și cu o minge de tenis, astfel:

Copilul căruia i se testează viteza de reacție stă față în față cu un alt copil, la o distanță de aproximativ 1,5-2 metri. Partenerul va ține mingea de tenis în mână, la nivelul ochilor copilului testat. Fără să îi dea un semnal clar, partenerul va da drumul la minge, iar sarcina primului copil este să reacționeze cât mai rapid și să prindă mingea înainte ca aceasta să atingă solul.

Cu acest experiment, copiii se vor distra la maxim!!!

Așadar, jocurile senzoriale aduc multe beneficii copiilor de toate vârstele. În timp ce îmbunătățesc diverse abilități cognitive ale copiilor, ele oferă și o experiență plăcută și distractivă care contribuie la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de bine emoționale. Inspiră-te din aceste idei de activități senzoriale pentru școlari și oferă-le copiilor experiențe unice.

Author Raluca Margean

More posts by Raluca Margean