Când ne gândim la copilărie, cele mai dragi amintiri sunt momentele în care ne jucam. Fie că era vorba de a alerga prin curte, de a sări coarda sau de a ne întrece pe biciclete, jocurile copilăriei ne vor rămâne mereu în inimă și suflet pentru că ele erau un izvor nesecat de bucurie.
Fără griji, fără responsabilități, doar distracție pură și libertate, aceste activități ludice ne-au modelat în moduri pe care poate nici nu le-am realizat atunci. Ele ne-au ajutat să ne facem prieteni, să colaborăm și să ne bucurăm de lucrurile simple.
În acest articol vom explora câteva dintre cele mai iubite jocuri ale copilăriei, de la clasicele „De-a v-ați-ascunselea” sau „Țară, Țară, vrem ostași” și până la mai modernele ”Mima” sau ”Adevăr și provocare”. Vom vedea cum s-au transformat jocurile de-a lungul timpului, dar și cum continuă să fie esențiale pentru creșterea sănătoasă a copiilor de azi.
Ce sunt jocurile copilăriei și de ce le spunem așa?
Jocurile copilăriei sunt activitățile pe care copiii le practică într-un mod spontan și natural și includ de obicei activități fizice (în general în aer liber) sau jocuri care nu implică dispozitive electronice.
Înainte de a exista jucăriile comerciale sau accesul larg la tehnologie, copiii își creau propriile jocuri, folosind resursele disponibile – bețe, pietre, spațiile din jurul casei. Aceste jocuri nu erau doar o formă de distracție, ci și un mijloc prin care copiii învățau să interacționeze, să respecte reguli, să își dezvolte abilități fizice și mentale și să își exprime creativitatea.
Într-o perioadă în care programele pentru copii adaugă tot mai multe componente didactice, iar tehnologia ocupă tot mai mult timp copiilor, este important să le reamintim părinților cât de benefic este jocul liber pentru o creștere sănătoasă. Jocurile îi ajută pe copii nu doar să-și dezvolte corpul, ci le hrănește mintea și sufletul. Îi învață să socializeze, să-și facă prieteni, să facă mișcare și să -și îmbunătățească abilitățile cognitive.
Putem reînvia aceste jocuri prin simpla noastră participare la ele sau prin încurajarea copiilor să petreacă mai mult timp în aer liber, lăsându-i să-și folosească imaginația și să se bucure de lucrurile simple.
Jocurile copilăriei anii `80-`90
În anii 80-90, când nu exista tehnologie, iar copiii își petreceau foarte mult timp pe-afară, jocurile copilăriei implicau activități fizice distractive și antrenante. Îți prezentăm mai jos o listă cu cele mai des jucate jocuri din acea perioadă!
Iar dacă ești în căutare și de alte activități pentru copii în aer liber, îți recomandăm să citești: 19 idei de experimente științifice în aer liber pentru copii: kit anti-plictiseală pentru prichindeii curioși!
1. De-a v-ați-ascunselea
Acesta este probabil cel mai cunoscut și popular joc al copilăriei. Se poate juca la orice vârstă, atât afară, cât și în casă. Bineînțeles, cel mai bine este afară, în aer liber, într-un spațiu mai mare și cu mai multe posibilități pentru copii de a se ascunde.
Iată cum se joacă:
- Copiii se strâng în cerc și se alege persoana care va pune ochii. Se poate apela la numărătoarea clasică, precum: “Din oceanul pacific, a ieșit un pește mic. Și pe coada lui scria << ieși afară dumneata>>.”
- Cine rămâne ultimul la numărătoare va fi cel care va pune ochii. Se stabilește locul unde se pune ochii și până la cât se numără (de obicei până la 10 sau 20).
- Când jucătorul ales pune ochii și începe să numere, restul copiilor fug și se ascund cât mai bine, înainte ca persona care numără să ajungă la numărul stabilit (10 sau 20).
- Când termină de numărat, copilul respectiv strigă tare: “Cine nu e gata, îl iau cu lopata!” semnalând faptul că începe căutarea jucătorilor. Cel care a pus ochii trebuie să se îndepărteze de locul unde a pus ochii, nu trebuie să stea pe loc. El se plimbă prin jur și trebuie să le descopere celorlalți ascunzătoarea. Când i-a văzut, fuge înapoi la locul unde a pus ochii și le spune numele tare (de exemplu: pu-pu ”Andrei). Asta înseamnă ”să-i scuipe”.
- Jucătorii care s-au ascuns trebuie să iasă tiptil din ascunzătoare și să încerce să ajungă înaintea jucătorului care a pus ochii la locul de pus ochii. Cine ajunge înaintea copilului care a pus ochii, nu va pune ochii la tura următoare.
- Cel care va pune ochii în tura următoare este cel care a fost găsit primul de copilul care a pus ochii.
- “Ultimul scapă turma!” înseamnă că dacă ultimul jucător ascuns reușește să îl ”scuipe” pe cel care a pus ochii, același copil care a pus ochii la tura asta, va pune ochii și la tura următoare.
2. „Țară, Țară, vrem ostași”
Acest joc combină strategia în alegerea „ostașilor”, forța fizică pentru ruperea lanțului, și spiritul de echipă. Era popular printre copii datorită naturii sale active și distractive.
Iată cum se joacă:
- Va fi nevoie de două echipe, iar jocul începe prin alegerea conducătorilor celor două echipe. Aceștia își vor alege mai departe ostașii.
- Când echipele sunt gata formate, se poziționează față în față, la o distanță de aproximativ 10-15 metri. Fiecare echipă formează o linie, ținându-se de mâini.
- Prima echipă începe să strige: „Țară, Țară, vrem ostași!”, iar cealaltă răspunde: „Pe cine?”
- În acel moment, echipa alege un jucător din echipa adversă, strigându-i numele. Jucătorul ales aleargă către echipa care i-a strigat numele, încercând să rupă lanțul format de mâinile lor.
- Dacă reușește să rupă lanțul, ia un jucător cu el înapoi în echipa sa. Dacă nu reușește, rămâne în echipa care l-a strigat. Apoi rolurile se inversează și jocul continuă.
Jocul se termină când o echipă rămâne fără jucători.
3. Lapte Gros
Lapte gros este un joc care trebuie jucat pe echipe. Numărul minim de jucători este de 5, iar numărul total de jucători trebuie să fie întotdeauna impar. Iată care sunt regulile:
1. Se desemnează un jucător ca fiind stâlpul, iar restul copiilor se împart în două echipe egale.
2. Se stabilește ordinea de joc, iar prima echipă se așază în felul următor:
- Primul jucător se apleacă și stă cu capul în mâinile copilului ales ca stâlp.
- Următorul jucător, tot aplecat, se așază în spatele primului jucător, cu capul între picioarele lui.
- Restul jucătorilor, la fel, până când toată echipa este aranjată în formație completă unul în spatele celuilalt.
3. Jucătorii celeilalte echipe trebuie să sară, pe rând, în spatele echipei așezate în rând și, de fiecare dată când sare cineva, trebuie să strige “Lapte gros!”. Jucătorii care au sărit trebuie să rămână în poziția în care au aterizat. Este interzis să se dea mai în spate sau mai în față.
4. După ce toți jucătorii celei de-a doua echipe au sărit în spatele primei echipe, trebuie să-și păstreze poziția. Primul copil care a sărit va arăta copilului stâlp un număr de la 1 la 5. Echipa 1 trebuie să ghicească numărul arătat arbitrului.
5. Dacă echipa care a stat aplecată ghicește numărul arătat arbitrului, jocul se termină. De asemenea, jocul se încheie dacă:
- unul dintre jucătorii care a sărit pe spatele unui adversar atinge pământul cu piciorul sau uită să strige “Lapte gros!” înainte de săritură;
- mai sunt jucători care trebuie să sară, dar nu mai au loc datorită poziționării greșite a celor care au sărit înaintea lor.
4. Jocurile copilăriei: Șotronul
Șotronul este un joc simplu și distractiv, care se joacă afară, pe asfalt sau trotuar. Iată care sunt regulile:
- Se desenează cu cretă pe asfalt modelul șotronului. De obicei, acesta are mai multe pătrate numerotate și dispuse în formă de „T”.
- Jocul începe prin aruncarea unei pietre plate de primul copil pe primul pătrat (numerotat cu 1). Piatra trebuie să aterizeze în pătrat, fără să atingă liniile sau să iasă în afara pătratului.
- Jucătorul care a aruncat piatra, sare pe un picior în pătratul cu nr. 1, se apleacă să ia piatra și se întoarce la locul de unde a plecat.
- Același jucător aruncă piatra la pătratul nr. 2 și sare mai întâi pe primul pătrat, apoi pe al doilea. Se apleacă, ia piatra și se întoarce într-un picior la locul de start.
- Jocul se continuă cu jucătorul care aruncă piatra în următorul pătrat numerotat (3) și repetă procesul. Jocul continuă până când jucătorul a aruncat piatra și a sărit pe toate pătratele, de la 1 până la ultimul.
- Dacă un jucător aruncă piatra pe o linie sau pe alt pătrat, dacă își pierde echilibrul sau calcă pe linii în timpul săriturii, pierde rândul și următorul jucător își începe turul.
- Când vine rândul unui jucător care a mai aruncat înainte, dar a greșit, el va continua de unde a rămas ( de exemplu dacă a parcurs traseul corect cu piatra la 1, dar apoi a greșit cu piatra la 2, la următoarea rundă, va continua aruncând piatra de la 2).
- Scopul este de a parcurge întregul șotron fără a face greșeli și de a finaliza toate pătratele. Câștigătorul este cel care completează toate rundele șotronului primul, cu cele mai puține greșeli.
5. Jocurile copilăriei: Avionul
Jocul ”Avionul”, cunoscut mai degrabă ca ”Avioane pe hârtie” necesită 2 jucători și o foaie de matematică pentru fiecare jucător. Iată care sunt regulile:
1. Pe fiecare foaie se desenează două chenare identice, de obicei două pătrate de 10×10 căsuțe. Fiecare căsuță se identifică printr-un număr pe axa orizontală (de la 1 la 10) și de o literă pe axa verticală (de la A la J).
2. În primul chenar se desenează trei avioane identice fără ca adversarul să le vadă poziția. Avioanele nu trebuie să iasă în afara chenarului.
3. În cel de-al doilea chenar se vor trece mutările pentru ghicirea avioanelor celuilalt jucător.
4. Jocul începe atunci când ambii jucători au desenat cele trei avioane în chenarul propriu. În acel moment, primul copil va spune o combinație de literă cu cifră: de exemplu A8.
5. Celălalt copil se uită pe chenarul unde și-a desenat avionul și vede dacă A8 este:
- aer (în cazul în care căsuța este în afara oricărui avion al său);
- lovit (dacă căsuța face parte dintr-un avion, dar nu s-a găsit vârful);
- mort/doborât (în cazul în care căsuța conține vârful unuia dintre cele 3 avioane.
6. Copilul respectiv îi va răspunde primului jucător care din variantele de mai sus este.
7. Pe baza răspunsurilor primite, jucătorii trebuie să ghicească modul de aranjare a avioanelor adversarilor și să le doboare, nimerind vârful.
8. Jocul se termină când un jucător are toate avioanele doborâte.
6. Jocurile copilăriei: Omul negru
„Omul Negru” este un un fel de prinselea, astfel este cel mai potrivit de jucat afară, într-un spațiu mai mare. Regulile sunt simple, iată ce implică:
- În primul rând se va alege copilul care va fi primul “Omul Negru”. Acesta va avea rolul de a prinde ceilalți jucători. Omul Negru își va alege un ajutor dintre ceilalți copii, căruia îi va spune un număr de la 1 la 10. După aceea, ajutorul se va întoarce la ceilalți copii, iar Omul Negru va rămâne pe loc.
- Toți copiii, în afară de Omul Negru, vor forma un cerc și se vor ține de mână. Vor merge în cerc și vor cânta: Ora 1 a sosit, Omul Negru n-a venit; Ora 2 a sosit, Omul Negru n-a venit…..până când ajung la ora stabilită de Omul Negru. Când ajung la acea oră, ajutorul va cânta: “Ora X a sosit, Omul Negru a venit!”
- În acel moment, toți copiii, inclusiv ajutorul, vor trebui să fugă să nu fie prinși de Omul Negru. Cel care va fi prins primul, va deveni Omul Negru.
7. Jocurile copilăriei: Țările
Unul dintre cele mai populare jocuri ale copilăriei din perioada anilor 80-90, dar și mai târziu, era ”Țările”. Este o activitate tot pentru exterior și necesită o minge și mai mulți jucători, cel puțin 4.
Iată cum se joacă:
- Fiecare jucător își alege o țară pentru care să joace, apoi se desenează cu creta pe jos un cerc mare, în care să încapă toți jucătorii. Se delimitează în mod egal țările și fiecare copil scrie pe bucata lui numele țării sale.
- Jucătorii se așază fiecare la el în țară și se trage la soți cine să înceapă.
- Respectivul jucător ia mingea în mână și strigă: “Să tragă mâța de coadă și șoarecele de urechi țara cu numele de …” și va spune numele unei țări și va arunca mingea în aer.
- Jucătorul a cărei țară a fost strigată trebuie să prindă cât mai repede mingea și să se întoarcă în cerc și să strige “STOP”. În timpul în care jucătorul fuge după minge, restul copiilor fug cât mai departe de el. Când jucătorul cu mingea a spus “STOP”, toată lumea se oprește și nu mai are voie să se miște. Jucătorul cu mingea alege un copil pe care să-l nimerească cu mingea și, ca să ajungă cât mai aproape de el, are voie să facă 3 pași în direcția lui.
- Dacă reușește să-l atingă cu mingea, poate să ia o bucată cât vrea el de mare din țara celui atins. Dacă nu-l atinge, cel care nu a fost nimerit va lua el cât vrea din țara copilului cu mingea. Apoi jocul se reia. La următoarea tură, cel care aruncă mingea în sus este cel a cărui țară a fost strigată anterior. Dacă el nu mai este în joc pentru că toată țara lui a fost cucerită, mingea va fi aruncată de ultimul jucător care a aruncat mingea și este în joc.
- Ultimul jucător rămas în joc este câștigătorul.
Jocurile copilăriei după anii `90
După anii 90, copiii au continuat să joace multe din jocurile copilăriei din anii anteriori. Însă și alte activități și-au făcut treptat apariția, precum ”Mima” sau ”Adevăr și provocare”. Vă prezentăm mai jos cele mai îndrăgite jocuri din acea perioadă!
8. Jocurile copilăriei: Rațele și vânătorii
Acesta este un joc antrenant, care se mai poate juca și astăzi de copii în parcuri, curți, grădini sau chiar în fața blocului. Cu cât mai mulți jucători, cu atât mai bine.
Iată care sunt regulile:
- Se aleg rațele și vânătorii: vor fi doi vânători, iar restul sunt rațe.
- Vânătorii se poziționează într-un capăt și celălalt al spațiului de joacă (un loc mai mare în formă dreptunghiulară). Între vânători se află rațele.
- Vânătorii trebuie să vâneze rațele (adică să atingă rațele cu mingea), iar rațele trebuie să se ferească astfel încât să nu fie atinse. Când o rață este atinsă de minge, aceasta iese din joc.
- Ultima rață rămasă în jos trebuie atinsă cu mingea de vânători din maxim atâtea încercări câți ani are (de exemplu, dacă rața are 10 ani, vânătorii trebuie s-o scoată din maxim 10 aruncări). Daca nu reușesc, jocul se reia cu aceiași vânători.
- Dacă sunt scoase toate rațele, următorii vânători sunt primele 2 rațe care au fost scoase din joc.
- Rațele pot câștiga vieți în plus dacă prind mingea în mâini înainte ca aceasta să atingă pământul.
9. Jocul 1,2,3, la perete stai
Ca majoritatea jocurilor copilăriei, și acesta se joacă cel mai bine afară. Iată cum:
- Se alege un jucător care va sta cu fața la perete. Ceilalți vor sta în spatele acestuia, la mai mult de 3 metri.
- Jucătorul aflat la perete spune: “1,2,3 la perete – stai” și se întoarce. El poate să rostească expresia foarte repede sau să alterneze rostirea lentă cu cea rapidă.
- În timpul în care jucătorul respectiv este cu spatele la perete, ceilalți copii vor încerca să se apropie cât mai mult de perete. Când jucătorul se întoarce, dacă prinde pe cineva în mișcare, îl pune să facă câțiva pași în spate (la alegere- pași de furnică, pași de elefant sau este trimis înapoi la linia de start).
- Jocul se repetă până când cineva ajunge la perete. Acela va câștiga runda și va fi următorul jucător care stă la perete în runda următoare.
10. Flori, fete sau băieți
Acesta este un joc mai domol, simplu, care nu necesită o activitate fizică, ci doar ghicire.
Iată cum se joacă:
- Se aleg 2 jucători care încep jocul. Ei se îndepărtează de restul grupului și aleg împreună un număr de la 1 la 10, apoi se apropie din nou de jucători.
- Restul jucătorilor trebuie să ghicească, pe rând, numărul ales de cei 2 jucători. Cine ghicește numărul trebuie să aleagă una din cele 3 variante: flori, fete sau băieți. După ce acesta a ales, primii doi copii se îndepărtează din nou și își aleg fiecare câte un nume de floare sau nume (în funcție de alegerea copilului care a ghicit numărul).
- Cei doi se reîntorc și prezintă cele 2 variante jucătorului care a ghicit numărul. Acesta alege una dintre ele și pleacă împreună cu jucătorul cu varianta aleasă și vor face pereche pentru a alege un nou număr și a repeta jocul.
- Scopul acestui joc este să ghicești numărul, apoi să alegi o variantă de nume sau floare.
11. Spânzurătoarea
Spânzurătoarea este un joc ce implică ghicirea de cuvinte și cunoașterea ortografiei. Iată regulile:
- Unul dintre jucători se gândește la un cuvânt, apoi scrie pe o foaie de hârtie prima și ultima literă a cuvântului și pentru fiecare literă din interiorul cuvântului trasează o linie, astfel încât celălalt jucător va ști câte litere are cuvântul.
- Celălalt jucător trebuie să ghicească cuvântul, spunând pe rând litere din alfabet.
- Dacă litera spusă de el este corectă, atunci ea va fi trecută în spațiile goale care completează cuvântul.
- Dacă litera este greșită, jucătorul începe să deseneze o spânzurătoare. Pentru fiecare literă greșită se desenează un element din spânzurătoare. Jocul se termină când se ghicește cuvântul sau se termină diagrama de desenat cu omul ”spânzurat”.
12. X și 0
X și 0 este unul din clasicele jocuri ale copilăriei simple și antrenante care prinde foarte bine și astăzi. Se poate juca în doi, în pauzele de la școală sau oricând ai puțin timp liber. Iată care sunt regulile:
- Pe o foaie de hârtie se desenează un pătrat format din 3×3 căsuțe goale.
- Unul dintre jucători va folosi simbolul „X”, iar celălalt simbolul „0”. De obicei, jucătorul care folosește „X” începe jocul.
- Primul copil desenează „X” într-o căsuță, iar celălalt „0” în pătratele rămase.
- Scopul fiecărui jucător este să formeze o linie de trei simboluri identice (X sau 0) una după alta, pe orizontală, verticală sau pe diagonală.
- Câștigătorul este cel care reușește primul să formeze o linie de trei simboluri identice. Dacă toate pătratele sunt ocupate și niciun jucător nu a reușit să formeze o linie de trei simboluri identice, jocul se încheie la egalitate („remiză”).
13. Telefonul fără fir
Super amuzant, telefonul fără fir este un joc super simplu, care poate fi jucat atât în interior, cât și afară, deoarece nu implică mult spațiu.
Iată care sunt regulile:
- Participanții se așază într-un șir liniar sau un cerc.
- Primul jucător alege un cuvânt sau o frază scurtă și șoptește mesajul la urechea vecinului. Acesta transmite mai departe ce a auzit.
- Comunicarea se face în șoaptă, o singură dată, fără repetări, iar ultimul jucător anunță cu voce tare mesajul primit.
- La sfârșit se compară mesajul final cu cel inițial pentru a observa eventualele modificări.
- Scopul jocului este de a vedea dacă se păstrează mesajul original pe parcursul transmiterii, oferind adesea rezultate amuzante din cauza distorsiunilor apărute.
14. Mima
Mima este un joc de societate super distractiv, care poate fi jucat nu doar de copii, ci de întreaga familie sau grupuri de prieteni.
Jocul începe cu împărțirea jucătorilor în două echipe. Pe rând, un membru din fiecare echipă va extrage un bilet pe care este scris un cuvânt sau o frază și va trebui să mimeze acel cuvânt fără a folosi cuvinte sau sunete. Restul echipei are un timp limitat pentru a ghici ce cuvânt sau frază încearcă să comunice jucătorul prin gesturi.
Pentru a mima, jucătorul poate folosi mișcări ale corpului, expresii faciale și gesturi, dar nu poate vorbi, arăta spre obiecte sau scrie. Jocul continuă până când fiecare jucător din fiecare echipă a avut șansa de a mima.
Echipa care ghicește cele mai multe cuvinte sau fraze într-un timp limitat câștigă.
15. Adevăr sau provocare
Acesta este un joc preferat de copiii mai mari, pentru a crea momente amuzante și interesante deoarece participanții sunt provocați să fie sinceri sau să își asume diverse sarcini. Iată cât de simplu este:
- Jocul începe cu toți participanții așezați în cerc.
- Pe rând, fiecare jucător alege între „Adevăr” sau „Provocare”. Dacă alege „Adevăr”, va trebui să răspundă sincer la o întrebare adresată de unul dintre ceilalți jucători. Dacă jucătorul alege „Provocare”, ceilalți jucători îi dau o sarcină de îndeplinit, care poate fi haioasă, creativă sau chiar puțin stânjenitoare.
- Jocul continuă până când toți jucătorii au avut ocazia să răspundă la un „Adevăr” sau să îndeplinească o „Provocare”.
16. ȚOMAPAN
ȚOMAPAN este un joc distractiv, care necesită cunoștințe minime de cultură generală și care îți antrenează abilitățile de gândire rapidă. ȚOMAPAN provine din inițialele categoriilor jucate: Țări, Orașe, Munți, Ape, Plante, Animale și Nume.
Iată cum se joacă:
1. Fiecare jucător își creează un tabel cu 8 coloane: 7 pentru categorii – Țări, Orașe, Munți, Ape, Plante, Animale și Nume- și una pentru „Total”. Apoi stabilesc împreună câte runde se vor juca (de exemplu, 10).
2. Jocul începe cu un jucător care spune în gând alfabetul, până când altul spune „stop”. Litera la care s-a oprit primul jucător va fi folosită pentru a scrie cuvinte în runda curentă.
3. Toți jucătorii completează simultan câte un cuvânt pentru fiecare categorie, începând cu litera aleasă. (De exemplu, dacă s-a oprit la S – toți jucătorii vor scrie o țară care începe cu S, un oraș care începe cu S, munte ș.am.d.)
4. Primul care termină de scris la toate cele 7 categorii, strigă „stop”. În acest moment toți jucătorii trebuie să se oprească, chiar dacă nu au terminat.
5. După ce s-a spus ”Stop”, se calculează punctajul:
- 20 de puncte pentru un răspuns corect la o categorie la care niciun alt jucător nu a reușit să răspundă corect
- 10 puncte pentru un răspuns corect si unic (diferit de al celorlalți jucători)
- 5 puncte pentru un răspuns corect, identic cu al altui jucător
- 0 puncte pentru un răspuns greșit sau niciun răspuns
6. După ce s-a calculat punctajul unei runde, începe următoarea, cu aceeași pași: spunerea alfabetului în gând, alegerea literei și scrierea cuvintelor.
După ce se termină toate rundele, fiecare își calculează punctajul și îl adaugă la „Total”.
Așadar, jocurile copilăriei sunt pline de ingeniozitate, energie și bucurie. Ele se joacă din generație în generație, fiind transmise ca o moștenire prețioasă care leagă copiii de ieri cu cei de astăzi. Aceste jocuri dezvoltă abilitățile sociale, fizice și cognitive ale copiilor, dar au și puterea de a crea amintiri durabile și de a forma legături puternice între cei care le joacă.
Citește și: 16 idei de jocuri în clasă de jucat pentru dezvoltare cognitivă și emoțională a copiilor
