Dreptul la educație al copiilor noștri, unul dintre drepturile constituționale ale copilului

„Education is what remains after one has forgotten what one has learned in school” (”Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat ce ai învățat la școală”).

Acest citat celebru al lui Albert Einstein subliniază esența profundă a educației, dincolo de simplele informații predate în sălile de clasă. Educația constă în formarea unor principii și competențe durabile, care să ne ajute să depășim provocările vieții și să contribuim pozitiv la societate, iar dreptul la educație este unul dintre cele mai importante drepturi fundamentale ale oamenilor. Vom discuta în acest articol care este scopul educației, de ce dreptul la educație este esențial pentru evoluția omenirii și cum se garantează acest drept fundamental în țara noastră!

Ce este dreptul la educație?

Dreptul la educație se numără printre cele 30 de drepturi fundamentale ale omului definite în Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pe 10 decembrie 1948 la Paris. Aceste drepturi sunt menite să asigure demnitatea, libertatea și egalitatea tuturor ființelor umane, indiferent de naționalitate, rasă, sex, religie sau alte caracteristici.

Drepturile omului sunt considerate a fi universale (se aplică peste tot) și egalitare (sunt aceleași pentru toți), ceea ce înseamnă că și dreptul la educație este garantat legal pentru toți oamenii, fără nicio discriminare și toate statele au obligația de a proteja, respecta și îndeplini acest drept fundamental.

Concret, elementele de bază ale dreptului la educație includ (așa cum se specifică în tratatele internaționale):

• dreptul la învățământ primar gratuit și obligatoriu
• disponibilitatea diferitelor forme de învățământ secundar
• accesul la învățământul superior în condiții nediscriminatorii
• educație îndreptată spre dezvoltarea indivizilor la potențialul lor maxim și pregătirea lor pentru o viață responsabilă într-o societate liberă, inclusiv dezvoltarea respectului față de ceilalți și pentru drepturile omului
• disponibilitatea informațiilor educaționale și profesionale accesibile
• măsuri elaborate de stat pentru a asigura participarea deplină la educație
• disponibilitatea unei forme de educație de bază pentru cei care nu au primit sau nu au absolvit învățământul primar
• protecţia şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru profesori
• respectarea dreptului părinților/tutorilor legali de a alege alte școli decât cele înființate și finanțate de stat și de a se asigura că educația religioasă și morală a copiilor lor este conformă propriilor convingeri
• respectarea libertății academice și a autonomiei instituționale, inclusiv libertatea de a-și exprima opiniile despre o instituție sau un sistem de la locul de muncă, să îndeplinească funcții fără discriminare sau teamă de sancțiune și să participe la organismele academice profesionale sau reprezentative

Ce fel de drept este dreptul la educație

Dreptul la educație este recunoscut atât la nivel național, cât și la nivel internațional, astfel:

1. La nivel național, în majoritatea țărilor lumii dreptul la educație este garantat în constituție (este drept constituțional).

2. La nivel  internațional, dreptul la educație este recunoscut ca un drept fundamental al omului în mai multe tratate internaționale, inclusiv în:

• Declarația Universală a Drepturilor Omului. Articolul 26, alin (2) din respectivul document prevede următoarele: „Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizatei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.”

• Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale. Conform articolul 13, punctul 1: ”Statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la educație. Ele sunt de acord că educația trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalității umane şi a simțului demnității sale şi să întărească respectarea drepturilor omului şi libertăților fundamentale. Pe lângă aceasta, ele sunt de acord ca prin educație orice persoană trebuie să devină capabilă de a juca un rol util într-o societate liberă, că educația trebuie să favorizeze înţelegerea, toleranța şi prietenia între toate națiunile şi toate grupurile rasiale, etnice sau religioase şi sî încurajeze dezvoltarea activităţilor Natiunilor Unite pentru menţinerea păcii”.

• Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Conform articolului 28: ”Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie (…)” și „ar trebui să ia toate măsurile adecvate pentru a se asigura că disciplina școlară este administrată într-o manieră compatibilă cu demnitatea umană a copilului”.”

Având în vedere tratatele și convențiile încheiate între state cu privire la dreptul la educație, există mai multe modalități legale și instituționale prin care țările pot fi trase la răspundere pentru încălcarea sau privarea dreptului la educație.

La nivel internațional, diverse organisme ale Națiunilor Unite (ONU) monitorizează respectarea dreptului la educație. De asemenea, Curțile internaționale și regionale pentru drepturile omului reprezintă un alt mecanism important. De exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) tratează plângeri legate de dreptul la educație.

Totodată, cetățenii sau organizațiile non-guvernamentale pot depune plângeri individuale sau de grup la organismele internaționale, în funcție de tratatele ratificate de statul respectiv. În multe țări, instituțiile naționale pentru drepturile omului, cum ar fi Avocatul Poporului sau comisiile specializate în educație, pot investiga și sancționa încălcările.

Nu în ultimul rând, organizații precum UNESCO, Human Rights Watch sau Amnesty International monitorizează și raportează încălcările, folosind presiunea publică și diplomatică pentru a promova respectarea drepturilor la educație.

De ce este important dreptul la educație?

Educația este cheia care deschide ușile către dezvoltarea personală și profesională a fiecărui individ. Prin educație, oamenii dobândesc cunoștințele și abilitățile necesare pentru a-și atinge potențialul maxim, pentru a gândi critic, a lua decizii informate și a contribui activ la dezvoltarea societății în care trăiesc.

Mai mult decât atât, educația este un instrument puternic de reducere a inegalităților sociale, de reducere a sărăciei și de promovare a unei societăți mai echitabile. Accesul la educație de calitate oferă oportunități egale tuturor indivizilor, indiferent de mediul din care provin și le permite să își construiască un viitor mai bun. O societate educată este mai prosperă, mai democratică, mai tolerantă și mai capabilă să facă față provocărilor contemporane.

Care este scopul educației?

Scopul educației este punctat foarte bine în articolul 29 din Convenția cu privire la drepturile copilului. Astfel, educația ajută la dezvoltarea completă a personalității, talentelor și abilităților fizice și mentale ale copilului la potențialul său maxim, promovând totodată respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale. De asemenea, educația cultivă respectul față de părinți, identitatea culturală proprie, limba și valorile personale, precum și față de valorile naționale ale țării în care trăiește copilul, ale țării sale de origine și ale diferitelor civilizații.

Nu în ultimul rând, educația pregătește copiii pentru o viață responsabilă într-o societate liberă, bazată pe înțelegere, toleranță și egalitate de gen, promovând totodată respectul pentru indivizi și mediul înconjurător.

Un alt document important -Declarația Mondială a Educației pentru Toți din 1990- a descris educația ca fiind formată din instrumente de învățare esențiale, cum ar fi alfabetizarea, calculul și rezolvarea problemelor, combinate cu cunoștințele, abilitățile, valorile și atitudinile necesare ființelor umane pentru a supraviețui, a dezvolta potențialul și pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții.

În 2001, Comitetul pentru Drepturile Copilului, corpul de experți care monitorizează implementarea Convenției, a publicat o lucrare (numită Comentariu General) care explica și detalia dreptul la educație. În document se specifică faptul că:

• Educația trebuie să fie centrată pe copil și responsabilă. Acest lucru este valabil atât pentru curriculum, cât și pentru procesele educaționale, metodele pedagogice și mediul în care se desfășoară educația.
• Educația trebuie să fie asigurată într-un mod care să respecte demnitatea inerentă a copilului și să îi permită copilului să-și exprime opiniile și să participe la viața școlară.
• Educația trebuie să respecte limitele stricte ale disciplinei și să promoveze non-violența în școală.
• Educația trebuie să includă nu numai alfabetizarea și calculul, ci și abilitățile de viață, cum ar fi capacitatea de a lua decizii bine echilibrate, de a rezolva conflictele într-o manieră non-violentă și de a dezvolta un stil de viață sănătos, relații sociale bune și responsabilitate, gândire critică, talente creative și alte abilități de viață.

Ce prevede dreptul la educație al copilului din Constituția României

Dreptul la educație în România este garantat prin Constituție. Mai exact, articolul 32 stabilește cadrul legal fundamental pentru accesul la educație în țara noastră. Iată care sunt prevederile constituționale:

• Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
• Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
• Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
• Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
• Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
• Autonomia universitară este garantată.
• Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Care sunt prevederile pentru dreptul la educație al copiilor cu dizabilități și nevoi speciale?

Dreptul la educație al copiilor cu dizabilități și nevoi speciale este reglementat în România atât prin intermediul Constituției, cât și prin Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Prin acest cadru legal, statul român garantează accesul la educație pentru toți copiii, fără discriminare, inclusiv pentru cei cu cerințe educaționale speciale (CES). Reglementările legislative menționate asigură o educație inclusivă, ceea ce înseamnă integrarea acestor copii în învățământul de masă, prin oferirea de resurse adaptate nevoilor speciale și promovarea unui mediu de învățare incluziv, care valorifică diversitatea și combaterea discriminării.

Printre drepturile copiilor cu CES menite să le asigure accesul la educație se numără:

Dreptul la educație inclusivă. Copiii cu CES au dreptul de a frecventa școli obișnuite sau școli speciale, în funcție de nevoile lor și de opțiunile părinților. Școlile de masă trebuie să ofere adaptări curriculare și sprijin educațional.

Dreptul la servicii de sprijin educațional. Aceasta include accesul la profesori de sprijin, psihologi școlari, consilieri și terapeuți, care să ajute la îndeplinirea nevoilor lor specifice.

Dreptul la un Plan de Intervenție Personalizat (PIP). Fiecare copil cu CES are dreptul la un plan educațional adaptat, care stabilește obiectivele de învățare și măsurile de sprijin necesare pentru dezvoltarea sa. De asemenea, elevii cu CES au dreptul la o evaluare diferențiată, care să țină cont de dificultățile lor specifice.

Dreptul la resurse educaționale și tehnologii de asistență. Statul este obligat să asigure materiale, echipamente și tehnologii speciale pentru facilitarea învățării.

Dreptul la protecție împotriva discriminării. Legislația interzice orice formă de discriminare bazată pe dizabilitate sau alte cerințe speciale și garantează un mediu educațional sigur și respectuos. Elevii cu CES au dreptul să participe la toate activitățile școlare, culturale, sportive și extracurriculare, în funcție de abilitățile și interesele lor.

Cine este garantul dreptului la educație al copilului și cum face acest lucru?

Statul este principalul garant al drepturilor omului, inclusiv al dreptului la educație. El are următoarele trei niveluri de obligații:

1. Obligația de a respecta drepturile – acest lucru înseamnă că trebuie să se asigure că nu se restrânge acest drept și se evită măsurile care l-ar putea împiedica
2. Obligația de a proteja drepturile omului – acest lucru presupune ca statul să ia măsuri pentru a împiedica terții să încalce acest drept
3. Obligația de a îndeplini drepturile – acest lucru înseamnă că statul trebuie să sprijine indivizii să se bucure de drepturile ce i se cuvin

În ceea ce privește dreptul la educație, statul trebuie să se asigure că sunt respectate cele patru cerințe cheie:

• Disponibilitatea (prin existența instituțiilor și resurselor educaționale suficiente);
• Accesibilitatea (prin eliminarea barierelor fizice, economice și discriminatorii care împiedică accesul la educație)
• Acceptabilitatea ( prin garantarea unei educații relevante și de calitate. Părinții trebuie să poată alege educația pentru copiii lor fără amestecul Statului în acest proces.)
• Adaptabilitatea (prin flexibilitatea educației pentru a se alinia schimbărilor sociale și culturale).

Care este rolul Ministerului Educației în garantarea dreptului la educație al copilului?

Ministerul Educației are un rol esențial în garantarea dreptului la educație al copilului, asigurând cadrul legal, politicile și resursele necesare pentru un sistem educațional echitabil și de calitate.

Iată principalele atribuții, așa cum sunt ele prevăzute în Legea Educației:

• Colaborează cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru asigurarea cadrului legal necesar pentru organizarea și funcționarea învățământului.
• Elaborează Strategia națională pentru educație parentală prin intermediul căreia statul sprijină părinții sau reprezentantul legal în vederea exercitării responsabilităților privind creșterea, îngrijirea, dezvoltarea și educarea copiilor.
• Elaborează planurile-cadru de învățământ.
• Coordonează inițiative pentru integrarea copiilor din medii defavorizate, a minorităților și a celor cu cerințe educaționale speciale, eliminând barierele de acces.
• Se ocupă de pregătirea profesională a cadrelor didactice pentru a asigura standardele de calitate în unitățile de educație.
• Monitorizează funcționarea instituțiilor de învățământ și stabilește criterii de evaluare a sistemului de învățământ.
• Alocă resursele financiare necesare pentru asigurarea unui învățământ eficient și incluziv.

Ce atribuții au inspectoratele școlare în garantarea acestui drept?

Principalul rol al inspectoratelor școlare în garantarea dreptului la educație constă în implementarea la nivel local a politicilor educaționale stabilite de Ministerul Educației. Inspectoratele trebuie să asigure calitatea învățământului, prin monitorizarea performanțelor școlilor și cadrelor didactice.În acest sens, aceste instituții organizează inspecții școlare periodice și oferă cursuri de formare și dezvoltare profesională continuă pentru cadrele didactice și conducerea școlilor.

Consecințele absenței educației în viața copilului

Lipsa educației unui copil îi afectează în mod negativ calitatea vieții. De exemplu, fără cunoștințe minime care implică abilități de citire, scriere și efectuarea de calcule matematice simple, copilul nu va  fi capabil să facă față situațiilor obișnuite de zi cu zi. Pe măsură ce va crește, el va avea șanse mici de a obține un loc de muncă stabil și bine plătit, iar acest lucru îl va condamna la o viață de sărăcie și dependență economică.

Pe plan social, copilul și adultul fără educație va fi marginalizat și exclus. Fără abilități de comunicare și inteligență emoțională, el nu se va putea adapta și integra în comunitate. Va avea dificultăți majore de a-și gestiona propriile emoții, de a empatiza cu ceilalți, gestiona conflictele și construi relații interpersonale sănătoase.

De asemenea, lipsa abilităților esențiale precum gândire critică, îl va împiedica să analizeze informațiile primite, să distingă între adevăr și manipulare sau să ia decizii raționale bazate pe evaluarea obiectivă a situațiilor.  În plus, dacă nu-și cunoaște nici drepturile fundamentale, va fi mai vulnerabil la discriminare, abuzuri și exploatare.

Așadar, lipsa educației afectează sănătatea și bunăstarea generală pentru că tinerii și adulții fără educație au mai puține oportunități și sunt mai predispuși să facă alegeri nesănătoase pentru ei și familia lor. Însă, lipsa educației nu afectează doar un individ, ci și societatea în ansamblul său. O țară de oameni needucați nu poate progresa și nu poate face față provocărilor lumii moderne. Nu se poate adapta la schimbările tehnologice și nici nu poate concura pe piața globală. Mai mult, lipsa educației duce la o rată crescută a șomajului, la probleme sociale precum criminalitatea și extremismul și la o calitate scăzută a vieții pentru toți membrii societății. O populație needucată este mai susceptibilă la manipulare politică și este mai puțin capabilă să-și păstreze democrația. Prin urmare, dreptul și accesul la educație sunt cruciale pentru crearea unui viitor mai echitabil și mai prosper.

Educația în România

Din păcate, România se confruntă cu o problemă gravă în ceea ce privește abandonul școlar, menținând una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană. Conform datelor publicate de Eurostat în 2024, în timp ce media UE a scăzut de la 11.8% în 2013 la 9,5% în 2022, România a rămas aproape constantă, cu o scădere nesemnificativă de la 17% la 16,6%.

Consecințele acestei situații se reflectă direct în rata sărăciei în ocupare, unde România înregistrează 14,5% față de media europeană de 8,5%. Această corelație puternică între abandonul școlar și sărăcia în muncă demonstrează că lipsa educației condamnă mulți români la salarii sub pragul sărăciei, chiar și atunci când sunt angajați. Situația este și mai îngrijorătoare când luăm în considerare că peste jumătate dintre cei care abandonează școala nici măcar nu intră pe piața muncii formale, perpetuând astfel ciclul sărăciei și al excluziunii sociale.

În concluzie, dreptul la educație reprezintă fundamentul pe care se construiește o societate prosperă, echitabilă și inovatoare. Un stat care investește în educația tuturor cetățenilor săi își asigură dezvoltarea economică, progresul social și consolidarea democrației, iar prin garantarea accesului egal la o educație de calitate, o societate își valorifică potențialul uman și își construiește un viitor mai bun, bazat pe cunoaștere, respect și oportunități egale pentru toți.

Surse articol: Unicef, Tikatangata.org, Humanrigtsguide.md, DGASPC