În inima Africii de Est, în Kenya, pe malurile fascinantului Lac Turkana, pământul păstrează secretele evoluției umane în straturile sale de rocă și sedimente vechi de milioane de ani. În această regiune au fost găsite rămășițe ale unor hominizi care au trăit cu peste 4,5 milioane de ani în urmă. Cunoscuți ca hominzii Turkana, aceste fosile au schimbat înțelegerea noastră despre evoluția omului, aducând mai multă claritate asupra modului în care strămoșii noștri au trăit, au migrat și au evoluat. În acest articol vom descoperi împreună de ce sunt atât de speciali hominizii Turkana și ce putem învăța studiindu-i!
Ce sunt hominizii Turkana?
Hominizii Turkana reprezintă o categorie importantă de fosile descoperite în jurul Lacului Turkana, în nord-vestul Kenyei, considerat unul dintre cele mai bogate locuri din lume pentru studiul originilor umane. Această zonă (în special situl arheologi Koobi Fora) este recunoscută ca un adevărat „tezaur al evoluției”, deoarece au fost identificate rămășițe ale mai multor specii de hominizi care au trăit acum milioane de ani.
Definiție și importanță paleoantropologică
Printre fosilele descoperite aici în bazinul Turkana se numără reprezentanți ai mai multor specii timpurii de Homo – cum ar fi Homo habilis, Homo rudolfensis și Homo erectus – dar și ai unor australopiteci (de dinaintea speciei Homo), precum Australopithecus anamensis, Paranthropus boisei, Paranthropus aethiopicus și Kenyanthropus platyops.
În total, rămășițele identificate aparțin la aproximativ 230 de indivizi, fie schelete aproape complete, fie fragmente osoase sau alte amprente ce oferă informații prețioase despre evoluția timpurie a omului. Importanța lor paleoantropologică este uriașă: ei constituie dovada vie că Africa de Est a fost leagănul omenirii, locul unde s-au conturat primele trăsături ale speciei Homo.
Legătura cu Lacul Turkana din Kenya
Lacul Turkana din Kenya este cel mai mare lac deșertic permanent din lume. Se află în nord-vestul Kenyei, întinzându-se parțial și pe teritoriul Etiopiei. Lacul este alimentat în principal de râul Omo din Etiopia și se mai numește și „Marea de Jad”, datorită culorii sale verzi distincte.
În jurul lacului este o regiune aridă, cu temperaturi ridicate care ard pământul și absorb umezeala. Și totuși, pe malurile acestui lac există viață. Timp de peste 4 milioane de ani, oamenii și-au făcut adăpost și au trăit de-a lungul țărmurilor sale. Primii oameni vânau, adunau și pescuiau, apoi unii din ei s-au deplasat spre nord.
Acum zece mii de ani, lacul era mult mai mare decât este acum. Acum șapte mii de ani, lacul s-a micșorat. Triburile neolitice au ridicat stâlpi misterioși de piatră în locuri sfinte deasupra lui. Acum, acolo trăiește o populație mică, tribul Nyemeto, care continuă tradiții foarte vechi, despre care nimeni nu poate spune cu siguranță de unde provin sau când s-au născut.
Știm toate aceste lucruri despre trecutul oamenilor din jurul Lacului Turkana datorită fosilelor descoperite aici, pe care arheologii le consideră unele dintre cele mai importante din lume. Malurile lacului au păstrat rămășițe ale hominizilor care au trăit acum milioane de ani, oferindu-ne dovezi clare despre modul în care strămoșii noștri au evoluat, au supraviețuit și s-au adaptat mediului.
Condițiile geologice unice ale zonei, cu alternarea straturilor vulcanice și sedimentare, au creat un mediu perfect pentru conservarea fosilelor care spun povestea evoluției umane. „Hominizii Turkana” includ rămășițele unor strămoși umani îndepărtați, mai exact șapte specii diferite de hominizi.
Descoperiri esențiale în Bazinul Turkana
Cea mai cunoscută descoperire de pe țărmul vestic al lacului a fost scheletul aproape complet al unui tânăr în vârstă de aproximativ 9 ani, poreclit „Băiatul Turkana”. Acesta a trăit cu 1,5 milioane de ani în urmă.
De-a lungul timpului, însă, au fost descoperite și alte rămășițe importante care i-au făcut pe oamenii de știință să reconsidere data când strămoșii oamenilor au început să meargă în două picioare (data apariției bipedismului).
„Băiatul Turkana” (Turkana Boy) – scheletul aproape complet de Homo erectus
Descoperit în 1984 de echipa condusă de Richard Leakey, „Băiatul Turkana” este considerat cel mai complet schelet antic uman găsit vreodată. Arheologii au recuperat craniul, toate vertebrele gâtului, câteva coaste, un braț, coloana vertebrală, pelvisul și o parte din picioare, reconstituirea acestora oferind informații prețioase despre statura și aspectul său în timpul vieții.
Cercetările arată că „Băiatul Turkana” avea, la momentul morții, aproximativ 1,60 m înălțime, iar constituția sa fizică era surprinzător de apropiată de cea a oamenilor moderni. Analiza dimensiunii scheletului a permis și estimarea dimensiunii creierului, care corespundea aproximativ celui al unui copil de doi ani din prezent.
Conform oamenilor de știință, acest exemplar aparținea speciei Homo erectus și a trăit în urmă cu circa 1,5 milioane de ani. El mergea în poziție bipedă, știa să confecționeze unelte și poseda un creier mare (mai mare decât cel al Homo habilis), însă nu identic cu cel al omului modern.
Alte specii de hominizi descoperite în zonă
Pe lângă Homo erectus, în zona din jurul Lacului Turkana au fost descoperite rămășițe ale altor specii de hominizi:
1. Prima mare descoperire paleoantropologică din această zonă a fost în 1972, când arheologul Bernard Ngenyeo a găsit fosila unui Homo habilis, vechi de aproximativ 1,9 milioane de ani. Conform cercetărilor sale, această creatură era bipedă și capabilă să fabrice unelte din piatră, fapt confirmat de descoperirea unor artefacte de piatră datate din aceeași perioadă.
2. În 1984, Richard și Meave Leakey au găsit scheletul fosilizat al „Băiatului Turkana” despre care am vorbit mai sus.
3. Un deceniu mai târziu, în 1995, Meave Leakey și echipa sa au făcut o nouă descoperire importantă: au găsit fosilele a ceea ce s-a dovedit a fi un Australopithecus anamensis care a trăit acum 4,2 milioane de ani în urmă. Pe baza analizei oaselor identificate, s-a determinat faptul că dimensiunile creierului acestui specimen era cu 30% mai mic decât cel al lui Homo habilis și totuși, se pare că era biped. Această descoperire a fost crucială deoarece a făcut ca oamenii de știință să mute data apariției bipedismului înapoi cu o jumătate de milion de ani, la aproximativ 4,2 milioane de ani în urmă. Până în acel moment, se credea că primii hominizi bipezi au existat cu peste 3 milioane de ani în urmă (În 1972, în Etiopia a fost găsit 40% din scheletul unui hominid biped – Lucy – care a trăit acum 3,2 milioane de ani).
INTERESANT DE ȘTIUT! În prezent, nu se știe exact când au început strămoșii noștri să meargă pe două picioare. Unii oameni de știință sunt de părere că Sahelanthropus tchadensis, care a trăit acum 7 milioane de ani, mergea pe două picioare, în timp ce alții cred că Orrorin tugenesis, care a trăit acum 6,1 milioane de ani, era biped.
Importanța științifică a descoperirilor din Turkana
Descoperirile de la Lacul Turkana, alături de alte descoperiri importante din Etiopia și alte zone ale Africii ne arată că acest continent este locul de origine al speciei umane moderne (Homo sapiens). Dovezile paleontologice, genetice și arheologice susțin teoria că oamenii moderni au evoluat în Africa din specii care au existat acum multe milioane de ani în urmă.
Informații despre migrarea și dezvoltarea hominizilor
Oamenii de știință pot urmări schimbările evolutive în timp, printr-o combinație de dovezi arheologice, climatice și chiar genetice:
1. Fosilele descoperite pot oferi detalii uimitoare despre aspectul și stilul de viață al hominizilor. De exemplu, se poate spune despre un specimen că era biped analizând șoldurile și femururile sale. La bipezi, aceste oase seamănă mai mult cu cele ale oamenilor decât cu cele ale cimpanzeilor. La oameni, femurul este înclinat de la șold spre genunchi, creând ceea ce este cunoscut sub numele de unghi bicondilar, care ne ajută să ne echilibrăm în timp ce mergem în poziție verticală. Femurul cimpanzeilor, prin comparație, este mai drept.
De asemenea, fosilele precum cele descoperite în Lacul Turkana ne pot arăta care dintre hominizi erau capabili de a-și fabrica unelte și de a vâna; dacă aveau dexteritate de a mânui uneltele și cât erau de dezvoltați din punct de vedere cognitiv.
În plus, urmele scheletice descoperite în diferite locuri și datarea lor ne pot indica unde și când au migrat. De exemplu, dacă specii similare sau unelte cu aceeași tehnică de fabricare apar în mai multe regiuni, acest lucru sugerează deplasarea grupurilor umane dintr-un loc în altul.
2. Studierea schimbărilor climatice de-a lungul anilor pot oferi informații prețioase despre migrația hominizilor. De exemplu, în perioadele de secetă hominizii au început să caute noi teritorii pentru hrană și apă, de aceea oamenii de știință analizează sedimentele, solurile și fosilele de animale pentru a înțelege cum mediul a influențat migrațiile.
3. Datarea fosilelor și a uneltelor cu metode moderne (radiocarbon, potasiu-argon etc.) îi ajută pe cercetători să stabilească ordinea în care hominizii au apărut în diverse regiuni.
Toate aceste informații sunt ca niște piese de puzzle care, puse împreună creează o „hartă” a migrațiilor. Astfel, se poate reconstrui traseul prin care strămoșii noștri au plecat din Africa de Est (inclusiv Kenya și bazinul Turkana) și au ajuns în Orientul Mijlociu, Asia și Europa.
Diversitatea speciilor și evoluția timpurie a omului
Fosilele recuperate din bazinul Turkana demonstrează că evoluția umană nu a urmat o traiectorie simplă și liniară. Până la apariția omului modern, au existat cu milioane de ani în urmă diverse specii de hominizi (Homo erectus, Homo habilis, Australopithecus boisei, Australopithecus afarensis) care s-au adaptat diferit la mediul în care au trăit.
Rămășițele fosilizate descoperite în jurul Lacului Turkana aveau caracteristici morfologice distincte. De exemplu unele aveau dinți masivi pentru procesarea vegetației dure, în timp ce altele aveau dinții mai mici și schelete adaptate pentru mersul biped. De asemenea, existau diferențe în volumul cranian și cel mai probabil în capacitățile cognitive, ceea ce poate reflecta variații în complexitatea comportamentelor.
Noi dovezi: amprentele de 1,5 milioane de ani
Bazinul Turkana a păstrat nu doar rămășițele osoase ale strămoșilor noștri, ci și urme fosilizate ale pașilor lor, alături de urmele animalelor cu care au împărțit teritoriul, precum și uneltele pe care le-au creat și folosit în viața de zi cu zi. Toate aceste dovezi surprind clipe din viața de atunci, oferind o imagine unică a conviețuirii și a diversității umane din acea epocă.
Ce dezvăluie noile urme de hominizi turkana despre conviețuirea speciilor
În 2021, în același sit arheologic Koobi Fora de pe malurile Lacului Turkana, s-au descoperit urme fosilizate de hominizi vechi de aproximativ 1,5 milioane de ani. Cu ajutorul unor metode noi de analiză 3D, cercetătorii au reușit să distingă două tipuri diferite de amprente, cu trăsături anatomice și locomoție (moduri de mers) diferite, aparținând a două specii distincte de hominizi (Homo erectus și Paranthropus boisei).
Acest lucru oferă o dovadă directă că aceste specii au existat în aceeași perioadă, au trăit efectiv în aceleași peisaje și, cel mai posibil, au interacționat între ele.
DE ȘTIUT! Oamenii de știință spun că Homo erectus, un posibil strămoș direct al nostru, a persistat mai mult de un milion de ani după această perioadă, în timp ce Paranthropus boisei a dispărut în următoarele câteva sute de mii de ani.
Implicații ale hominizilor turkana pentru cronologia evolutivă
Descoperirile de hominizi Turkana au schimbat complet felul în care înțelegem cronologia evoluției umane, arătând că aceasta nu a fost deloc o progresie simplă de la o specie la alta.
Fosilele găsite aici demonstrează că mai multe specii de strămoși ai omului au trăit în același timp și în aceeași zonă, coexistând pentru perioade îndelungate. Această descoperire a demolat vechea idee conform căreia evoluția umană ar fi fost o „scară” dreaptă către progres, relevând în schimb că a fost mai degrabă ca un „copac” cu multe ramuri, unde diverse specii au încercat strategii diferite de supraviețuire.
Prin urmare, fosilele Turkana ne-au învățat că evoluția umană a fost un proces mult mai complex și experimental decât se imagina, cu specii care au apărut, au coexistat și s-au adaptat la condiții diferite. Unele dintre aceste specii s-au stins, altele au evoluat, însă toate au contribuit în final la apariția omului modern.
Cine sunt cercetătorii implicați în descoperirea hominizilor Turkana?
Descoperirea extraordinară a hominizilor Turkana nu ar fi fost posibilă fără munca dificilă și pasiunea unei echipe internaționale de arheologi, paleontologi și cercetători care au petrecut decenii săpând metodic prin straturile de sedimente ale bazinului Turkana.
Generații succesive de oameni de știință, adesea lucrând în condiții extreme de căldură, au continuat să dezgroape cu răbdare și precizie fiecare fragment de os, fiecare urmă de pas și fiecare unealtă de piatră, transformând treptat această regiune din Kenya într-unul dintre cele mai importante laboratoare de cercetare a evoluției umane din lume.
Contribuții esențiale în descoperirile din Turkana
Numele lui Richard Leakey și al familiei sale este strâns legat de descoperirile din Turkana. Alături de soția sa, Meave, Richard Leakey a condus numeroase expediții în bazinul Turkana și a făcut descoperiri cruciale în anii 1970-1980.
Alături de familia Leakey, alți cercetători importanți precum Kamoya Kimeu sau Bernard Ngenyeo au fost responsabili pentru găsirea multora dintre cele mai importante fosile din regiune, inclusiv scheletul aproape complet al „Băiatului din Turkana” (Homo erectus) și Homo habilis.
Fiica lui Meave și a lui Richard, Louise Leakey, continuă astăzi tradiția familiei de cercetare a bazinului Turkana, iar alți cercetători importanți precum Donald Johanson (celebru pentru descoperirea fosilei „Lucy” din Etiopia), Tim White și Berhane Asfaw au contribuit la înțelegerea diversității speciilor de hominizi din această regiune.
Proiecte arheologice și echipe internaționale pentru descoperirea hominizilor din Turkana
Turkana rămâne un punct fierbinte al cercetării internaționale. Proiecte coordonate de universități, muzee și institute din întreaga lume colaborează pentru a explora în continuare bogăția arheologică a zonei. Aceste colaborări aduc împreună specialiști în geologie, antropologie, paleontologie și biologie evolutivă.
De ce sunt hominizii Turkana esențiali pentru istoria umanității
Descoperirile de la Lacul Turkana sunt cruciale pentru înțelegerea evoluției umane pentru că au revoluționat ceea ce știam despre originile și dezvoltarea speciei umane. Aceste fosile ne ajută să înțelegem cum am ajuns să fim ceea ce suntem astăzi: prin adaptabilitate, rezistență, explorarea și dezvoltarea strategiilor de supraviețuire.
Lecții pentru trecut, influențe asupra viitorului științei
Aceste descoperiri au o influență majoră asupra viitorului științei, deoarece oferă un cadru tot mai clar pentru a înțelege originea și evoluția omului. Fosilele, uneltele și urmele descoperite aici le permit cercetătorilor să reconstruiască modul de viață, migrațiile și interacțiunile dintre speciile umane timpurii. Aceste informații rescriu pagini din istoria umanității, dar inspiră și noi metode de cercetare, de la tehnici de analiză 3D până la colaborări internaționale și interdisciplinare.
De asemenea, studierea hominizilor Turkana ne învață că supraviețuirea depinde de adaptabilitate, iar acest lucru poate fi o lecție crucială mai ales pentru depășirea provocărilor cu care ne confruntăm în zilele noastre, de exemplu schimbările climatice.
Surse articol: education.nationalgeograhic.org, nationalgeographic.com, britannica.com, stonybrookmedicine.edu
