Skip to main content

Răzvan Balașov

Despre Răzvan Balașov

Răzvan Balașov este profesorul de fizică pe care oricine și-ar dori să-l aibă. Cu o carieră academică impresionantă – licență în fizică, master în fizică nucleară, doctorat în astrofizică la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București și un postdoctorat la Universitatea din Chile, Santiago – Răzvan și-a propus să le transmită copiilor pasiunea pentru știință, ajutându-i să descopere bucuria de a înțelege lumea din jur.

Fost cercetător științific, dar pasionat de comunicare, Răzvan s-a reorientat spre educație, convins fiind că fizica are o poveste extraordinar de frumoasă de spus, dar are foarte puțini povestitori care să o facă accesibilă tuturor.

Pentru Răzvan, știința nu înseamnă doar formule complexe și teorii abstracte, ci o invitație la a înțelege lumea și locul nostru în spațiu. Marea lui pasiune este, de altfel, chiar spațiul cosmic – infinit, misterios și plin de întrebări care merită explorate.

Motto-ul care îl ghidează este simplu și plin de sens: „Viața este ca o stație de tren. Fiecare decide ce tren ia și când să-l ia.”

Misiunea lui Răzvan la Wow Lab

De când lucrează la Wow Lab, din aprilie 2025, Răzvan predă la toate atelierele, aducând cu sine expertiza academică, dar și o abordare modernă a educației științifice.

La Wow Lab l-a atras conceptul de aplicabilitate și metoda „hai s-o facem să pară ușoară”. Pentru Răzvan, aceasta nu este o simplificare superficială, ci o artă adevărată – capacitatea de a transforma concepte complexe în idei accesibile, fără a le diminua frumusețea sau profunzimea.

Viziunea sa este clară și provocatoare: știința modernă trebuie să se întoarcă la bază, să stârnească interesul și să valorifice impulsul natural al curiozității umane. El crede cu tărie că Wow Lab reușește să facă subiectele științifice concrete să pară ușor de învățat, iar această filozofie îl captivează complet. „Ei continuă să se agațe de această idee, iar mie îmi place la nebunie,” mărturisește el.

Punctele sale forte – curiozitatea nelimitată, comunicarea excelentă și atenția la detalii – definesc întreaga sa abordare față de viață și educație. La Wow Lab, Răzvan Balașov nu predă doar fizică, el dezvăluie secretele universului, una dintre cele mai captivante povești pe care omenirea o poate asculta. Scopul său declarat este să inspire copiii să privească știința nu ca pe o provocare grea, ci ca pe o aventură fascinantă.

Galerie foto

Testimoniale

Fiul meu adora pur si simplu Wow Lab. Ii plac experimentele propuse si faptul ca sunt activi la ora. A fost decizia lui proprie sa ramana la acest club, tinand cont ca este un copil foarte greu de convins.
As recomanda acest optional din toata inima pentru ca cei mici au parte de o lectie foarte activa si sunt capabili sa puna in practica tot ce studiaza la ora.

Julia, mama lui Philip, 8 ani

Ii place atat de mult la Wow Lab, incat cand vine acasa vorbeste de fiecare data despre ce experiment a facut in ziua respectiva si vrea sa le repete cu noi.

Claudia, mama Soniei, 6 ani

Descopera si blogul Wowlab.ro

Accesabilitate