Educația timpurie în România – Ghidul complet pentru educatori (0-6 ani)

Educația timpurie a unui copil este fundamentul pe care se construiește evoluția sa ulterioară în viață. De la naștere și până în jurul vârstei de 8 ani, creierul unui copil trece printr-un ritm accelerat de dezvoltare, formând conexiuni esențiale care vor influența modul în care acesta va învăța, va gândi și se va adapta pe parcursul vieții.

În această perioadă, fiecare experiență modelează arhitectura cerebrală și contribuie la formarea competențelor emoționale, cognitive și sociale ale unui copil, iar o educație timpurie de calitate nu doar susține aceste procese naturale, ci le consolidează, oferind copiilor o fundație solidă pentru a deveni adulți pregătiți pentru provocările viitorului. În acest articol vom analiza ce presupune educația timpurie și cum influențează aceasta dezvoltarea copilului.

Ce este educația timpurie și de ce este crucială în primii 6 ani

Educația timpurie reprezintă mult mai mult decât simpla îngrijire a copiilor mici. De asemenea, ea nu este doar o pregătire pentru școala primară, ci un proces complex care pune bazele personalității și ale modului în care copilul va interacționa cu lumea.

Definirea educației timpurii conform curriculumului românesc 2024

Educația timpurie reprezintă ansamblul de practici educaționale și de îngrijire care sprijină dezvoltarea completă a copiilor sub 6 ani. Ea urmărește să le ofere celor mici condițiile necesare pentru a-și atinge potențialul, iar educatorilor libertatea de a adapta activitățile în funcție de interesele, nevoile și ritmul fiecărui copil.

În România, sistemul educațional recunoaște educația timpurie ca o componentă distinctă, fiind formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţământul preşcolar (3 – 6 ani). Ambele includ grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare.

Programele de educație timpurie au o abordare holistică, ce vizează cele cinci domenii de dezvoltare a copilului:

1. Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală;
2. Dezvoltarea socio-emoțională;
3. Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii;
4. Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii;
5. Capacități și atitudini în învățare.

Cu alte cuvinte, educația timpurie îi ajută pe cei mici să crească frumos, să descopere lumea în ritmul lor, să dobândească competențe cheie și să capete încredere în propriile abilități, pentru a fi pregătiți pentru următoarele etape din viața lor.

Cercetările științifice despre dezvoltarea creierului la 0-6 ani

Primii ani de viață reprezintă cea mai intensă perioadă de dezvoltare cerebrală din întreaga existență umană. Creierul nou-născutului are aproximativ un sfert din dimensiunea creierului adult, dar crește rapid până la 80% din mărimea adultului la vârsta de 3 ani și 90% la vârsta de 5 ani. Conform cercetărilor, în primii ani de viață se formează peste un milion de conexiuni neuronale (sinapse) pe secundă, mult mai mult decât în orice altă perioadă a vieții.

Calitatea experienței educaționale influențează direct modul în care se formează și se consolidează aceste conexiuni neuronale. Fundația arhitecturii cerebrale trebuie construită în primii ani de dezvoltare, iar influența mediului din copilărie este extrem de semnificativă în procesele cognitive de bază precum percepția senzorială.

Având în vedere aceste aspecte, specialiștii în pedagogia modernă subliniază că în această perioadă învățarea trebuie să se realizeze preponderent prin experiențe directe, interacțiuni sociale naturale, joc și explorare.

Jocul are un rol esențial în educația timpurie deoarece prin joc, copiii explorează lumea, testează, dezvoltă abilități sociale și își procesează emoțiile într-un mediu sigur și plăcut. Studiile au arătat că jocul stimulează zonele cerebrale responsabile de creativitate, rezolvare de probleme și gândire critică, construind conexiuni neuronale esențiale pentru dezvoltarea ulterioară. De exemplu, atunci când un copil se joacă și pretinde că este altcineva sau că un obiect reprezintă altceva, el își dezvoltă gândirea abstractă și capacitatea de reprezentare mentală, abilități fundamentale pentru învățarea ulterioară a citirii, scrisului și matematicii.

Este important de știut că jocul liber dezvoltă autonomia, inițiativa și capacitatea de luare a deciziilor. În același timp, jocurile structurate, ghidate de educator, ajută la dobândirea unor competențe specifice, de la recunoașterea formelor și culorilor, până la cooperare și respectarea regulilor sociale. Echilibrul între aceste două tipuri de joc este esențial în educația timpurie de calitate.

Beneficiile demonstrate ale educației timpurii de calitate

Conform studiilor, copiii care au beneficiat de programe de educație timpurie de calitate prezintă:

• rate mai mari de absolvire a liceului
• o probabilitate mai mică de a fi identificați ca având nevoi speciale
• probabilitate mai mare de a avea venituri superioare în viața adultă

De asemenea, oamenii de știință spun că există o legătură strânsă între calitatea educației timpurii și rezultate sociale pe termen lung, precum rate mai scăzute de criminalitate și reducerea inegalităților educaționale, deoarece copiii care beneficiază de un start solid în viață dezvoltă mai ușor abilități socio-emoționale, cognitive și comportamentale care îi ajută să se adapteze mai bine în școală și în societate.

Pe plan personal, educația timpurie contribuie la:

Dezvoltarea socială și emoțională. Aceasta are loc prin interacțiunea cu colegii și profesorii în educația timpurie. Copiii învață să împartă lucruri, să se accepte reciproc și să colaboreze. De asemenea, cei mici învață să-și înțeleagă sentimentele într-un mediu structurat și astfel ajung să-și îmbunătățească abilitățile de autoreglare emoțională.

Dezvoltarea abilităților de comunicare. Prin activități precum cititul, povestirea, jocurile de rol sau discuțiile în grup, cei mici își îmbogățesc vocabularul, își dezvoltă fluența verbală și învață să-și formuleze ideile cu încredere. Educatorii trebuie să-i ghideze cu răbdare, să-i ajute să aibă curajul de a vorbi și de a se face înțeleși.

Dezvoltarea creativității și stimularea curiozității naturale a copiilor. Activitățile artistice, precum muzica, pictura sau joaca în natură le oferă celor mici ocazia să experimenteze, să-și imagineze scenarii noi și să găsească soluții originale. Jocurile cu materiale diverse, construcțiile cu blocuri sau activitățile în aer liber stimulează gândirea flexibilă și îi încurajează pe cei mici să descopere cum funcționează lumea.

Dezvoltarea autonomiei și responsabilității. În mediul educațional, cei mici sunt încurajați să aibă grijă de propriile lucruri, să strângă jucăriile după ce le folosesc și să-și gestioneze sarcinile zilnice. Aceste activități simple îi ajută să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și importanța asumării responsabilității. În același timp, ei învață să facă alegeri, să rezolve probleme și să-și organizeze timpul, dezvoltând treptat independența.

Păstrarea sănătății și bunăstării copiilor. Multe programe includ activități fizice, jocuri în aer liber, plimbări și lecții despre alimentația sănătoasă, ajutându-i pe cei mici să adopte obiceiuri benefice încă de la o vârstă fragedă. În plus, copiii beneficiază de mese echilibrate, ceea ce contribuie la o creștere armonioasă. Totodată, sprijinul emoțional oferit de educatori și interacțiunile pozitive cu colegii le creează un sentiment de siguranță și bunăstare, esențial pentru dezvoltarea unei minți sănătoase.

Sistemul de educație timpurie din România – ghid pentru părinți

Atunci când părinții se confruntă pentru prima dată cu decizia de a-și înscrie copilul la creșă sau grădiniță, alegerea poate fi dificilă, însă cu o informare prealabilă aprofundată privind opțiunile disponibile, ei pot lua o decizie potrivită nevoilor copilului, asigurându-i acestuia un start bun în educație.

Învățământul antepreșcolar (0-3 ani) în România

Învățământul antepreșcolar se adresează copiilor cu vârste între 11 luni și 3 ani și este asigurat prin intermediul creșelor, care de la 1 ianuarie 2022 fac parte oficial din sistemul național de învățământ preuniversitar. Această schimbare legislativă a fost importantă, deoarece a transformat creșele din simple spații de îngrijire în instituții cu rol educațional recunoscut.

Creșele sunt organizate în 3 grupe de vârstă, și anume: grupa mică ( 0 – 12 luni); grupa mijlocie (13 – 24 luni) și grupa mare (de la 25 – 36 luni).

Creșele publice funcționează sub autoritatea primăriilor sau a consiliilor locale și sunt finanțate preponderent din bugetul local. Principalul lor avantaj este costul redus, însă capacitatea limitată poate fi o provocare mai ales în orașele mari. Înscrierea se face după programul din metodologia Ministerului Educației, pe bază de dosar.

Creșele private oferă, în general, o mai mare flexibilitate în ceea ce privește programul, pot avea metode educaționale mai moderne (precum Montessori, Waldorf sau Reggio Emilia) și pot avea facilități superioare, precum spații modern amenajate sau curți de joacă bine dotate. La creșele private, înscrierea poate fi făcută în orice moment al anului, în limita locurilor disponibile, însă costurile sunt de obicei destul de mari, variind în funcție de oraș și facilitățile oferite. Unele creșe private oferă reduceri pentru înscrierea mai multor copii din aceeași familie sau pentru plata anuală în avans.

În ceea ce privește standardele de calitate, toate creșele, publice sau private, trebuie să respecte standarde minime de funcționare stabilite prin legislația în vigoare. Acestea includ: suprafață minimă per copil (minimum 4 mp în sala de grupă), dotări obligatorii (mobilier adaptat, jucării, materiale didactice), personal calificat (cel puțin un educator cu studii de specialitate pentru fiecare grupă), condiții de igienă și siguranță (bucătărie autorizată sanitar, cameră de izolare pentru copiii bolnavi, acces la spații verzi). În plus, creșele private trebuie să obțină aviz de funcționare și unele certificări suplimentare dacă predau după o metodologie specifică.

Inspectoratele Școlare Județene și Direcțiile de Sănătate Publică trebuie să efectueze controale periodice pentru verificarea respectării acestor standarde.

Învățământul preșcolar (3-6 ani) – tot ce trebuie să știi

Grădinița este structurată pe trei niveluri: grupa mică (3-4 ani), grupa mijlocie (4-5 ani) și grupa mare (5-6 ani), fiecare cu obiective de dezvoltare specifice vârstei. Începând cu grupa mare (anul anterior clasei pregătitoare), frecventarea grădiniței este obligatorie prin lege. Această măsură a fost introdusă pentru a asigura că toți copiii beneficiază de o pregătire minimă înainte de a începe școala. Pentru grupele mică și mijlocie, frecventarea rămâne opțională, dar specialiștii recomandă pe cât posibil înscrierea copiilor, datorită beneficiilor pe care le oferă socializarea și stimularea cognitivă timpurie.

La fel ca în cazul creșelor, alegerea grădiniței (public vs. privat) ține de valorile familiei, posibilitățile financiare și de particularitățile copilului. În general, grădinițele particulare oferă o serie de activități extracurriculare, precum: limbi străine (de obicei engleză), sport (dans, înot, fotbal), arte (pictură, modelaj, teatru), robotică și programare educațională pentru preșcolari. Este important ca părinții să nu suprasolicite copilul, specialiștii recomandând maximum 1-2 activități extra pe săptămână pentru a lăsa timp pentru joc liber și odihnă.

Curriculumul oficial pentru educația timpurie in zilele noastre

Curriculumul pentru educația timpurie a fost stabilit prin Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.694/02.08.2019 și reprezintă documentul fundamental care ghidează practica educațională din creșe și grădinițe.

Elaborarea acestui document se bazează pe premiza fundamentală că educaţia şi îngrijirea sunt inseparabile, iar copilul joacă un rol activ în propriul proces de învățare. Evoluția sa depinde în mare măsură de oportunitățile oferite prin rutina zilnică, interacțiunile cu cei din jur, modul în care este organizat mediul și activitățile de învățare pregătite de adult.

În acest cadru, jocul reprezintă activitatea esențială a copilăriei, fiind baza pe care se construiesc toate formele de învățare și dezvoltare.

Categoriile/Tipurile de activităţi de învăţare prezente în planul de învăţământ aprobat prin actul normativ mai sus menționat sunt:

I. La nivel antepreşcolar (0-3 ani)

1. Activităţi tematice – Acestea sunt:

• Activităţi artistice şi de îndemânare (mijloace de realizare: desen, pictură, modelaj, activităţi practice şi gospodăreşti)
• Activităţi de muzică şi mişcare (mijloace de realizare: audiţii, jocuri muzicale, jocuri cu text şi cânt, jocuri cu instrumente de percuţie, cântecele, exerciţii euritmice)
• Activităţi de creaţie şi de comunicare (mijloace de realizare: povestiri, memorizări, lucrul cu cartea, citire de imagini, jocuri de cuvinte, jocuri verbal-imitative, exerciţii onomatopeice)
• Activităţi de cunoaştere (mijloace de realizare: observări, lecturi după imagini, activităţi matematice cu jucării şi obiecte concrete, convorbiri cu şi fără suport intuitiv, jocuri didactice, microexperimente)
• Activităţi în aer liber (mijloace de realizare: plimbări, jocuri la nisipar, jocuri şi întreceri sportive, utilizarea aparatelor de joacă adecvate vârstei).

2. Rutinele și tranzițiile

• Rutinele înglobează activităţile de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă,masa de prânz, somnul/perioada de relaxare de după-amiază, gustările.
• Tranzițiile – sunt activităţi de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la activităţi de învăţare, de la o activitate de învăţare la alta, în diverse momente ale zilei.

3. Jocuri şi activităţi liber-alese –  Aceste sunt activitățile pe care, de regulă, copiii şi le aleg şi care îi ajută să socializeze în mod progresiv şi să se iniţieze în cunoaşterea lumii fizice, a mediului social şi cultural căruia îi aparţin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit şi scris etc. Ele se desfăşoară pe grupuri mici, în perechi şi chiar individual şi pot fi abordate, în manieră integrată, cu activităţile tematice/pe domenii experienţiale şi cu activităţile pentru dezvoltare personală.

II.La nivel preşcolar (3-6 ani)

1. Activităţi pe domenii experienţiale – Acestea sunt activitati in cadrul unor proiecte tematice care pot fi activităţi integrate sau pe discipline)- mijloacele de realizare pot fi: povestirea, exerciţiile cu material individual, experimentele, construcţiile, lectura după imagini, observarea, convorbirea, povestirile create de copii, memorizările, etc.

2. Jocuri şi activităţi liber-alese

3. Activităţi pentru dezvoltare personală – Acestea sunt activităţi recreative, de cultivare şi dezvoltare a înclinaţiilor personale/predispoziţiilor/aptitudinilor şi activităţi liber-alese. Acestea respectă ritmul propriu de învăţare al copilului şi aptitudinile individuale şi sunt corelate cu tema săptămânală/tema proiectului şi cu celelalte activităţi din programul zilei.

Evaluarea în educația timpurie

Evaluarea în educația timpurie diferă fundamental de cea din învățământul primar sau gimnazial. Nu există note, teste standardizate sau ierarhii de performanță. În schimb, evaluarea este un proces continuu, formativ, bazat pe observare și documentare.

Principalele metode prin care educatoarea colectează informații despre dezvoltarea copilului sunt:

1. Observarea sistematică a copilului în diverse activități și momente ale rutinei zilnice, urmată de notarea concluziilor. Educatorii observă copiii în diverse contexte, precum: joc liber, activități dirijate, interacțiuni sociale, rutine zilnice și notează comportamentele semnificative, progresele și dificultățile. Aceste observații se consemnează în fișe de observație sau portofolii individuale, oferind o imagine cuprinzătoare a dezvoltării fiecărui copil.

2. Aplicarea unor probe practice. Proba practică se întâmplă natural, într-un context familiar copilului – prin joc, activități plăcute sau sarcini simple pe care le face oricum zilnic. Educatoarea observă și notează ce reușește copilul să facă, dar fără stres sau atmosferă de „test”. Pot fi jocuri de rol, experimente simple, povești urmate de discuții, activități practice (precum să-și pună singur hainuța) sau explorarea unor obiecte.

Fiecare copil va avea un ”Portofoliu” în care educatoarea documentează evoluția acestuia pe parcursul anului. Portofoliul copilului include lucrările sale (desene, construcții fotografiate), reflecţiile proprii ale copilului asupra a ceea ce a lucrat, observaţiile cadrului didactic, comentarii privind progresele făcute de copil şi aspectele care necesită mai mult sprijin sau stimulare.

Metodele pedagogice moderne în educația timpurie

Calitatea educației timpurii depinde în mare măsură de metodele folosite și de modul în care sunt proiectate activitățile. Abordările moderne se concentrează pe învățarea activă, experimentare și personalizare.

Abordarea centrată pe copil vs. metodele tradiționale

Activitățile didactice în educația timpurie trebuie să fie variate, atractive și centrate pe nevoile copiilor. Învățarea are loc prin joc și interacțiune directă, astfel încât cei mici să se implice în mod natural, să descopere lumea din jur și să-și dezvolte treptat abilitățile esențiale pentru etapele următoare ale dezvoltării lor.

De exemplu, o activitate de cunoaștere a mediului poate porni de la observarea plantelor din curtea grădiniței: copiii le ating, le miros, observă diferențele, apoi creează desene sau mici compoziții cu frunze. Astfel, se integrează domeniile experențiale – cunoașterea naturii, limbaj (descrierea a ceea ce văd), artă și socializare (lucru în echipă).

O altă activitate valoroasă este „magazinul din clasă”, unde copiii interpretează roluri, numără bani de jucărie, clasifică produse și comunică. Această activitate dezvoltă simultan abilități matematice, sociale, lingvistice și cognitive. Educatorul poate introduce gradual elemente noi: liste de cumpărături, prețuri, conceptul de rest, transformând jocul într-o experiență de învățare bogată.

Activitățile de tip STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) adaptate vârstei preșcolare câștigă tot mai mult teren. Exemple de activități STEM includ: construirea de poduri din diferite materiale și testarea rezistenței acestora, pot observa obiectele cum plutesc sau se scufundă sau pot face mici experimente cu obiecte care se rostogolesc pe suprafețe înclinate, observând cum greutatea și unghiul influențează distanța parcursă. Aceste experiențe cultivă gândirea științifică, spiritul de investigație și rezolvarea creativă de probleme, fără a necesita echipamente sofisticate.

Jocurile educative combină plăcerea jocului cu obiective de învățare clare. Jocurile de memorie cu imagini, puzzle-urile, jocurile de asociere sau de clasificare dezvoltă atenția, memoria și gândirea logică.

Importante sunt și jocurile de mișcare, precum: „De-a v-ați ascunselea”, „Săritul cu coarda” sau jocurile cu mingea, deoarece acestea dezvoltă coordonarea și abilitățile motrice.

Activitățile practice, precum gătitul simplu (salată de fructe, limonadă, biscuiți), grădinăritul sau activitățile de tip Montessori (turnarea apei, sortarea nasturelor, împletitul) dezvoltă autonomia, motricitatea fină și responsabilitatea. Copiii învață secvențe de acțiuni, relații cauză-efect și capătă încredere în propriile capacități.

Pedagogii, alternative în educația timpurie românească

Învățarea prin proiecte reprezintă o metodă modernă tot mai răspândită în educația timpurie. Un proiect poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni și pornește de la o întrebare sau temă care îi interesează pe copii: „De unde vine laptele?”, „Cum se construiește o casă?”, „Ce animale trăiesc în pădure?”. Copiii investighează subiectul prin observații, experimente, discuții cu specialiști, vizite și creații proprii, dezvoltând astfel competențe din toate domeniile.

Una dintre cele mai folosite metode de învățare alternativă la nivel internațional este pedagogia Reggio Emilia, dezvoltată de Loris Malaguzzi. Aceasta pornește de la convingerea că fiecare copil este capabil să-și construiască propriile cunoștințe prin explorare și experimentare. În această pedagogie, spațiul fizic este considerat un al treilea profesorși este format din săli luminoase, materiale naturale și diverse, multe oglinzi, ateliere de artă și zone specifice de investigație. Spațiul este conceput în așa fel încât să invite copiii să exploreze, să creeze și să colaboreze.

Educatorul nu predă în sens tradițional, ci observă, ascultă și provoacă gândirea copiilor prin întrebări care stimulează reflecția. Un element distinctiv este documentarea atentă a procesului de învățare: fotografii, transcrieri ale conversațiilor copiilor, panouri care arată evoluția unui proiect. Toate acestea fac gândirea vizibilă și oferă oportunități de revenire și aprofundare.

Proiectele se nasc din curiozitatea naturală a copiilor și se dezvoltă organic, uneori pe parcursul săptămânilor sau lunilor, implicând investigație în profunzime și expresie prin diverse limbaje: desen, sculptură, dans, muzică, dramă. Colaborarea strânsă cu familiile și cu comunitatea transformă educația într-o aventură colectivă, unde toți adulții din viața copilului contribuie la descoperirea lumii.

Pe lângă sistemul Reggio Emilia, metodologia Montessori rămâne extrem de relevantă. Ea promovează independența copilului prin materiale auto-corective, alegerea liberă a activităților într-un mediu pregătit și respectarea ritmului individual. Multe grădinițe din România integrează elemente Montessori fără a fi certificate integral, beneficiind astfel de avantajele acestei abordări.

O altă metodologie care s-a dezvoltat tot mai mult în România în ultimii ani este pedagogia Waldorf, dezvoltată de Rudolf Steiner. Aceasta pune accent pe dezvoltarea imaginației și a creativității prin utilizarea exclusivă a materialelor naturale (lemn, stofă, lână) și prin activități artistice zilnice – pictură, desen, modelaj, muzică și povestiri. Programul zilnic urmează un ritm stabilit care alternează activități active cu momente de liniște, evitând complet introducerea academicelor formale (litere, cifre) înainte de șapte ani, pentru a permite copilului să se dezvolte armonios prin joc și experiențe senzoriale bogate.

Tehnologia în educația timpurie – un ghid echilibrat

Tehnologia face parte din viața modernă, însă utilizarea ei în educația celor mai mici copii trebuie abordată cu atenție și discernământ. Ministerul Educației, prin documentul său – Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani – oferă recomandări clare bazate pe cercetările în neurodezvoltare. Iată care sunt acestea:

1. Pentru copiii sub 18-24 de luni, accesul la dispozitive digitale ar trebui limitat aproape în totalitate. Excepția este utilizarea camerei video pentru apeluri cu persoane dragi – bunici, părinți plecați, rude din alte orașe – care menține legăturile afective importante. În rest, la această vârstă fragedă, creierul se dezvoltă optim prin interacțiuni directe, joc fizic, explorare senzorială și comunicare față în față cu adulții apropiați.

2. Pentru preșcolarii între 2 și 5 ani, tehnologia poate avea un rol educațional modest, însă cu reguli clare. Timpul de ecran ar trebui limitat la maximum o oră pe zi și, esențial, să fie o activitate împărtășită cu părintele sau educatorul, nu o ocupație solitară. Adulții trebuie să fie prezenți activ: să pună întrebări despre ceea ce copilul vede, să facă conexiuni cu experiențele din viața reală, să discute despre personaje și povești. După vizionare, este benefic ca părinții să prelungească experiența prin alte activități: desenarea personajelor preferate sau recrearea scenelor prin joc simbolic (de exemplu prin construirea sau modelarea elementelor din povestea vizionată). Această abordare integrată transformă consumul pasiv de conținut în experiență de învățare activă.

3. Pauzele regulate sunt esențiale pentru ochii și creierul în formare. După fiecare 15-20 de minute de ecran, copilul ar trebui să facă o pauză, să se miște, să privească la distanță. Este esențial să se evite ecranele cu o oră înainte de culcare, deoarece lumina albastră perturbă somnul, esențial pentru consolidarea învățării.

4. Dependența de ecrane poate afecta creierul. Este important de știut că expunerea excesivă la ecrane în primii ani de viață poate afecta dezvoltarea creierului, mai ales în zonele responsabile de atenție, limbaj și funcții executive. Copiii care petrec prea mult timp în fața ecranelor prezintă adesea întârzieri în vorbire, dificultăți de concentrare și abilități sociale mai slab dezvoltate, deoarece pierd timp prețios din interacțiunile față în față și jocul activ, esențiale la această vârstă.

În plus, dependența de stimulii rapidi și colorați ai ecranelor poate reduce interesul pentru activitățile tradiționale, mai puțin spectaculoase dar fundamentale – cititul de cărți, jocul imaginar, explorarea naturii.

Nu în ultimul rând, sedentarismul asociat utilizării prelungite a tehnologiei contribuie la problemele de sănătate fizică, de la afectarea vederii până la risc crescut de obezitate infantilă.

Cum să alegi cea mai bună opțiune de educație timpurie

În ceea ce privește alegerea instituției potrivite pentru educația timpurie, este important de știut că nu există o regulă universală deoarece fiecare familie și fiecare copil au nevoi unice. Cu toate acestea, există criterii clare și obiective care pot ajuta la luarea deciziei.

Criterii esențiale pentru evaluarea unei instituții

Pentru a lua o decizie finală, evaluarea instituției din mai multe perspective este esențială.

În general, aspectele esențiale de urmărit sunt:

• Calificarea personalului (educatori și îngrijitori cu pregătire de specialitate – verificați diplomele și experiența efectivă în lucrul cu copiii mici)
• Condițiile de igienă și siguranță (săli curate, mobilier adecvat, produse de curățenie depozitate inaccesibil copiilor, ieșiri de urgență marcate)
• Raportul adult-copii efectiv (observați într-o zi obișnuită câți adulți sunt prezenți efectiv în sală față de numărul de copii)
• Calitatea hranei (solicitați să vedeți meniul săptămânal, verificați dacă se ține cont de alergii și preferințe alimentare, întrebați despre proveniența alimentelor)
• Programul educațional propus (să fie echilibrat între activități dirijate și joc liber, adaptat vârstei, bazat pe curriculum-ul național sau pe o metodologie clară).

Se recomandă și o vizită prealabilă la instituție, ideal în timpul programului, când puteți vedea copiii și personalul în acțiune. De asemenea, adulții pot discuta cu alți părinți ai căror copii frecventează deja creșa/grădinița respectivă și pentru a primi feedback direct.

Implicarea părinților este crucială și pe parcursul anului. Părinții trebuie să vorbească acasă cu copiii să vadă ce activități au făcut împreună cu educatorii, să observe ce atitudine au copiii față de educatoare și colegi, dacă cel mic se simte bine sau dacă are anumite temeri. De asemenea, poate fi utilă și participarea activă la activități și evenimentele de la grădiniță și la întâlniri regulate cu educatorii.

Grădiniță publică vs. privată – avantaje și dezavantaje

Ambele tipuri de instituții au puncte forte și slabe, iar experiența copilului depinde în mare măsură nu doar de tipul grădiniței, ci și de cadrele didactice, de metoda educațională aplicată și de cât de bine se potrivește mediul cu temperamentul și nevoile particulare ale copilului.

Grădinițele de stat funcționează pe baza unui curriculum național unitar, ceea ce înseamnă predictibilitate și standardizare. Costurile sunt mult mai accesibile, iar unele dintre ele beneficiază de spații generoase, cu curți mari și dotări bune.

Totuși, realitatea din teren arată ca aceste grădinițe publice sunt de cele mai mult ori supraaglomerate, cu 25-30 de copii per educator, ceea ce limitează semnificativ atenția individualizată. Educatoarele, deși multe sunt dedicate și experimentate, sunt suprasolicitate și uneori insuficient remunerate, ceea ce se poate reflecta în entuziasmul și disponibilitatea lor.

De asemenea, birocrația și rigiditatea sistemului pot face dificilă adaptarea rapidă la nevoile specifice ale copiilor sau la sugestiile părinților. Programul este standardizat, ceea ce poate fi un avantaj pentru familiile care doresc o structură clară, dar un dezavantaj pentru cei care ar dori flexibilitate sau activități extinse.

Pe de altă parte, grădinițele private atrag prin grupuri mai mici de copii, ceea ce permite o atenție personalizată și o relație mai strânsă între educatori și fiecare copil în parte.

Multe dintre aceste instituții adoptă metode pedagogice moderne – Montessori, Waldorf, Reggio Emilia – sau oferă programe bilingve și activități extracurriculare diverse. Infrastructura tinde să fie mai nouă și mai bine întreținută, iar comunicarea cu părinții este de obicei mai deschisă și mai frecventă. Programul extins și flexibilitatea orară reprezintă un real ajutor pentru părinții cu program de lucru solicitant. Însă toate acestea vin la pachet cu costuri substanțiale, pe care nu toate familiile și le permit.

Atenție! Un aspect important pe care părinții ar trebui să îl ia în considerare este că eticheta „privat” sau „de stat” nu garantează automat calitatea. Este important ca părinții să verifice standardele de calitate ale instituției înainte de a-și înscrie copiii la grădiniță.

În cele din urmă, decizia ar trebui să țină cont de bugetul familiei, de valorile educaționale dorite, de personalitatea copilului și de prioritățile practice, precum proximitatea de casă sau compatibilitatea programului cu job-ul părinților.

Educația timpurie acasă – homeschooling preșcolar

Pentru grupa mică și mijlocie (3-5 ani), când frecventarea grădiniței nu este obligatorie, părinții pot alege să ofere acasă experiențe educaționale structurate, folosind resurse variate și accesibile.

Curriculumul pentru educația timpurie oferă un cadru valoros pentru părinții-educatori, iar în prezent există numeroase materiale și resurse disponibile: cărți de activități, seturi Montessori sau de inspirație Waldorf, jocuri educaționale, platforme online cu fișe de lucru gratuite, comunități online de părinți homeschooling care împărtășesc idei și experiențe.

Structurarea unei zile educative acasă necesită disciplină și planificare, incluzând:

• rutine zilnice (trezirea, micul dejun, igiena la ore fixe)
• activități educaționale structurate
• joc liber și explorare creativă
• activități fizice în aer liber (minimum o oră zilnic)
• activități practice de viață (gătit împreună, grădinărit, îngrijirea animalelor)
• momente de liniște și relaxare (lectură, muzică)

Cea mai mare provocare a homeschooling-ului preșcolar este asigurarea socializării adecvate. Copiii au nevoie de interacțiuni regulate cu alți copii pentru a dezvolta abilități sociale esențiale, iar părinții trebuie să le creeze astfel de oportunități: să caute grupuri de joacă organizate cu alte familii homeschooling, să meargă în parcuri și spații de joacă unde sunt și alți copii și să se implice în diverse activități comunitare.

Dezvoltarea copilului 0-6 ani – etapele cheie în educația timpurie

Fiecare etapă din primii 6 ani de viață aduce transformări semnificative în dezvoltarea copilului, de la bebelușul dependent complet de adult până la preșcolarul care comunică fluent, rezolvă probleme și interacționează complex cu lumea din jur. Fiecare copil parcurge aceste etape în ritm propriu, iar variațiile individuale sunt normale și trebuie respectate.

Primul an de viață – fundamentele educației timpurii

Primul an pune bazele întregii dezvoltări ulterioare. Creierul bebelușului crește spectaculos, iar fiecare interacțiune contribuie la dezvoltarea conexiunilor neuronale. Stimularea senzorială este esențială pentru că bebelușul explorează lumea prin simțurile sale. De la pipăitul diferitelor texturi, ascultarea vocii părinților, urmărirea jucăriilor colorate, gustarea obiectelor accesibile și mișcarea corpului în spațiu, toate aceste experiențe îl ajută să înțeleagă mediul din jur și să-și formeze treptat abilitățile de bază pentru etapele următoare ale dezvoltării.

Atașamentul sigur se formează atunci când adulții răspund consistent și empatic la semnalele copilului – plânsul este consolat, foamea satisfăcută prompt, frica calmată prin prezență și contact fizic. Acest sentiment de siguranță devine baza din care copilul va explora lumea cu încredere în anii următori. Cercetările arată că bebelușii cu atașament sigur devin copii mai încrezători, mai capabili să-și regleze emoțiile și mai deschiși spre învățare.

În primele luni, cel mai important „joc” este interacțiunea față în față. Este esențial ca părinții să vorbească bebelușului privindu-l în ochi, imitând sunetele pe care le face, cântându-i și zâmbindu-i. Jocul „cu-cu” (ascundeți fața apoi reapăreți) dezvoltă conceptul de permanență a obiectului și aduce multă bucurie. Oferirea de jucării cu sunete diferite (zornăitoare), obiecte sigure de pipăit cu texturi variate, cărticele cu imagini, oglindă mică în care se poate vedea, jocuri simple cu mâinile stimulează dezvoltarea cognitivă și motorie.

După 6-8 luni, când copilul stă și începe să manipuleze obiecte, se recomandă introducerea de recipiente simple din care să scoată și să pună înapoi obiecte, cuburi moi pentru construit și dărâmat, jucării cu butoane ce produc sunete. Toate acestea, oferite sub supravegherea atentă, într-un mediu sigur, îi permite bebelușului să exploreze în ritmul său.

Perioada 1-3 ani – explorarea și limba maternă

În această perioadă, copilul explorează din ce în ce mai mult, fiind extrem de curios să înțeleagă cum funcționează lumea. Este momentul în care părinții spun că nu mai pot să-l țină pe loc, iar acest lucru este perfect normal, pentru că prin mișcare și explorare se dezvoltă inteligența.

În ceea ce privește limbajul și comunicarea, majoritatea copiilor rostesc primul cuvânt în jurul vârstei de 12 luni, apoi vocabularul crește gradual până la aproximativ 50 de cuvinte la doi ani, moment în care începe „explozia vocabularului” , adică învață zilnic cuvinte noi și începe să le combine în propoziții de 2-3 cuvinte („mama pleacă”, „vreau apă”, „mașina mare„). Până la trei ani, mulți copii construiesc propoziții complexe și pot purta conversații simple.

Pentru dezvoltarea limbajului este important ca adulții să vorbească cu copilul despre ce fac împreună, să numească obiectele și acțiunile, să citească cărți zilnic și să cânte împreună.

În jurul vârstei de doi ani, copilul descoperă și testează activ limitele independenței. Începe să spună foarte des „Nu!„, să aibă izbucniri emoționale intense, precum: crize de plâns, țipete, aruncarea obiectelor, chiar agresivitate fizică uneori. Copiii nu fac asta din răutate sau alte motive ascunse, ci pur și simplu nu știu să exprime verbal ceea ce simt și nu pot să-și controleze emoțiile. La această vârstă, cortexul prefrontal, responsabil de autocontrol, nu este complet dezvoltat.

Există o serie de măsuri pe care le pot lua părinții pentru a-i ajuta pe copii în aceste situații, și anume:

• să stabilească limite clare și consistente („Nu lovim pentru că doare.”)
• să ofere opțiuni limitate pentru a da copilului sentimentul de control („Vrei să bei apă din cana albastră sau din cea roșie?”)
• să anticipeze și să evite situațiile declanșatoare pe cât este posibil (copil obosit + magazin aglomerat = rețetă pentru criză)
• să valideze emoțiile copiilor chiar și atunci când comportamentul este inacceptabil („Știu că ești supărat că trebuie să plecăm din parc, dar lovirea nu e ok. Hai să respirăm împreună.„)
• să-și mențină calmul (copilul se va calma mai repede dacă adultul rămâne calm și prezent).

Aceste crize se vor diminua natural pe măsură ce limbajul și controlul emoțional se dezvoltă, de obicei după vârsta de trei ani.

Vârsta 3-6 ani – pregătirea pentru școală

Între 3-6 ani, copiii pot fi pregătiți treptat pentru școală. Acest lucru înseamnă pregătirea mâinii și a coordonării ochi-mână pentru scrierea ulterioară, oferirea de experiențe concrete pentru a introduce concepte matematice și oferirea de oportunități pentru cunoașterea și gestionarea emoțiilor.

Iată câteva exemple de activități care ajută la pregătirea copiilor pentru școală (pentru scriere și matematică):

• desenarea liberă
• trasarea de linii și forme pe direcții diferite
• coloratul în contur
• decupatul cu foarfecele
• activități de motricitate fină (înșirat mărgele, modelaj, origami simplu)
• numărarea obiectelor reale (câte mere sunt pe masă?)
• comparații (mai mult/mai puțin, mai mare/mai mic)
• sortarea și clasificarea (după culoare, formă, mărime)
• activitățile de gătit pentru măsurarea ingredientelor
• organizarea obiectelor în modele repetitive

În ceea ce privește recunoașterea și gestionarea emoțiilor, adulții pot ajuta prin:

• conversații despre emoții și situații sociale („Cum crezi că s-a simțit prietenul tău când i-ai luat jucăria?”)
• citirea de povești și discuții despre cum cred că s-au simțit personajele
• încurajarea independenței („Știu că este greu, dar încearcă singur mai întâi, apoi te ajut dacă ai nevoie”)
• stabilirea de așteptări clare și consecințe logice pentru comportament

Provocările educației timpurii în România modernă

Una din marile provocări ale educației timpurii este accesul redus la o educație de calitate, mai ales pentru copiii din mediul rural sau din familii defavorizate economic. Alte probleme apar în ceea ce privește lipsa cadrelor didactice și integrarea copiilor cu nevoi speciale și a celor din medii culturale diverse.

Lipsa locurilor și a cadrelor didactice în educația timpurie publică

Educația timpurie din România se confruntă cu deficiențe majore în ceea ce privește numărul de personal calificat și raportul copil-educator.

Conform raportului OECD pentru România, în 2022 raportul mediu copii-educator în educația timpurie era de aproximativ 22 copii per educator, faţă de o medie de circa 9 copii per educator în majoritatea țărilor OCDE. Riscul e sporit și de faptul că ponderea personalului auxiliar (asistenți, îngrijitori, sprijin educațional) este scăzută comparativ cu media europeană.

În plus, rapoarte recente semnalează un deficit de cadre didactice specializate în creşele și grădinițele publice, iar unii absolvenți ai specializărilor pedagogice nu aleg să lucreze în sistemul de stat, ceea ce reduce și mai mult numărul de educatori disponibili.

De asemenea, sistemul public de creșe și grădinițe se confruntă cu un deficit semnificativ de locuri disponibile: numărul unităților publice a scăzut considerabil în ultimii ani, de la peste 12.500 de grădinițe la începutul anilor ’90 la aproximativ 10.485 în 2023. Deficitul de locuri duce adesea la supraglomerarea grupelor existente, ceea ce împovărează cadrele didactice și reduce calitatea educației timpurii.

În această situație, părinții ar trebui să-și înscrie copiii din timp la grădinița publică sau ar putea explora alternative complementare, și anume grădinițele private. Chiar dacă acestea implică costuri mai mari, ele pot fi o soluție temporară bună.

Formarea continuă a educatorilor – provocări și soluții

Profilul „profesorului entuziast” care participă voluntar la cursuri de perfecționare, experimentează metode noi și se documentează constant rămâne, din păcate, mai degrabă excepția decât norma în sistemul românesc de educație timpurie.

Provocările sunt multiple: de la lipsa de timp din cauza programului încărcat și a birocrației excesive, oferta limitată de cursuri cu adevărat valoroase (multe fiind formale, birocratice, fără impact real asupra practicii) și până la oboseala excesivă și lipsa de recunoaștere a efortului suplimentar, toate acestea demotivează tinerii să se orienteze spre cariera didactică.

În plus, lipsa actualizării metodelor pedagogice face munca educatorilor tot mai dificilă. Copiii de astăzi cresc într-o lume complet diferită de cea din urmă cu 20-30 de ani, iar abordările pedagogice folosite în trecut nu mai răspund nevoilor copiilor.

În aceste contexte, formarea profesională inițială și continuă a cadrelor didactice este esențială pentru menținerea calității. De asemenea, reducerea birocrației este una dintre soluțiile ce trebuie luate în calcul pentru a lăsa educatorilor mai mult timp pentru interacțiune directă și concentrarea pe nevoile specifice ale copiilor.

Integrarea copiilor cu nevoi speciale în educația timpurie

România este semnatară a Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, iar principiul educației incluzive este transpusă în legislația națională. Legea Educației Naționale și Ordinele MEN ulterioare stipulează că toți copiii, indiferent de dizabilități sau cerințe educaționale speciale (CES), au dreptul la educație în sistemul de învățământ de masă, cu sprijinul necesar pentru participare deplină.

Prin urmare, grădinițele trebuie să accepte înscrierea copiilor cu CES, iar acestora trebuie să li se asigure curriculum adaptat, evaluare diferențiată și, unde este necesar, facilitator/asistent personal.

În practică, însă, implementarea rămâne o provocare. Multe grădinițe nu au resurse materiale și umane adecvate, educatorii nu au pregătire suficientă în educație specială, iar prejudecățile persistă.

Educația timpurie bilingvă și interculturală în România

În ziua de azi, învățarea timpurie a limbilor străine și expunerea la diversitate culturală sunt o necesitate pentru pregătirea copiilor pentru viitor. Dacă învață limbi străine de la o vârstă fragedă și se obișnuiesc cu perspective culturale diferite, cei mici devin mai flexibili din punct de vedere cognitiv, mai deschiși și mai empatici în relațiile cu cei din jur.

Avantajele învățării limbilor străine de la 0-6 ani

Cercetările în neurolingvistică confirmă existența unei perioade critice pentru achiziția limbajului, situată aproximativ între naștere și pubertate, cu maxim de plasticitate cerebrală în primii șase ani de viață. În această perioadă, copiii pot învăța una sau mai multe limbi simultan, fără efort conștient, asimilând nu doar vocabularul ci și structurile gramaticale complexe și pronunția autentică pe care adulții le dobândesc cu mare dificultate.

Copiii bilingvi dezvoltă și avantaje cognitive semnificative, precum: flexibilitate mentală superioară, abilități executive mai bune (schimbarea între sarcini, inhibiția răspunsurilor inadecvate), creativitate sporită și sensibilitate interculturală, toate acestea fără a întârzia dezvoltarea limbii materne.

Important pentru părinți este să înțeleagă că beneficiile învățării unei limbi străine apar doar dacă expunerea este consistentă, de calitate (interacțiuni reale, nu doar televizor) și suficient de substanțială, altfel copilul nu va stăpâni în profunzime nicio limbă.

Educația pentru copiii minorităților naționale

Educația pentru copiii din minoritățile naționale are rolul de a le oferi tuturor șanse egale la învățare, în timp ce le respectă limba, tradițiile și cultura. În România, minoritățile naționale predominante sunt maghiarii și germanii, iar grădinițele pentru aceștia funcționează după aceeași programă ca grădinițele românești, dar tradusă și adaptată. Educatoarele sunt vorbitoare native.

Din păcate, situația copiilor romi este puțin diferită. Deși reprezintă o comunitate numeroasă, mulți copii romi ajung mai târziu sau deloc la grădiniță, din cauza sărăciei, a distanței față de instituții sau din alte motive.

Parteneriatul grădiniță-familie în educația timpurie

Educația timpurie de calitate nu se realizează doar în grădiniță, ci rezultă din colaborarea armonioasă între educatori și părinți, ambii având roluri complementare și esențiale în dezvoltarea copilului. Când familia și grădinița lucrează împreună, cu comunicare deschisă și obiective comune, copilul beneficiază de consistență, continuitate și de un mediu educat care îi amplifică potențialul de dezvoltare.

Rolul părinților în educația timpurie

Implicarea părinților este crucială pentru succesul educației timpurii. Cel mai important aspect al acestei implicări se întâmplă acasă: conversații bogate cu copilul, citit împreună, jocuri, explorarea mediului înconjurător și modelarea unor atitudini pozitive față de învățare.

Părinții sunt primii și cei mai influenți educatori ai copilului lor, însă este importantă și continuitatea dintre ce se întâmplă acasă și ce se întâmplă la grădiniță. Atunci când regulile, valorile și așteptările sunt asemănătoare în ambele locuri, copilul se simte în siguranță și știe la ce să se aștepte. Acest lucru înseamnă că trebuie să existe o direcție comună și o comunicare deschisă între părinți și educatori.

Părinții trebuie să participe la întâlnirile de cunoaștere, să vorbească cu educatorii despre copilul lor, de la ce îi place sau ce îl sperie, până la ce particularități are sau dacă există informații medicale relevante. Trebuie să existe o comunicare constantă între părinți și educatori, iar fiecare situație trebuie abordată cu calm și deschidere. Este important ca părinții să respecte experiența educatorului, dar să-și exprime și ei îngrijorările, deoarece ei cunosc cel mai bine copilul, iar informațiile pe care le aduc sunt valoroase pentru educatori.

Activități pentru consolidarea învățării acasă

Jocurile educative adaptate vârstei îi ajută pe copii să învețe natural. Acestea nu trebuie să fie complicate sau costisitoare, important este să fie potrivite nivelului lor și făcute cu bucurie:

• Pentru bebeluși (0–12 luni), jocurile simple sunt cele mai eficiente: imitați sunetele pe care le scot, cântați-le des, lăsați-i să atingă materiale diferite sau jucați-vă „cu-cu”.
• Pentru copiii mici (1–3 ani), orice activitate de sortat, turnat sau construit este o oportunitate de învățare. Sortați obiecte după culoare sau mărime, jucați-vă cu apă la baie, construiți turnuri din cuburi sau inventați scenarii în care ei „gătesc”, „curăță” sau „îngrijesc” păpuși. Cărțile interactive, cu ferestre sau texturi, sunt minunate la această vârstă.
• Preșcolarii (3–6 ani) pot intra în jocuri mai complexe de tipul Memo, puzzle, domino sau jocuri de rol elaborate precum „ de-a magazinul”, „doctorul” sau „școala”. Activitățile precum formarea literelor din plastilină, număratul sau compararea obiectelor sunt potrivite pentru această vârstă.

Pe lângă jocuri, rutinele zilnice sunt adevărate comori pentru dezvoltare, chiar dacă uneori nu le dăm prea multă importanță. Îmbrăcatul de dimineață îi ajută pe copii să devină autonomi, mesele în familie creează ocazii de conversație și exersare a bunelor maniere, iar micile treburi din casă precum aranjarea mesei, sortarea rufelor sau strângerea jucăriilor,îi fac să se simtă responsabili și implicați.

Timpul de citit înainte de culcare le dezvoltă limbajul și le oferă un moment cald alături de părinți, iar o rutină de somn constantă îi ajută să se simtă în siguranță. Important este să le oferim copiilor un mediu sigur și o atmosfera caldă în care copilul știe ce urmează și simte că este apreciat și ascultat.

Gestionarea tranziției către școală

Pe lângă competențe simple de scriere sau numărare, la 6 ani, un copil trebuie să fie capabil să se îmbrace singur, să-și deschidă pachetul, să-și organizeze lucrurile, să știe să ceară ajutor, să urmeze instrucțiuni simple și să respecte regulile.

În plus, pregătirea emoțională pentru clasa pregătitoare este la fel de importantă . Mulți copii pot fi neliniștiți în fața schimbărilor: un loc nou, colegi noi, reguli diferite. Părinții și educatorii îi pot ajuta mult prin discuții pozitive despre școală, vizite la viitoarea clasă, citirea unor povești despre prima zi de școală sau prin jocuri de rol în care copilul „merge la școală” și exersează situații obișnuite.

Încurajările contează enorm. Copilul are nevoie să audă că este capabil, că va fi bine și că părintele este alături de el indiferent cum decurge adaptarea. Este important de știut că fiecare copil are ritmul lui: unii se adaptează repede, alții au nevoie de mai mult timp și ambele variante sunt perfect normale.

Așadar, educația timpurie reprezintă mult mai mult decât o simplă pregătire pentru școală, ci este perioada în care se pun fundamentele întregii dezvoltări ulterioare a copilului, atât cognitive cât și emoționale și sociale. Fiecare experiență din primii șase ani de viață, fiecare interacțiune caldă cu un adult responsiv, fiecare oportunitate de explorare și joc contribuie la construirea arhitecturii cerebrale și la formarea atitudinilor față de învățare care vor persista toată viața. Atât părinții, cât și educatorii trebuie să înțeleagă importanța acestei perioade și să se implice activ în dezvoltarea copiilor.

Surse articol: Reviewstudio.com, Umassglobal.edu, Apu.apus.edu, Mwmccain.ca, Ncdhhs.gov