Noi ne raportam automat la cei din jur incercand sa ne incadram cat mai bine intr-un anumit colectiv, sa fim mai buni decat altii, sa dovedim ca suntem priceputi sau ca ne facem treaba bine. In mod natural, ne dorim pentru copiii nostri sa fie cel putin la fel de buni ca noi, si sa aiba un loc cat mai bun si privilegiat in lumea din care fac ei parte, la fiecare moment.
Asa ca incepem sa ii comparam. Dar problema principala nu este ca ii comparam noi in sinea noastra si ne gandim cum sa ii sustinem mai bine, ci ca le zicem si lor, cei care sunt copii fragezi si ar trebui sa isi urmeze propriile sentimental si vise, ca trebuie sa fie buni si la materiile pe care nu le indragesc, ca trebuie sa ia note mari, daca se poate cele mai mari din clasa, ca trebuie sa participle la un anumit concurs ca sa se poata mandri sau ca trebuie sa ia premiu la sfarsit de an.
Din pacate replici sau intrebari acuzatorii pe aceasta tema raman adanc inradacinate in sufletul si mintea copiilor, mai ales daca acesta este criteriul principal prin care ai vad ca parintii ii apreciaza sau nu. Iata cateva exemple:
- “Ceilalti colegi cat de repede au terminat?”
- “Dar colega ta de banca ce nota a luat?”
- “Al catelea esti din clasa?”
- “Altii de ce pot sa … si tu nu?”
Raul ce il fac asemenea comparatii este nemasurat si este chiar inrautatit de faptul ca de cele mai multe ori tindem sa comparam copiii doar cand suntem nemultumiti, uitand sa le spreciem si rezultatele bune.
V-am pregatit o lista cu unele dintre motivele pentru care ar fi bine sa incetati sa va comparati copiii si reusitele lor cu ale altora.
- Canalizeaza atentia in mod gresit: Cand principalul criteriu de apreciere este reusita altora, copilul isi va canaliza atentia nu asupra lui, capacitatilor, dorintelor proprii sau a realului scop, ci asupra colegului cu care este mereu comparat. Va incerca sa il egaleze, sau chiar sa il depaseasca, ceea ce pare a fi un lucru bun, insa roadele pe care de fapt ar trebui sa le culeaga nu vor fi cele dorite. De multe ori, in loc sa invete pentru sine, va invata doar ca sa intreaca acel coleg, gandindu-se numai la momentul in care il vei intreba din nou “Dar colegul/restul ce nota a/au luat?” De asemenea, un alt risc este ca el sa fie multumit cu o nota mica sau cu o nereusita, atata timp cat si ceilalti au rezultate similare.
- Poate produce concurenta excesiva si alte efecte daunatoare: Cand scopul copilului nu mai este sa invete ca sa stie, sa avanseze in prorpiul sau ritm sau sa isi urmeze visele, ci sa fie la fel de bun sau mai bun decat altii, vor incepe sa apara sentimente de invidie, dorinta de razbunare sau chiar incercari de sabotare a colegului cu pricina. Pot aparea certuri, poate deveni un copil “paracios” si neindragit sau exclus de ceilalti colegi. Acestea nu sunt niste alegeri gresite numai din punct de vedere moral, insa copilul va simti ca se afla intr-un raboi la scoala, poate si acasa, avand ca singur scop obtinerea rezultatelor satisfacatoare.
- Incercari de frauda: Atata timp cat accentul nu cade pe cat stie, ci pe ce rezultat are, copilul este si mai expus riscului de a incerca sa fraudeze testul/concursul sau rezultatele, chiar mintind parintii sau profesorii daca este necesar, in incercarea de a ascunde rezultatele nesatisfacatoare.
- Daunaza increderii in sine: Cand copilul este continuu comparat si fiecare rezultat este masurat in lumina rezultatelor altora, cand i se spune mereu ca nu e bine sau nu e suficient si cand “de ce altii pot si tu nu”, increderea in sine se degradeaza. Apar intrebari legate de propria identitate, nesiguranta, neincredera in dragostea parintilor si convingerea ca nu este suficient de bun, nu este apreciat, nu este iubit pentru cine este el.
- Dauneaza relatiei cu parintii: Copilul va simti ca trebuie sa se schimbe ca sa merite dragostea parintilor: sa renunte la anumite vise, la activitati care ii plac, sa urmareasca si sa se raporteze la rezultatele altora ca sa ii poata egala sau depasi. Astfel, concluzia la care va ajunge de fiecare data va fi ca nu este apreciat sau iubit decat daca dovedeste ca este mai bun decat altii.
- Nivelul de stress este mult mai ridicat: In loc sa isi faca griji in legatura cu testul de maine, el se va gandi nu numai la ce are de invatat, dar si la ce note or sa ia probabil alti copii, cum sa fie mai bun decat ei, ce reactie vor avea parintii cand aduce nota acasa, si va spera ca nu va fi intrebat ce nota a luat colegul/colega de banca sau care invata cel mai bine.
- Reprimarea talentelor naturale: Atunci cand copilului ii place sa faca ceva anume dar parintii insista ca el sa faca cu totul altceva, pentru ca ei stiu mai bine, (de exemplu copilului ii place sa deseneze dar este mereu certat pentru notele mici la matematica sau romana), acesta va inlatura incet incet aceste talente care l-ar fi putut duce spre o cariera profesionala placuta si plina de succes (de exemplu un arhitect respectat) in incercarea de a se conforma standerdelor impuse.
Este important sa apreciem fiecare copil pentru talentele si capacitatile sale si sa nu uitam niciodata ca doi copii sau doua persoane nu sunt niciodata identice. In incercarea de a oferi copiilor nostri sanse cat mai bune in lumea in care traim, de multe ori adoptam strategii care mai mult dauneaza. Este esential sa ii apreciem pentru ceea ce pot face, pentru cine sunt ei si sa le oferim sustinere si intelegere daca au nevoie.
Articol scris de: Andreea Popescu-Cruglic, Wow Lab Trainer
Fotografie de Luis Quintero de la Pexels
