Eșecul este greu de digerat și, oricât de mult ne-ar spune cineva că învățăm cel mai bine din eșec, foarte puțini dintre noi chiar reușesc să-l depășească cu zâmbetul pe buze gândindu-se „ce interesant, ce am aflat din asta?”. De regulă, cei mai mulți nu-și mai doresc să treacă printr-o astfel de experiență, iar acest lucru se întâmplă pentru că am crescut într-un sistem în care orice greșeală se plătește. Școala și societatea ne învață că a greși înseamnă a pierde, prin urmare eșecul nu este tolerabil.

Există totuși un loc în care lucrurile stau invers: laboratorul de științe. Acolo, experimentul care nu îți iese așa cum ai presupus inițial te obligă să te oprești, să te uiți cu atenție la ce ai făcut, să cauți exact locul unde ai luat-o pe alt drum și s-o iei de la capăt, cu o variantă mai bună. Așa se face știința – greșind, analizând, corectând și reluând de-acolo de unde ai greșit ceva – și exact așa este și în viață: greșești, repari și mergi mai departe. Iar dacă înveți din timp că eșecul nu este o tragedie, ci este semnul că mai ai ceva de înțeles, atunci nu te vei mai teme de el niciodată în viață.

În acest articol vom analiza în detaliu cum ne ajută eșecul și de ce este important în învățarea prin experimentare.

De ce este eșecul esențial în învățarea bazată pe experiment

Este greu să vorbim despre învățarea prin experimentare fără să vorbim și despre eșec. Un experiment poate nu iese întotdeauna perfect din prima, iar de multe ori este nevoie ajustezi, să schimbi ceva, să refaci pașii și să încerci din nou. Chiar și atunci când urmezi toate instrucțiunile, pot apărea rezultate neașteptate sau situații pe care nu le-ai prevăzut. Important este ca un copil să înțeleagă că eșecul nu este capătul experimentului, ci o parte firească a procesului de învățare.

Diferența dintre greșeală și eșec constructiv

Pentru ca un eșec să devină constructiv, cheia constă în Reflecție. Cu alte cuvinte, nu greșeala în sine este importantă, ci ce facem după ea. Atunci când experimentul nu iese așa cum am plănuit, este esențial să ne oprim și să vedem CE și DE CE nu a funcționat. Acest lucru ne obligă să punem întrebări, să verificăm și să căutăm varianta corectă. În acest fel înțelegem ce am făcut bine și ce mai trebuie îmbunătățit.

De fapt, un rezultat neașteptat poate fi uneori mai valoros pentru învățare decât unul corect din prima. Atunci când totul funcționează perfect, este posibil să trecem mai repede peste proces fără să ne întrebăm de ce a funcționat. În schimb, o greșeală ne determină să analizăm pașii făcuți și să căutăm o explicație. Timpul acordat revizuirii, analizei și încercărilor repetate ajută la fixarea mai bună a informațiilor și dezvoltă abilități importante, precum analiza, căutarea și evaluarea informațiilor și rezolvarea problemelor.

Cu alte cuvinte, greșeala poate favoriza evoluția și poate deveni astfel eșec constructiv, însă numai dacă este urmată de reflecție. Fără acest pas, aceeași greșeală se poate repeta, pentru că nu am înțeles ce nu a funcționat și ce putem face diferit. În învățarea prin experimentare, important nu este să nu greșim, ci să învățăm ceva din ceea ce nu a mers. 

Cum contribuie eșecul la dezvoltarea gândirii critice

Gândirea critică se dezvoltă atunci când apare Reflecția. Copilul care nu se rezumă la „experimentul a funcționat” sau „nu a funcționat”, ci merge mai departe și își pune întrebări despre ”ce”, ”de ce” sau ”cum”s-a întâmplat își dezvoltă o abilitate extraordinară care-i va fi de folos toată viața.

Gândirea critică sau capacitatea de a analiza, de a face conexiuni între idei sau fapte este o abilitate care se dezvoltă în timp, prin exercițiu și prin confruntarea cu situații în care răspunsul nu este întotdeauna evident. Copilul nu învață să gândească critic doar primind informații, ci atunci când este pus în situația de a le analiza, de a le compara și de a-și forma propriile concluzii.

Experimentele oferă exact acest tip de experiență. Copilul pornește de la o idee sau de la o presupunere, face o predicție, observă ce se întâmplă și apoi compară rezultatul cu ceea ce se aștepta să se întâmple. Dacă cele două nu coincid (eșec), trebuie să se întrebe de ce. Poate că presupunerea inițială a fost greșită, poate că un pas al experimentului a fost făcut diferit sau poate că există un alt factor pe care nu l-a luat în calcul. Fiecare dintre aceste întrebări îl ajută să analizeze informațiile înainte de a trage o concluzie.

Așadar, eșecul nu mai este văzut ca un rezultat nedorit, ci devine o ocazie de a gândi, verifica și revizui. Copilul descoperă că o concluzie bună nu este cea pe care o formulează cel mai repede, ci cea care este bazată pe observații și dovezi. 

Citește și: STUDIU – Perspective asupra educației pentru viitor: comunicarea, gândirea critică și gestionarea emoțiilor – mai importante decât tehnologia

Relația dintre experimentare și reziliență academică

Experimentarea presupune, prin definiție, expunere la eșec. Așa cum am văzut mai sus, experimentul poate oricând să nu dea rezultatele scontate. Elevii care se obișnuiesc să experimenteze, adică să încerce, să greșească și să reia de la capăt, dezvoltă treptat o relație mai sănătoasă cu incertitudinea și cu propriile limite. În loc să se gândeacă la un rezultat nereușit ca la o dovadă a incapacității personale, ei învață să-l vadă ca pe o etapă firească a procesului de învățare. Această schimbare de perspectivă este, de fapt, esența rezilienței academice: capacitatea de a persista, de a te adapta și de a continua să încerci, chiar și atunci când lucrurile nu merg conform planului.

Însă reziliența academică nu apare dintr-o dată, ci se formează prin repetate experiențe de tip încercare-eroare, în care elevul are ocazia să constate că un eșec nu este definitiv și că poate fi urmat de o nouă tentativă, de data aceasta mai informată. Experimentarea oferă exact acest cadru: un spațiu în care greșeala nu este penalizată, ci integrată firesc în proces, ca sursă de date și de ajustare. Elevii care exersează constant acest tip de gândire ajung să abordeze provocările academice mai ample cu aceeași atitudine cu care abordează un experiment: ca pe o oportunitate de a afla ceva ce nu știau încă.  

Ce spun studiile despre eșec și învățare

Studiile arată că teama de eșec și teama de a face greșeli pot influența felul în care oamenii învață și se raportează la diferite sarcini. Atunci când unei persoane îi este foarte teamă să nu greșească, poate ajunge să evite situațiile în care există riscul de a nu reuși. În loc să încerce ceva nou, să depună efort și să persevereze atunci când lucrurile devin dificile, poate prefera să aleagă sarcini în care se simte sigură că va avea succes. În timp, această teamă poate afecta și plăcerea de a învăța și starea generală de bine.

În cazul copiilor, teama de a greși este în principal legată de relația cu cei din jur. Cei mici se tem să nu fie certați, judecați sau să nu-i dezamăgească pe adulții importanți din viața lor (în special părinți). Astfel, în spatele fricii de greșeală poate exista, de fapt, dorința de a fi apreciat, acceptat și iubit.

Pe de altă parte, tot mai multe cercetări arată că și momentele în care lucrurile nu ies așa cum ne-am așteptat pot avea un rol important în învățare. Departe de a fi un simplu obstacol de evitat, un rezultat nereușit poate declanșa procese cognitive mai profunde (reținerea mai bună a cunoștințelor, dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor și a autoreglării) decât un succes obținut din prima încercare. Însă , condiția esențială pentru ca eșecul să fie benefic este ca acesta să fie urmat de reflecție, feedback și o nouă încercare.

Conceptul de „productive failure” în educație

Termenul „productive failure” (eșec productiv), introdus de cercetătorul Manu Kapur, descrie o strategie de predare în care elevii sunt lăsați să încerce să rezolve o problemă complexă înainte de a primi instrucțiuni explicite despre metoda corectă, chiar dacă, în această fază, majoritatea eșuează.

Studiile lui Kapur au arătat că elevii care trec printr-o astfel de etapă de căutare și eșec inițial ajung, ulterior, să înțeleagă conceptele mai profund și să le rețină mai bine decât cei cărora li s-a predat direct metoda corectă. Explicația ține de faptul că procesul de a încerca, chiar și fără succes, activează cunoștințele anterioare ale elevului, îl face să identifice singur limitele propriei înțelegeri și îl pregătește să recepționeze explicația ulterioară într-un mod mult mai relevant pentru propriile lacune.

Însă, este important de reținut că eșecul ajută doar dacă este urmat de o consolidare făcută de profesor. Altfel, rămâne doar o oră de clasă frustrantă.

Învățarea prin încercare și eroare în științe

Barbat si femeie intr-un laborator de chimie testand cu eprubete
Sursa foto: Vecteezy.com

În spatele oricărui succes, există zeci, sute sau mii de încercări nereușite. Indiferent că vorbim de un sportiv de performanță sau de un om de știință, toată lumea trece prin același tipar: încearcă, eșuează, ajustează, încearcă din nou.

Un tenismen care ratează un punct, nu renunță la meci, ci își ajustează loviturile și își schimbă strategia, apoi observă dacă schimbarea produce un rezultat mai bun și continuă tot acest proces până la finalul meciului. Un om de știință care vede o reacție ce nu iese conform așteptărilor nu aruncă tot experimentul la gunoi, ci își pune întrebarea „ce anume nu am luat în calcul?” și pornește o nouă rundă de teste. De fapt, asta separă un rezultat întâmplător de o descoperire reală: repetiția atentă, cu mici corecții la fiecare pas.

Eșecul poate produce rezultate uimitoare, altele decât cele așteptate. Un exemplu clasic vine din laboratorul celor de la 3M. Post-it-ul așa cum îl știm noi astăzi a apărut dintr-un experiment eșuat: un om de știință încerca să creeze un adeziv foarte puternic și a obținut unul slab. Însă, adezivul „greșit” a devenit un produs celebru pentru că cineva s-a întrebat pentru ce ar putea fi bun.

Așadar, disponibilitatea de a încerca din nou, cu mici corecții față de încercarea anterioară poate fi, de fapt, cheia progresului.

Rolul feedbackului în transformarea eșecului în progres

Eșecul fără feedback rămâne, însă, doar o experiență neplăcută. Cercetările subliniază constant că beneficiile apar doar atunci când este însoțit, alături de reflecție și repetiție, de feedback constructiv, oferit la momentul potrivit.

Un elev care primește doar informația că a greșit, fără explicații despre motivul greșelii sau despre direcția corectă de urmat, riscă să rămână frustrat și să nu evolueze. În schimb, un feedback specific, orientat spre proces (nu spre persoană), care arată exact unde a apărut problema și ce trebuie revizuit, transformă eșecul într-un pas util în procesul de învățare.

Cum pot profesorii integra eșecul în activitățile experimentale

Un experiment care „nu iese” nu trebuie văzut ca pe un eșec, ci ca pe un punct de plecare pentru o nouă încercare. Atunci când ceva nu merge conform planului, trebuie să-ți asumi riscul de a încerca ceva nou, de a învăța din greșeli și de a continua. Iată cum pot profesorii integra eșecul în activitățile experimentale pentru a-i învăța că nu trebuie să renunțe atunci când ceva nu funcționează din prima, ci să folosească ceea ce au observat pentru a găsi o soluție mai bună.  

Formularea ipotezelor și acceptarea rezultatelor neașteptate

Totul pornește de la formularea așteptărilor și acceptarea că oricând pot apărea lucruri neprevăzute care pot schimba cursul evenimentelor.

Primul pas pe care elevii trebuie să-l facă înainte de începerea unui experiment este să scrie ce cred că se va întâmpla și de ce cred asta. O predicție fără motivație este doar o ghicitoare; una însoțită de un raționament devine un instrument de măsurat propria gândire. Iată un exemplu: „Cred că lumânarea se va stinge mai repede sub borcanul mic, pentru că are mai puțin aer înăuntru”.

După realizarea experimentului, dacă realitatea contrazice predicția, elevii nu trebuie să intre în panică, ci trebuie să se obișnuiască să-și pună niște întrebări care să-i ajute să înțeleagă ce s-a întâmplat. Iată care sunt acestea:

  1. Am urmat pașii pe care ni i-am propus? (verificăm procedura)
  2. Am folosit instrumentele/ingredientele, am măsurat corect? (verificăm uneltele)
  3. Dacă niciuna dintre cele de mai sus, ce anume din modelul nostru trebuie regândit?

Ordinea nu este întâmplătoare: primele două întrebări elimină explicațiile banale ( o eroare de procedură, un termometru prost calibrat) înainte ca elevii să ajungă la a treia, singura care duce spre un eșec cu adevărat constructiv, acolo unde se schimbă felul în care înțeleg fenomenul, nu doar felul în care l-au măsurat.

Crearea unui mediu sigur pentru explorare

Copiii nu învață despre greșeală din ce le spune profesorul, ci din ce face profesorul atunci când greșeala apare. O tresărire, un oftat, o privire dezamăgită, toate acestea transmit un mesaj clar și rapid: ascunde, nu raporta. În schimb, o reacție de genul „interesant, nu mă așteptam la asta” semnalează exact opusul: aici greșeala este informație, nu rușine.

Această idee are ecou și dincolo de sala de clasă. Cercetătoarea Amy Edmondson, care a studiat ani de zile cum învață organizațiile din eșecurile lor, a arătat că învățarea din eșec cere o cultură în care oamenii se simt în siguranță să admită sau să raporteze eșecul, iar jocul de-a „cine sunt vinovații” o blochează. Într-o clasă, principiul este identic, doar mizele sunt mai mici și mai ușor de gestionat.

Iată câteva reguli simple care pot construi acest mediu sigur pentru explorare:

  • Un rezultat neașteptat se anunță pe loc, fără teama unei note mai mici.
  • Elevul care observă primul o abatere de la plan primește o apreciere vizibilă.
  • Greșelile de pe hârtie se taie cu o linie, nu se șterg , exact așa cum arată un caiet de laborator autentic, unde traseul gândirii rămâne vizibil.
  • Profesorul își povestește, din când în când, propriile eșecuri, cu detalii, pentru că exemplul personal cântărește mai mult decât orice regulă afișată pe perete.

Întrebări de reflecție după un experiment nereușit

O discuție de reflecție bine construită pornește de la fapte concrete și ajunge, treptat, la o concluzie.

Iată câteva de exemple de întrebări bune de reflecție:

  1. Ce ne-am așteptat să vedem și pe ce ne-am bazat această așteptare?
  2. Ce s-a întâmplat, de fapt? (doar observații, fără explicații)
  3. Care e cea mai mare diferență dintre predicție și rezultat?
  4. Ce explicații posibile avem acum? Care dintre ele o putem testa rapid?
  5. Ce știm acum și nu știam la începutul orei?
  6. Ce am schimba la următoarea încercare și de ce tocmai asta?

Parcurse în această ordine, întrebările îi obligă pe elevi să separe observația de interpretare, o deprindere care le va fi utilă mult dincolo de laboratorul de fizică sau chimie.

Exemple de reformulare a concluziilor

Formularea concluziei arată dacă elevul a înțeles fenomenul sau doar a bifat o sarcină. Un tabel afișat în clasă, cu exemple de „înainte” și „după”, poate deveni un reper permanent pentru elevi.

Formulare obișnuităReformulare bazată pe doveziCe câștigă elevul
„Experimentul nu a ieșit.”„Am prevăzut o creștere de 5 °C; am măsurat doar 2 °C.”Transformă un sentiment vag într-o dată verificabilă
„Am greșit, deci nu putem trage nicio concluzie.”„Datele nu susțin ipoteza inițială; putem exclude ideea că doar cantitatea contează.”Exclude o variantă și restrânge câmpul explicațiilor posibile
„A fost vina echipei sau a aparatului.”„Am identificat trei surse posibile de eroare; pe două le putem verifica la următoarea încercare.”Transformă vinovăția într-un plan concret de verificare
„Ipoteza a fost greșită.”„Ipoteza a fost infirmată în condițiile testate; o reformulăm astfel: …”Precizează condițiile și propune o versiune nouă, testabilă
„Nu am înțeles nimic.”„Nu știm încă de ce apare depunerea; ne lipsește informația despre temperatura soluției.”Dă confuziei o direcție precisă de investigat

Strategii practice pentru clasă

Nu este nevoie să schimbi totul dintr-odată. Alege o singură strategie dintre cele de mai jos, aplic-o consecvent timp de o lună și abia apoi adaugă următoarea. Schimbarea durabilă se construiește prin repetiție, nu prin entuziasm de moment.

Jurnalul de experiment și documentarea greșelilor

Un jurnal de experiment bine gândit transformă eșecul dintr-un moment stânjenitor în date clare pe care le putem analiza și mai târziu. În loc ca un experiment care nu a ieșit să fie pur și simplu abandonat sau uitat, copilul păstrează informațiile despre ceea ce a încercat, ceea ce a observat și ceea ce crede că ar fi putut face diferit. Astfel, greșeala nu mai este doar „ceva ce nu a mers”, ci devine o informație care poate fi folosită pentru următoarea încercare.

Jurnalul nu trebuie să fie complicat sau să semene cu un raport de laborator. Câteva rubrici simple sunt suficiente pentru a-l ajuta pe copil să urmărească întregul proces:

  • Predicția – ce cred că se va întâmpla: se notează înainte de experiment, pentru ca elevul să își exprime clar presupunerea. Este important să existe această etapă înainte de a vedea rezultatul, deoarece ulterior putem compara ceea ce am anticipat cu ceea ce s-a întâmplat în realitate.
  • Procedura urmată – ce am făcut: copilul notează pașii pe care i-a urmat, inclusiv cantitățile folosite, ordinea operațiilor sau timpul acordat experimentului, în funcție de activitate. Aceste detalii pot fi foarte importante atunci când experimentul este repetat.
  • Observațiile brute – ce am văzut: aici se notează doar ceea ce poate fi observat sau măsurat, fără explicații și fără concluzii. De exemplu, „lichidul a devenit roz și au apărut bule” este o observație. „Substanța a reacționat pentru că era acidă” este deja o interpretare.
  • Abaterile de la plan – ce a fost diferit: se notează orice lucru care nu s-a întâmplat exact așa cum fusese planificat. Poate copilul a adăugat o cantitate diferită, a uitat un pas, a folosit alt material sau experimentul a fost întrerupt. Uneori, tocmai aceste detalii explică rezultatul neașteptat.
  • Explicațiile posibile – de ce cred că s-a întâmplat: aici copilul poate formula una sau mai multe ipoteze. Nu este nevoie să aibă imediat răspunsul corect. Important este să învețe să caute explicații și să le verifice.
  • Ce aș schimba data viitoare: ultima rubrică îl ajută să transforme observațiile în următorul pas. Poate decide să schimbe o cantitate, să repete experimentul, să modifice un singur pas sau să caute mai multe informații înainte de a încerca din nou.

La fel de important este ca greșelile din jurnal să nu fie șterse. Ele pot fi tăiate cu o singură linie, iar observația sau ideea nouă poate fi scrisă alături. Astfel, rămâne vizibil traseul gândirii: ce a crezut copilul la început, ce a observat, unde și-a dat seama că ceva nu funcționează și cum și-a modificat ideea. În timp, jurnalul devine o imagine a modului în care copilul învață să gândească, să verifice și să își corecteze propriile idei.

Analiza variabilelor care au dus la rezultate diferite

Când două echipe fac același experiment și obțin rezultate complet diferite este un moment excelent pentru a învăța din ceea ce nu a mers. În loc să considerăm că una dintre echipe „a greșit”, putem folosi diferența dintre rezultate pentru a căuta explicații. Ce au făcut diferit cele două echipe? Au folosit exact aceeași cantitate de substanță? Au respectat aceeași ordine a pașilor? Au lucrat la aceeași temperatură? Au așteptat același timp? Au folosit aceleași materiale și aceleași instrumente?

Acest tip de analiză îi ajută pe copii să înțeleagă că un rezultat nu apare pur și simplu, ci poate fi influențat de mai mulți factori. Uneori, unele diferențe aparent neimportante precum câteva picături în plus, o temperatură puțin diferită sau câteva secunde în plus pot schimba rezultatul experimentului.

Un pas important este ca elevii să învețe să schimbe și să verifice câte o singură variabilă, atunci când este posibil. Dacă două echipe obțin rezultate diferite și suspectează că temperatura a fost cauza, pot repeta experimentul păstrând toate celelalte condiții cât mai asemănătoare și modificând doar temperatura. Dacă rezultatul se schimbă, au un indiciu că temperatura a avut un rol. Dacă nu se schimbă, trebuie să caute o altă explicație.

Discuții ghidate despre ce am învățat din eșec

O discuție bine structurată de 10-15 minute cântărește mai mult decât o oră întreagă de reflecții generale despre perseverență. Cheia stă în structură, nu în durată.

După un experiment care nu a ieșit așa cum era de așteptat, nu este suficient să îi spunem copilului „nu-i nimic, mai încearcă”. Este mult mai util să îl ajutăm să înțeleagă concret ce s-a întâmplat și ce poate învăța din acel rezultat.

Însă, pe lângă întrebările obișnuite de reflecție, este important și felul în care adultul reacționează. În loc să se concentreze pe rezultat (de exemplu „Ai făcut greșit pasul acesta”), el poate pune întrebări despre proces: „Ce ai observat aici?”, „De unde știi?”. În acest fel, copilul învață că nu trebuie să găsească imediat răspunsul corect, ci să-și susțină ideile prin observații și să fie dispus să le schimbe atunci când apar informații noi. Cu timpul, această abordare îl poate ajuta să privească greșelile cu mai puțină teamă și să le folosească drept informații pentru a înțelege mai bine ceea ce învață.

Activitate: „Ce aș face diferit data viitoare?”

Durată: 20 de minute, imediat după un experiment cu rezultat neașteptat.

  1. Individual, fiecare elev scrie un singur lucru pe care l-ar schimba și motivul din spate. Răspunsuri vagi de tipul „aș fi atent” nu sunt acceptate, trebuie să fie ceva concret, care poate fi testabil, precum: „aș folosi 10 ml în loc de 5 ml” sau „aș lăsa amestecul să reacționeze încă două minute”.
  2. În perechi, elevii își comentează reciproc propunerile: Se poate testa ideea asta? Ce ar trebui să se întâmple ca să știm sigur că a funcționat?
  3. În echipă, elevii discută variantele propuse și aleg o singură modificare pe care o consideră relevantă pentru rezultatul experimentului. Apoi o transformă într-un mic protocol: ce schimbăm, ce păstrăm la fel, ce facem pas cu pas și ce rezultat ne așteptăm să obținem. Este important să se modifice, pe cât posibil, un singur element, astfel încât să poată observa mai ușor dacă acesta a influențat rezultatul.
  4. Repetare și comparare. Dacă timpul permite, noul protocol este testat chiar în lecția următoare. Elevii compară rezultatul cu prima încercare și se întreabă: S-a schimbat rezultatul? A fost schimbarea pe care am făcut-o cauza? Ce alte explicații ar putea exista? Dacă rezultatul nu se schimbă, experimentul nu este considerat un eșec. Din contră, elevii au obținut o informație nouă și pot formula o altă ipoteză.

Activitatea îi ajută pe copii să înțeleagă că învățarea nu se oprește atunci când experimentul nu iese. Rezultatul neașteptat devine punctul de plecare pentru o nouă întrebare, iar noua întrebare duce la o altă încercare.

Evaluarea progresului, nu a perfecțiunii

Tot ceea ce se construiește la clasă în jurul ideii că greșelile fac parte din învățare poate fi ușor pierdut dacă, la final, este evaluat doar rezultatul. Dacă elevul primește o notă pentru răspunsul corect, fără să conteze întrebările pe care le-a pus, încercările pe care le-a făcut sau modul în care și-a îmbunătățit soluția, acesta poate ajunge să creadă că important este să nu greșească, nu să învețe din greșeli.

De aceea, este important ca profesorii să urmărească și progresul, nu doar produsul final. Asta poate însemna să observe dacă elevul și-a îmbunătățit modul de lucru, dacă poate explica de ce a greșit, dacă își poate revizui ideea pe baza rezultatelor și dacă știe ce ar face diferit data viitoare. O astfel de evaluare transmite un mesaj important: nu trebuie să fii perfect din prima pentru a învăța și a progresa.

Evaluare formativă vs. evaluare sumativă

Atunci când vine vorba despre evaluare, există o diferență importantă între evaluarea formativă și evaluarea sumativă:

  • Evaluarea formativă are loc pe parcursul procesului de învățare și îi oferă elevului informații despre ce a făcut bine, unde mai are de lucrat și ce poate îmbunătăți.
  • Evaluarea sumativă are loc, de obicei, la finalul unei unități de învățare și urmărește să vadă ce a reușit elevul să învețe până în acel moment.

În cazul experimentelor, evaluarea formativă poate fi integrată foarte natural în proces. Profesorul poate urmări jurnalul de experiment, predicțiile elevului, modul în care își documentează observațiile, explicațiile pe care le formulează și felul în care își revizuiește ideile după un rezultat neașteptat. Aceste etape pot primi feedback și sugestii de îmbunătățire, fără ca fiecare greșeală să fie transformată într-o notă.

Evaluarea sumativă poate veni la finalul întregului proces și poate ține cont de toate etapele intermediare prin care a trecut elevul pentru a ajunge la rezultat.

Evaluare care include reflecția și procesul

O evaluare bună poate include criterii legate de predicție, documentarea procesului, analiza rezultatelor și reflecție. IAtă un exemplu concret:

CriteriuLa începutÎn dezvoltareConsolidat
Ipoteză și predicțieFace o predicție fără explicațieFace o predicție și oferă o explicație generalăFormulează o predicție clară și verificabilă și explică de ce o consideră posibilă
Documentarea procesuluiNotează mai ales rezultatul finalNotează pașii principali, dar omite unele detaliiDocumentează pașii, observațiile și eventualele abateri de la plan
Analiza rezultatelor neașteptateConsideră rezultatul doar o „greșeală”Propune o posibilă explicațieCompară mai multe explicații și le verifică pe baza observațiilor
Reflecție și revizuireSpune „data viitoare voi fi mai atent”Propune o schimbare concretăPropune o modificare concretă, explică de ce și spune cum poate verifica dacă aceasta funcționează

Cum reducem teama de greșeală în clasă

Felul în care profesorul oferă feedback poate influența modul în care elevii se raportează la greșeli. Dacă fiecare eroare este întâmpinată cu critică sau cu o notă mică, elevul poate ajunge să evite încercările în care nu este sigur de rezultat. În schimb, feedbackul poate fi folosit pentru a-i arăta ce poate face mai bine și care este următorul pas.

Câteva lucruri pot fi aplicate chiar în activitățile obișnuite de la clasă:

  • Separă procesul de rezultat și explică-le elevilor de la început ce vei urmări. Un rezultat greșit nu înseamnă automat că întregul experiment a fost făcut greșit.
  • Oferă timp pentru corectare și îmbunătățire. Dacă elevul are posibilitatea să își revizuiască lucrarea după ce primește feedback, evaluarea devine parte din procesul de învățare, nu doar o etichetă pusă la final.
  • Încurajează predicțiile, chiar și atunci când nu sunt corecte. O predicție greșită poate fi un punct foarte bun de plecare pentru întrebarea „De ce s-a întâmplat altceva?”.
  • Arată că și adulții pot greși și își pot corecta greșelile. Atunci când profesorul observă o eroare și explică deschis ce a făcut pentru a o corecta, le transmite elevilor că schimbarea unei idei pe baza unor informații noi este un comportament firesc.
  • Pune accent pe următorul pas. În loc de „Ai greșit aici”, o întrebare precum „Ce ai putea schimba pentru a verifica această idee?” mută atenția de la greșeală la procesul de învățare.

Legătura dintre eșec, inovație și educație sustenabilă

Când vorbim aici despre educație sustenabilă, nu ne referim la educația despre mediu, ci la ceea ce rămâne după ce examenul s-a terminat și informațiile învățate pe de rost încep să fie uitate. Cu alte cuvinte, avem în vedere deprinderile pe care copilul le poate folosi mult timp după ce a terminat școala: să încerce, să observe, să analizeze, să caute explicații, să învețe din ceea ce nu a funcționat și să încerce din nou.

În acest sens, învățarea prin experimentare ajută la exersarea unui mod de a gândi care poate fi folosit în situații foarte diferite, de la rezolvarea unei probleme de zi cu zi până la găsirea unei soluții noi într-un domeniu profesional.

Cum dezvoltă experimentarea mentalitatea de cercetător

Un cercetător nu pornește de la presupunerea că ipoteza sa trebuie să fie corectă. Dimpotrivă, o ipoteză este formulată tocmai pentru a fi testată, iar un rezultat care nu o confirmă poate oferi informații foarte valoroase. El poate arăta că o anumită explicație nu funcționează, poate elimina una dintre variantele posibile și poate duce la o întrebare nouă.

Aceeași logică poate fi exersată și la clasă. Un experiment nu trebuie să fie complicat pentru a-i învăța pe copii să gândească asemenea unui cercetător. Poate fi scurt, cu materiale simple și cu o miză mică, dar trebuie să pornească de la o întrebare clară. Copilul face o predicție, o testează, observă rezultatul și apoi decide ce poate învăța din el.

Oamenii de știință folosesc conceptul de „eșec inteligent” pentru situațiile în care o încercare este făcută într-un mod controlat, pentru a obține informații despre ceva ce nu este încă bine înțeles. Ideea este relevantă și pentru educație: un experiment care nu iese din prima poate fi foarte valoros dacă elevul poate analiza ce s-a întâmplat și folosi informația pentru următoarea încercare.

Importanța încercărilor repetate în rezolvarea problemelor reale

turn de jenga care se darama
Sursa foto: Vecteezy.com

A încerca din nou nu înseamnă pur și simplu să repeți aceeași procedură și să speri că de data aceasta va funcționa. Dacă nu schimbi nimic și nu analizezi rezultatul anterior, nu afli prea multe. Încercarea repetată devine utilă atunci când este însoțită de o modificare și de o nouă verificare.

De exemplu, dacă elevii construiesc un turn din cuburi și acesta se prăbușește, nu este suficient să construiască imediat un al doilea turn exact în același mod. Mai întâi trebuie să observe unde a cedat construcția, să se gândească de ce s-a întâmplat și să decidă ce vor modifica. Poate vor schimba forma bazei, vor redistribui greutatea sau vor modifica punctele de sprijin. Apoi construiesc versiunea a doua și compară rezultatul cu prima.

Același principiu poate fi folosit în diverse alte proiecte, precum: construirea unui filtru de apă din materiale simple, proiectarea unei structuri care trebuie să susțină o anumită greutate sau realizarea unui obiect care trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Acest mod de lucru seamănă cu ceea ce se întâmplă și în rezolvarea problemelor din lumea reală. Rareori prima soluție este perfectă. Oamenii testează, observă ce nu funcționează, fac modificări și verifică din nou. Tocmai de aceea, copilul care învață să privească un rezultat neașteptat ca pe o informație, nu ca pe o greșeală, dobândește o abilitate pe care o poate folosi în multe contexte.

Conectarea la competențele cheie din curriculum

Această abordare se potrivește și cu direcțiile europene privind competențele necesare pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 22 mai 2018 include printre cele opt competențe-cheie atât competențele în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, cât și competențele personale, sociale și de a învăța să înveți. Cadrul pune accent, printre altele, pe rezolvarea problemelor, stabilirea obiectivelor, motivație, reziliență și capacitatea de a depăși obstacolele în procesul de învățare.

Un experiment analizat cu atenție le poate exersa pe toate într-un context concret. Copilul își stabilește o ipoteză, planifică o încercare, observă rezultatul, se confruntă cu o problemă, caută o explicație și decide ce va face mai departe.

Iar aceasta este, poate, una dintre cele mai importante forme de învățare pe care le putem păstra dincolo de școală: nu să avem mereu răspunsul corect din prima, ci să știm cum să căutăm răspunsul atunci când nu îl avem.

Întrebări frecvente

După ce am învățat toate aceste lucruri extrem de interesante despre rolul eșecului în procesul de învățare prin experimentare, este momentul să recapitulăm, pe scurt, informațiile esențiale prin intermediul următoarelor întrebări și răspunsuri.

De ce este important eșecul în procesul de învățare?

Un rezultat care nu corespunde așteptărilor îl determină pe elev să se întrebe de ce s-a întâmplat altceva decât a anticipat. Tocmai această căutare a explicației îl ajută să analizeze, să-și verifice presupunerile și să înțeleagă mai bine. Cercetările despre „eșecul productiv” susțin că încercarea de a rezolva o problemă înainte de a primi explicația poate sprijini învățarea, cu condiția ca eșecul să fie urmat de analiză, feedback și sprijin.

Cum gestionăm frustrarea elevilor după un experiment nereușit?

În loc să reparăm imediat rezultatul pentru ei, îi putem ajuta pe elevi să se întoarcă la ceea ce au observat: „Ce s-a întâmplat? Ce a fost diferit față de predicția noastră?” O sarcină concretă, precum completarea rubricii „Abateri de la plan”, îi poate ajuta să treacă de la frustrare la analiză. Dacă apare descurajarea, rse poate reveni la ce s-a aflat: „acum știm că temperatura nu explică diferența”. Important este să nu comparăm echipele și să îi ajutăm să vadă că și un rezultat neașteptat oferă informații utile.

Ar trebui notate experimentele care nu reușesc?

Poate fi evaluat procesul, nu doar rezultatul final. Profesorul poate urmări calitatea predicției, documentarea pașilor, observațiile, analiza rezultatului și ceea ce elevul propune să schimbe la următoarea încercare. O variantă utilă este ca elevii să primească feedback și să aibă posibilitatea de a repeta experimentul, astfel încât să poată folosi ceea ce au învățat din prima încercare.

Cum transformăm greșelile în oportunități de învățare?

Prin trei pași simpli: observăm ce nu a funcționat, încercăm să înțelegem de ce și testăm o variantă nouă. Elevul identifică greșeala sau rezultatul neașteptat, formulează o explicație și decide ce va schimba data viitoare. Fără această ultimă încercare, reflecția rămâne doar o discuție; atunci când ideea este testată din nou, greșeala devine o informație pe care copilul o poate folosi pentru a progresa.

Sursa foto: Vecteezy.com

Articole recomandate

Idei activități Școala Altfel / Săptămâna Altfel

Idei activități Școala Altfel / Săptămâna Altfel

Copii care citesc din carte
170 întrebări de cultură generală pentru copii și răspunsuri

170 întrebări de cultură generală pentru copii și răspunsuri

Elevi in clasa atenti la profesoara
Cine a inventat școala

Cine a inventat școala

intrebari-de-logica-pentru-copii
114 întrebări de logică pentru copii ce le vor pune mintea la contribuție școlarilor

114 întrebări de logică pentru copii ce le vor pune mintea la contribuție școlarilor

Idei activități școala/ săptămâna verde

Idei activități școala/ săptămâna verde

Author Raluca Margean

Cu o diplomă de economist în mână și după mai mult de un deceniu petrecut în companii multinaționale pe diverse joburi, în 2016 am realizat că vreau să fac ceva cu totul diferit de tot ce realizasem până în momentul respectiv. Voiam ceva care să-mi permită să-mi pun în valoare latura creativă a personalității mele și astfel m-am apucat de organizat ateliere pentru copii și am început să scriu. Mi-am creat propriul blog, apoi am continuat să scriu și pe alte site-uri și bloguri, pe diverse teme (dezvoltare personală, parenting, cărți, lifestyle, orice). Și ceea ce a început ca o pasiune a devenit, în scurt timp, o sursă de împlinire personală și profesională. Scriu pentru că-mi place. Și vreau să scriu în continuare despre subiecte în care cred și aduc valoare oricui citește conținutul creat de mine. În rest, sunt o femeie care iubește. Iubesc copiii, iubesc cărțile, iubesc călătoriile, iubesc viața. Viața mea este plină de culoare și îmi place să stropesc din belșug în jurul meu, să-i colorez și pe alții...Tot ce-mi doresc eu de la viață este să-mi pot păstra zâmbetul cât mai mult timp (pentru totdeauna, dacă se poate) și să-mi văd copiii fericiți. Restul sunt detalii care mă ajută să-mi îndeplinesc scopul mai sus definit.

More posts by Raluca Margean

Accesabilitate